Immunity of public domain assets from forced execution and absolute nullity of auction of non-owned property

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Sighetul Marmației la data de 16 martie 2006, petenta C.D. prin Primar a formulat contestație împotriva executării silite pornită de intimata A.V.A.S. asupra bunului imobil C.B. 1, situată în Stațiunea Izvoare, Localitatea Desești, solicitând constatarea nulității absolute a licitației din 21 februarie 2006 și a tuturor actelor de executare silită derulate de A.V.A.S. asupra imobilului.

În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că executarea pornită de A.V.A.S. privea creanța deținută de această instituție împotriva debitorului C.N.M.P.N. R. SA, imobilul C.B. 1 ce a făcut obiectul licitației aparținând domeniului public al comunei Desești figurând în Anexa 31 a H.C. nr. 934/2002, publicată în M. Of. nr. 665 bis din 2002 la poziția 24, și prin urmare nu este proprietatea debitoarei supusă executării silite.

Prin întâmpinarea formulată, la data de 6 aprilie 2006, intimata A.V.A.S. a invocat apărări pe excepție vizând necompetența materială a judecătoriei, prematuritatea și tardivitatea contestației și lipsa calității procesual active a reclamantei, iar pe fond nemotivarea și netemeinicia contestației.

În cauză, Judecătoria Sighetu Marmației și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, care la rândul său s-a considerat necompetentă teritorial, conflictul de competență ivit fiind soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4039 din data de 7 decembrie 2006, în sensul stabilirii competenței de soluționare în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, astfel investită, prin sentința comercială nr. 100 pronunțată la data de 23 aprilie 2007, a respins, ca neîntemeiată, excepțiile prematurității, tardivității contestației la executare și excepția lipsei calității procesual active a contestatoarei, invocate de A.V.A.S. și pe fond a admis contestația la executare, constatând nulitatea absolută a licitației din 21 februarie 2006 consemnată în fișa de licitație nr. 153/1 din 21 februarie 2006 și a actelor de executare silită efectuate de A.V.A.S. asupra imobilului C.B. 1 situată în Stațiunea Izvoare localitatea Desești. Totodată instanța a dispus suspendarea executării silite declanșate cu privire la imobil, până la soluționarea irevocabilă a contestației.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în sinteză următoarele:

Neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată cu privire la comunicarea cererii și a actelor anexe către A.V.A.S. înainte de introducerea cererii a fost complinită față de împrejurarea că cererea a fost introdusă la o instanță necompetentă, iar până la investirea instanței competente obligația s-a realizat, intimata nedovedind vreo vătămare.

Excepția tardivității contestației apare, ca nefondată, față de dispozițiile art. 401 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc termenul de 15 zile pentru introducerea contestației, termen care începe să curgă de la predarea silită a bunului, predare care în cauză nu s-a dovedit că a avut loc.

Excepția lipsei calității procesual active a contestatoarei apare ca neîntemeiată deoarece, aceasta în calitate de terț, ce se pretinde proprietarul bunului vândut la licitație are legitimarea de a contesta executarea.

Pe fondul cauzei instanța a constatat că potrivit Anexei nr. 31 la H.G. nr. 934/2002 (M. Of. nr. 665/9.09.2002) imobilul supus vânzării a fost declarat ca făcând parte din domeniul public al Comunei Desești, el neputând face obiectul executării silite, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/1998, care interzice expres acest lucru.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal intimatele A.V.A.S. și C.N.M.P.N. R. SA.

1. Recurenta A.V.A.S. a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.

Invocând dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta A.V.A.S. a critica sentința atacată sub următoarele aspecte:

- greșita soluționare a excepției prematurității cererii, excepție absolută, care făcea de prisos cercetarea fondului, dispozițiile încălcate, art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, fiind imperative;

- soluția de respingere a excepției lipsei calității procesual active a contestatoarei este nefondată, față de probele administrate în cauză, din care a rezultat că imobilul supus executării silite, nu este identic ca cel pretins de contestatoare ca aparținând domeniului public;

- suspendarea executării silite declanșate, este fără temei legal, față de dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată;

- procedura executării silite față de debitoarea C.N.M.P.N. R. SA s-a fundamentat pe dispozițiile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/martie, împotriva acesteia existând o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar imobilul supus valorificării, aparține debitoarei, fiind înregistrat în evidențele contabile ale acesteia.

2. Recurenta C.N.M.N. R. SA a solicitat prin recursul său casarea sentinței și rejudecarea cauzei pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., susținând că urmare licitației, adjudecatarul nu a achitat prețul, licitația rămânând fără obiect.

- că activul aparține companiei potrivit fișei mijlocului fix, declarației de impunere, fiind trecut din eroare în domeniul public al comunei Desești;

- sub un alt aspect recurenta arată că a achitat toate datoriile către A.V.A.S.;

- concluzionând recurenta solicită respingerea contestației ca lipsită de obiect, deoarece cabana nu a fost înstrăinată urmare licitației contestate, ea rămânând în proprietatea sa, fiind scoasă de C.L. Desești prin Hotărârea nr. 2 din 25 ianuarie 2005 din inventarul său.

3. Asupra recursurilor:

Recursul declarat de intimata A.V.A.S. este nefondat pentru considerentele ce urmează:

3.1. Dispozițiile art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 modificată potrivit cărora, reclamantul este obligat să comunice cererea și actele pe care se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea cererii, cu consecința neprimirii acesteia fără dovada îndeplinirii obligației de comunicare, constituie, întradevăr un veritabil fine de neprimire, la depunerea cererii, ca moment al sesizării instanței.

Concluzia se impune, cu forța evidenței, nu numai din redactarea textului care se referă clar și explicit la momentul depunerii cererii, fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile care reglementează cererea de chemare în judecată, art. 114 (1) C. proc. civ. și care statuează că „la primirea cererii președintele instanței sau judecătorul care îl înlocuiește, va verifica dacă aceasta întrunește cerințele prevăzute de lege, punând în vedere reclamantului, când este cazul să își completeze cererea.

Rațiunea unei astfel de reglementări rezidă în sprijinul activ pe care instanța îl acordă reclamantului la depunerea cererii, punându-i în vedere obligațiile procesuale ce-i revin cu privire la cerințele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, pentru asigurarea judecării cauzei într-un termen rezonabil sau de urgență și cu precădere așa cum impun dispozițiile legii speciale incidente în cauza de față.

În ipoteza primirii cererii de chemare în judecată fără dovada comunicării prealabile și stabilirii primului termen de judecată cu citarea pârâtului cu copie de pe cerere și acte, s-a realizat complinirea comunicării.

După primirea cererii și fixarea primului termen, invocarea neîndeplinirii unor cerințe impuse de lege cererii de chemare în judecată, ca act de procedură, poate fi primită numai în condițiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în situația existenței unei vătămări a părții urmare neîndeplinirii formelor legale.

În cauză, intimata A.V.A.S. a depus la primul termen de judecată statornicit de instanță, întâmpinare la cererea de chemare în judecată, arătându-și toate excepțiile și apărările, astfel că nu poate invoca o vătămare a drepturilor sale procesuale sub aspectul dreptului la apărare sau a încălcării contradictorialității.

3.2. Cu privire la excepția lipsei calității procesual active a contestatoarei, prima instanță a statuat corect că există identitate între persoana contestatorului și persoana cu privire la care pe fondul cauzei se pretinde a fi proprietatul bunului vândut, ceea ce conferă contestatoarei calitate procesual activă în formularea prezentei contestații.

De altfel, recurenta, în susținerea acestei critici, nu aduce nici un argument peremtoriu în contra celor reținute de instanță.

3.3. În sfârșit, ultima critică a recurentei în sensul că imobilul ce a făcut obiectul licitației aparține debitoarei sale C.N.M.P.N.R. SA, constituie în realitate o simplă afirmație, nesusținută de dovezi.

Apartenența imobilului la domeniul public al comunei Desești, atestată de H.G. nr. 934/2002 - Anexa 31, nu este combătută în niciun mod de recurentă.

Împrejurare că imobilul figura și în evidența contabilă a debitoarei R., nu constituie, în sine o dovadă a dreptului de proprietate asupra acestuia în măsura în care nu se coroborează cu alte înscrisuri și oricum nu înlătură efectele hotărârii de guvern care a stabilit apartenența bunului la domeniul public al comunei Desești și care nu a fost invalidată în contenciosul administrativ de cei ce se pretind vătămați.

3.4. Celelalte susțineri ale recurentei cu privire la caracterul cert lichid și exigibil al creanței sale față de debitorul cedat R. SA, sunt lipsite de relevanță în soluționarea cauzei, întrucât obiectul contestației nu a vizat raporturile A.V.A.S. cu debitorul său ci valorificarea prin executare silită a unui bun ce nu se află în proprietatea debitorului.

3.5. Chestiunea suspendării executării silite dispusă de instanță până la soluționarea irevocabilă a contestației, apare în acest moment al soluționării recursului, lipsită de interes, ea putând fi eventual discutată până la soluționarea prezentului recurs.

4. Recursul declarat de intimata C.N.M.P.N.R. SA este de asemeni nefondat.

Chestiunea apartenenței bunului supus vânzării la domeniul public al comunei Desești a fost tratată în considerentele de la pct. 3.3 astfel că nu se mai impune a fi reluată.

Mai trebuie precizat însă, că recurenta prin întâmpinarea depusă la fond (dosar nr. 978/2006 al Judecătoriei Sighetul Marmației) nu a invocat niciuna din apărările pe care le formulează pentru prima dată în fața acestei curți, distinct de faptul că ele nu sunt susținute de niciun înscris, ceea ce le conferă un caracter pur formal.

Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESRE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele A.V.A.S. BUCUREȘTI și C.N.M.P.N.R. SA BAIA MARE împotriva sentinței comerciale nr. 100 din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2008.