European Arrest Warrant execution: discretionary refusal for parallel domestic proceedings and mutual legal assistance delays

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Ministerul Justiției din Italia, prin adresa nr. 33.7.4.109 AD și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național INTERPOL, prin adresa nr. 1726256/8/ BEL din 1 aprilie 2008, au transmis Curții de Apel Brașov, spre executare, mandatul de arestare european emis, la data de 22 decembrie 2007, de Tribunalul din Napoli, Secțiunea Judecătorului Districtual pentru Cercetările și Audiența Preliminară, Biroul nr. 39 privind pe cetățeanul român B.D.

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 33/F/2008 din 4 aprilie 2008, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004, a dispus executarea mandatului european de arestare emis, la data de 22 decembrie 2007, de autoritatea judiciară Tribunalul din Napoli, Secțiunea Judecătorului Districtual pentru Cercetările și Audiența Preliminară, Biroul nr. 39, în dosarul penal N. 18225/07 RG PM-O.C.C; N. 375/07 și N 18209/07 R.G.G.I.P., privind persoana solicitată B.D. și predarea acesteia autorităților emitente de mai sus, cu condiția ca, executarea eventualei pedepse să se facă în România.

Prin aceeași sentință s-a mai dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, organele de poliție să procedeze la predarea persoanei solicitate potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004, constatând că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.

S-a mai stabilit, în baza art. 80 din Legea nr. 302/2004 și art. 189 C. proc. pen., să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Prima instanță, pentru a dispune astfel, a constatat că persoana solicitată B.D., în ședință publică de la acea dată, a declarat că nu consimte la predarea sa către statul italian, iar din dosarul de urmărire penală nr. 5/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna rezultă că acesta este cercetat, în prezent, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, persoana vătămată fiind numita L.N., fapta fiind săvârșită în Italia.

De asemenea, a mai reținut că motivul de refuz al predării, invocat de către persoana solicitată și prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 nu este imperativ prevăzut de lege, fiind la aprecierea instanței să constate, în situația în care cel în cauză este cercetat pentru aceeași faptă și în România, dacă se impune sau nu predarea către autoritatea judiciară străină. S-a apreciat că dispozițiile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 prevăd caracterul opțional al refuzului de predare, ce rezultă din expresia „poate refuza executarea”.

Totodată, s-a mai stabilit de către prima instanță că, deși persoana solicitată B.D. este supusă unei proceduri penale și în România pentru același fapte, totuși, din conținutul mandatului european de arestare cât și din actele de procedură din dosarul de urmărire penală, rezultă că, în interesul bunei înfăptuiri a justiției, se impune a se proceda la predarea persoanei solicitate și cercetarea acesteia de către autoritățile judiciare italiene, în scopul identificării tuturor participanților (care nu sunt din România), stabilirii exacte și complete a stării de fapt, întrucât activitatea infracțională a fost desfășurată în cea mai mare parte în Italia.

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat, pe de o parte, că cercetările începute în luna februarie a anului 2007, în dosarul nr. 5/D/P/2007, s-au desfășurat și au avansat cu dificultate, întrucât persoana solicitată nu a recunoscut învinuirile aduse și organul judiciar român nu a avut la dispoziție unele mijloace de probă care se puteau administra numai în Italia, iar în luna august 2007 s-a solicitat, prin comisie rogatorie, efectuarea unor acte de procedură în Italia, acte care încă nu au fost realizate.

Pe de altă parte, pentru ca procesul să se desfășoare într-un termen rezonabil, prima instanță a apreciat că, prin predarea persoanei solicitate către Tribunalul Napoli, se asigură condiții mai bune în ceea ce privește stabilirea, cu celeritate, completă și corectă a stării reale de fapt și a adevărului în cauză.

Instanța de fond a conchis constatând că, în speță, nu se impune reținerea motivului opțional de refuz prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 și că, de asemenea, nu este incident niciun alt motiv de refuz al executării mandatului de arestare european, fiind astfel îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate B.D.

Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs persoana solicitată B.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauza supusă analizei, prima instanță a fost investită cu solicitarea autorităților judiciare italiene de predare a numitului B.D. în vederea executării unui mandat european de arestare, cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea conținutului său și, întrucât Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că acesta cuprinde toate informațiile necesare potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare, a solicitat parchetului de pe lângă această instanță identificarea, reținerea și prezentarea persoanei solicitate în fața sa.

Persoana solicitată a fost reținută prin ordonanța din 2 aprilie 2008 dată de procuror în dosarul nr. 934/11/5/2008 și apoi prezentată în fața instanței, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Ulterior, prin încheierea de ședință din 3 aprilie 2008, pronunțată de aceeași instanță, persoana solicitată a fost arestată preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 3 aprilie 2008 până la 2 mai 2008 inclusiv.

Întrucât la 4 aprilie 2008, cu ocazia audierii persoanei solicitate, în condițiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea sa către autoritățile italiene, întrucât nu este vinovat de faptele pentru care s-a efectuat acesta solicitare și a arătat că, în prezent, este cercetat pentru aceleași fapte de autoritățile judiciare române.

În speță, Înalta Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată atât de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna în dosarul nr. 5/D/P/2007 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cât și de autoritățile judiciare italiene, care au emis mandat european de arestare pe numele aceleiași persoane în vederea cercetării sale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 601 C. pen. italian-trafic, de persoane și reducerea în sclavie, persoana vătămată fiind aceeași-numita L.N., fapta fiind săvârșită în Italia.

Față de această împrejurare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod justificat, a reținut că persoana solicitată B.D. a invocat prevederile art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, dar acest text legal nu conține dispoziții imperative, întrucât: „autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare”, rezultând astfel, din conținutul textului anterior enunțat că refuzul de a executa mandatul european de arestare, în situația în care cel în cauză este cercetat pentru aceeași faptă și în România, este o facultate a instanței, iar nu o obligație a acesteia.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai constată că prima instanță, în mod corect, a procedat atunci când a apreciat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție se impune predarea persoanei solicitate către Tribunalul Napoli, asigurându-se astfel, condiții mai bune pentru aflarea adevărului în cauză, precum și pentru desfășurarea cu celeritate a procesului penal și stabilirea completă și corectă a situației de fapt, cu atât mai mult cu cât cercetările în dosarul penal nr. 5/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna au avansat cu dificultate, întrucât persoana solicitată nu a recunoscut învinuirile aduse, iar organul judiciar român, în luna august 2007, a solicitat, prin comisie rogatorie, efectuarea unor acte de procedură în Italia, acte care încă nu au fost realizate.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte reține că mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/ JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L.190/1 din 18 iulie 2002.

Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă.

Nu există însă, o definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în raport de circumstanțele fiecărui caz în parte.

În atare condiții, existând un mandat european de arestare instanța de fond a procedat corect conformându-se dispozițiilor art. 89 și următoarele din Legea 302/2004 procedând în consecință și luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.D. împotriva sentinței penale nr. 33/F/2008 din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul persoană solicitată la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, inclusiv a sumei de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.D. împotriva sentinței penale nr. 33/F/2008 din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2008.