Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 132/2008 AI generated

Contract lapse action: Material error in contract number does not warrant remand for failure to address the object of the dispute

Case Number Decizia nr. 132/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appellant's cassation appeal, set aside the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal for a new review on the merits, thereby establishing that the lower court's procedural reversal was unjustified. The dispute concerned the absolute nullity and lapse of a construction contract originally contested in first instance, where the trial court had erroneously cited contract number 961 instead of the modified claim's target contract number 959, leading the Court of Appeal to find that the trial court had failed to address the object of the dispute under Article 297(1) of the Civil Procedure Code. The Supreme Court determined that this discrepancy constituted a mere material error that the trial court had already rectified via a subsequent amendment, meaning the trial court had validly decided on the merits; consequently, the appellate court's decision to remand for a new trial constituted excessive formalism, and the Supreme Court ordered the appeal to be re-examined by the appellate court based on the merits rather than procedural non-compliance.

Legislator headnote

AI generated

art. 297 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (5) C. proc. civ; Contract lapse action: Material error in contract number does not warrant remand for failure to address the object of the dispute: Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 64 din 3 mai 2007, a admis apelul reclamantei, a desființat în tot sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că atât în considerente cât și în dispozitivul hotărârii instanța se referă la contractul nr. 961/2000 și nu la contractul nr. 959/2000, indicat în modificarea acțiunii. În lipsa reținerii erorii materiale s-a constatat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiectului dedus judecății, fiind îndeplinite condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
construction contract nullity of contract material error Civil Procedure Code procedural orders amendment of the claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, la 1 iunie 2006, reclamanta SC D.I. SRL a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a încheierii de autentificare și a contractului de antrepriză nr. 961 din 13 iunie 2000 întocmite de Biroul Notarului Public P.Șt. și să o oblige pe pârâta SC S. SRL Brașov la cheltuieli de judecată. Ulterior acțiunea a fost modificată solicitându-se să se constate nulitatea absolută a încheierii de autentificare nr. 959 din 13 iunie 2000 întocmită de B.N.P. P.Șt. și să se constate caducitatea contractului de antrepriză nr. 959 din 13 iunie 2000. Reclamanta a mai formulat o precizare la cererea de modificare a acțiunii prin care solicită ca hotărârea ce se va pronunța să fie dată în contradictoriu și cu B.N.P. P.Șt.

Prin sentința civilă nr. 823 din 28 februarie 2007, Tribunalul Brașov a respins acțiunea astfel cum a fost modificată și precizată, având ca obiect caducitatea contractului de antrepriză nr. 961/2000, reținându-se că la data încheierii contractului era notat în cartea funciară procesul care a pus partea în imposibilitatea obținerii autorizației de construire și implicit la neexecutarea contractului, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile caducității actului.

Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta solicitând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare față de împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului pricinii, ce viza contractul nr. 959 din 13 iunie 2000 și nu contractul nr. 961 din 13 iunie 2000.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 64 din 3 mai 2007, a admis apelul reclamantei, a desființat în tot sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că atât în considerente cât și în dispozitivul hotărârii instanța se referă la contractul nr. 961/2000 și nu la contractul nr. 959/2000, indicat în modificarea acțiunii. În lipsa reținerii erorii materiale s-a constatat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiectului dedus judecății, fiind îndeplinite condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S. SRL Brașov solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel cu motivarea că această instanță, într-un formalism excesiv, a trimis cauza instanței de fond deși aceasta s-a pronunțat pe fondul cauzei, chiar dacă a preluat în mod greșit numărul încheierii de autentificare și al contractului nr. 961 în loc de 959.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, fiind dar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în cauză nu este dat motivul prevăzut de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., întrucât tribunalul s-a pronunțat pe fondul pricinii, „examinând actele și lucrările dosarului”, după care, față de considerentele expuse pe larg, a respins acțiunea. Este real că instanța de fond, după ce a reținut că acțiunea a fost modificată cu privire la constatarea caducității contractului nr. 959/13 iunie 2000, face referire la contractul nr. 961 din 13 iunie 2000, dar, rezultă în mod evident că a avut în vedere contractul nr. 959/2000, aceasta cu atât mai mult cu cât contractul nr. 961/2000 a făcut obiectul dosarului nr. 4239/62/2006, al aceleiași instanțe, în care s-a pronunțat sentința nr. 463 din 12 februarie 2007.

Prin decizia pronunțată instanța de apel a dat dovadă de un formalism excesiv, întrucât, cu ocazia judecării apelului, putea face rectificarea care se impunea cu privire la numărul contractului ce făcea obiectul prezentei cauze, fără a mai provoca reluarea ciclului procesual. De altfel, Tribunalul Brașov, prin încheierea din 29 mai 2007, a admis cererea pârâtei SC S. SRL și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta, considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 823/2007, în sensul că numărul contractului de antrepriză este nr. 959 din 13 iunie 2000 în loc de nr. 961 din 13 iunie 2000.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să admită recursul și să caseze decizia atacată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC S. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 64 din 3 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.