Criminal appeal against non-prosecution for alleged lawyer fraud and abuse of confidence dismissed, upholding timeliness and lack of fiduciary intent.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din 19 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.S. împotriva rezoluției din data de 30 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a menținut rezoluția din data de 30 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 408/P/2007 și a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petentul P.S. a solicitat efectuarea de cercetări fată de D.C.R., avocat în cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune, constând în aceea că, în urma încheierii mai multor contracte de asistență juridică pentru recuperarea unor credite de la mai mulți debitori, intimatul după mai mult timp i-a restituit o parte din dosare, lăsate în nelucrare, astfel că petentul a fost prejudiciat, precum și faptul că intimatul a refuzat să-i restituie bunuri de valoare, pe care i Ie-a încredințat în scopul evaluării, în vederea încheierii unei tranzacții ulterioare, bunuri în valoare de 37.360 euro.

Prin rezoluția din 30 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 408/P/2007, s-a dispus în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale fată de avocatul D.C.R., față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 213 C. pen. și art. 215 C. pen., întrucât în cauză nu sunt indicii privind săvârșirea acestor infracțiuni de către intimatul avocat D.C.R.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele aspecte:

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., s-a argumentat că prin contractul de asistență juridică, guvernat de regulile contractului de mandat, avocatul își asumă, potrivit art. 138 din Statutul profesiei de avocat, 2004, obligații de diligentă, aspecte de altfel cunoscute de petent și reglementate ca atare în convenția din 17 septembrie 2004 (convenție cadru) cât și în contractele de asistență și reprezentare.

S-a menționat că obiectul convenției din 17 septembrie 2004 a fost predarea în asistență juridică și nu realizarea unor activități fiduciare, prin încheierea unui contract de mandat fiduciar.

Potrivit art. 125 din Statutul profesiei de avocat contractul de asistență juridică se încheie în formă scrisă, condiție ad probationem, iar potrivit art. 99 din același statut, pentru activități fiduciare trebuie încheiat un contract de asistență juridică special.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., deosebit de cele care rezultă din însuși expunerea situației de fapt și de argument în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii, s-a arătat că plângerea persoanei vătămate a fost tardivă, deoarece astfel cum a rezultat din propria sa declarație, din 27 iunie 2007, a fost formulată după aproximativ 6 luni de la data la care făptuitorul a refuzat restituirea bunurilor.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, plângere ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1863/11/2/2007 din 10 decembrie 2007.

Împotriva rezoluției procurorului, conform art. 2781 C. proc. pen., petentul a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22 noiembrie 2007 sub nr. 217/2/2008.

În motivarea acesteia, petentul a reiterat, în esență susținerile, din plângerea penală inițială și precizările ulterioare.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul avocat D.C.R., deoarece în cauză nu s-a conturat o inducere în eroare a persoanei vătămate, în sensul art. 215 C. pen., iar petentul nu a învederat elemente de fapt care să poată fi asociate elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, iar cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., în mod legal și temeinic prin soluția adoptată de parchet, s-a constatat neîndeplinirea condiției depunerii în termen a plângerii, și, oricum, însuși petentul a recunoscut remiterea voluntară a bunurilor către intimatul avocat D.C.R.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul P.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele din plângerea inițială, conform concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat; lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor preceda.

Instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimat, în calitate de avocat al petentului P.S., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de către petent prin plângere, cu privire la infracțiunile prevăzută de art. 213 și 215 C. pen., iar cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., în mod temeinic și legal a fost constatată neîndeplinirea condiției depunerii în termen a plângerii, întrucât petentul, persoana vătămată cunoștea identitatea intimatului făptuitor, astfel cum a rezultat din scrisoarea nr. 824 din 13 noiembrie 2006 anterior acestei date, iar din declarația petentului P.S., dată la data de 27 iunie 2007, a rezultat că a solicitat restituirea bunurilor ultima oară cu aproximativ o jumătate de an în urmă.

Din probele administrate în cauză nu rezultă nici un indiciu în legătură cu o inducere în eroare a persoanei vătămate, activitatea desfășurată de intimatul avocat, a avut la bază contractul de asistență juridică, guvernat de regulile contractului de mandat, potrivit căruia, avocatul își asumă, conform art. 138 din Statutul profesiei de avocat, 2004, obligații de diligentă, aspecte de altfel cunoscute de petent și reglementate ca atare în convenția din 17 septembrie 2004 (convenție cadru) cât și în contractele de asistență și reprezentare.

De altfel, obiectul convenției din 17 septembrie 2004 a fost predarea în asistență juridică și nu realizarea unor activități fiduciare, prin încheierea unui contract de mandat fiduciar.

Potrivit art. 125 din Statutul profesiei de avocat contractul de asistență juridică se încheie în formă scrisă, condiție ad probationem, iar potrivit art. 99 din același statut, pentru activități fiduciare trebuie încheiat un contract de asistență juridică special, lucru ce nu a fost realizat.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.S., împotriva sentinței penale nr. 42 din 19 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția l penală.

Obligă recurentul petiționar, la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2008.