Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1326/2008 AI generated

Criminal liability of judges for civil procedural conduct: non-initiation of abuse of service charges upheld based on judicial independence and absence of criminal indicators

Case Number Decizia nr. 1326/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the petitioner’s appeal as unfounded, upholding the appellate court’s decision to dismiss the criminal complaint against four judges and ordering the petitioner to pay 100 lei in judicial costs. The dispute arose from the petitioner’s challenge to a prosecutor’s resolution of non-initiation of criminal proceedings, wherein the petitioner alleged that the judges had committed abuse of service and negligence in service by returning his complaint for stamping despite alleged tax exemptions and by allegedly infringing his rights during the conduct of civil litigation (Case No. 4545/197/2006). The Court held that the procedural objection regarding improper summons was unfounded because notification was properly effectuated by public posting at the address indicated by the petitioner, and substantively, the prosecutors’ decision was legally correct because a judicial decision that displeases a party does not constitute a crime; instead, legality is verified through standard appellate review, and initiating criminal proceedings would violate the principle of judicial independence.

Legislator headnote

AI generated

art. 249 C. pen, art. 278 C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 179 alin. (4) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Criminal liability of judges for civil procedural conduct: non-initiation of abuse of service charges upheld based on judicial independence and absence of criminal indicators: The dispute arose from the petitioner’s challenge to a prosecutor’s resolution of non-initiation of criminal proceedings, wherein the petitioner alleged that the judges had committed abuse of service and negligence in service by returning his complaint for stamping despite alleged tax exemptions and by allegedly infringing his rights during the conduct of civil litigation (Case No. 4545/197/2006). The Court held that the procedural objection regarding improper summons was unfounded because notification was properly effectuated by public posting at the address indicated by the petitioner, and substantively, the prosecutors’ decision was legally correct because a judicial decision that displeases a party does not constitute a crime; instead, legality is verified through standard appellate review, and initiating criminal proceedings would violate the principle of judicial independence.

Keywords

AI generated
judicial independence conduct of proceedings criminal complaint civil liability procedural principle tax litigation proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 249 C. pen
246, 247, 2481 și art. 249 C. pen.
art. 278 C. proc. pen
Plângerea formulată de petent conform art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr.
art. 2781 C. proc. pen
Instanța de fond sesizată cu plângerea petentului în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a fost apreciată ca nefondată, întrucât în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că judecătorii reclamați ar fi comis faptele imputate de petent.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând sentința recurată în raport de critica formulată de recurentul petent și de dispozițiile art. 3856 alin.
art. 179 alin. (4) C. proc. pen
Față de această situație și de dispozițiile art. 179 alin.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Legal basis cited in the dispositive for imposing judicial costs on the recurred party.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for imposing judicial costs on the recurred party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ț.N. împotriva rezoluției nr. 329/P/2007 din 7 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov (menținută prin rezoluția nr. 585/ll/2/007 din 2 octombrie 2007 a procurorului general al aceluiași parchet), pe care a menținut-o.

A obligat petentul le plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, petentul a formulat inițial plângere penală împotriva judecătorilor V.A., B.A. și l.M. toți de la Judecătoria Brașov, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și neglijență în serviciu prevăzute de art. 246, 247, 2481 și art. 249 C. pen.

Petentul a susținut că este reclamant în dosarul nr. 4545/197/2006, iar judecătorul cauzei B.A. prin modul în care conduce ședința de judecată și dispune cu privire la probe îi încalcă drepturile.

Cu privire la V.A. și l.M., petentul a arătat că aceștia i-au restituit cererea de chemare în judecată formulată de el, în vederea timbrării, deși acțiunea era scutită de plata acestor taxe.

Prin rezoluția nr. 329/P/2007 din 7 septembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții B.A., M.C.M., l.M. și V.A. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 247, 2481 și art. 249 C. pen.

Pentru a da această soluție procurorul a reținut, în esență, că din actele premergătoare efectuate nu rezultă indicii privind comiterea vreunei fapte penale de către judecătorii B.A. și M.C.M., iar în ceea ce privește pe judecătorii l.M. și V.A. faptele reclamate nu au fost comise de către aceștia.

Plângerea formulată de petent conform art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr. 585/II/2/2007 din 2 octombrie 2007 a procurorului general al aceluiași parchet.

Instanța de fond sesizată cu plângerea petentului în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a fost apreciată ca nefondată, întrucât în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că judecătorii reclamați ar fi comis faptele imputate de petent.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul Ț.N.

În motivele de recurs depuse în scris la dosar, petentul susține că sentința recurată este vădit nelegală și netemeinică, fiind un exces de putere al unui magistrat care a încălcat legea prin neîndeplinirea procedurii de citare, astfel că nu a avut posibilitatea să depună concluzii.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința recurată în raport de critica formulată de recurentul petent și de dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., instanța de recurs retine că la termenul din data de 29 octombrie 2007 când s-a soluționat plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă la data de 7 septembrie 2007, în dosarul nr. 329/P/2007, petentul nu a fost prezent, procedura de citare cu acesta fiind îndeplinită la adresa indicată de acesta în Azuga Str. Valea Azugii, județul Prahova, prin afișare.

Față de această situație și de dispozițiile art. 179 alin. (4) C. proc. pen., în mod corect prima instanță a apreciat că procedura de citare cu petentul a fost îndeplinită și a procedat la soluționarea cauzei, astfel că, susținerea recurentului cum că nu a fost legal citat este nefondată urmând să fie înlăturată.

Instanța de recurs reține că sentința primei instanțe este temeinică și legală și sub aspectul soluționării fondului cauzei.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat nici un indiciu, cu atât mai puțin nicio probă, din care să rezulte că intimații ar fi comis vreo infracțiune în legătură cu soluționarea dosarului nr. 4545/197/2006.

Pronunțarea unei sentințe care nemulțumește părțile nu este prin ea însăși o infracțiune, iar legalitatea ei nu poate fi verificată decât, în calea de atac prevăzută de lege, în cadrul controlului judiciar efectuat de instanța superioară.

Petiționarul avea posibilitatea să declare apel și recurs împotriva sentinței care l-a nemulțumit.

Astfel, cum în cauza de față, verificarea legalității sentinței pronunțată în dosarul nr. 4545/197/2006 de intimați nu se poate face întrucât, s-ar încălca principiul independenței judecătorului, și cum, nu există nici un indiciu că intimații ar fi săvârșit vreo infracțiune în legătură cu înregistrarea acțiunii formulată de petent în calitate de reclamant, sau cu, soluționarea acestui dosar, soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, pentru că faptele reclamate nu există (în ceea ce o privește pe A.B. și M.C.M.) și că faptele nu au fost comise de către intimați (în ceea cei privește pe intimații A.V. și M.l.) este legală, așa cum a constatat și prima instanță.

Nefiind nici un temei de casare a sentinței recurate, Înalta Curte constată că recursul petiționarului Ț.N. este nefondat, urmând să fie respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Ț.N. împotriva sentinței penale nr. 53 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie 2008.