Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 589/2003 AI generated

Pre-trial detention extension order not appealable; appeal inadmissible, detention affirmed.

Case Number Decizia nr. 589/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The court dismissed as inadmissible the defendant's appeal against an interlocutory order extending his pre-trial detention, thereby affirming the order and obliging the defendant to pay judicial costs. The defendant, convicted at trial for rape and re-sentenced on appeal for sexual perversion, challenged the extension order issued by the Supreme Court during his pending appeal on the merits. The decisive legal basis was that under Article 160d(1) of the Criminal Procedure Code, orders by an appellate or cassation court extending detention are not subject to any appeal, as only orders by the first-instance court on such matters are appealable under Article 160c(1), and allowing a further appeal would violate jurisdictional rules on the proper appellate forum.

Legislator headnote

AI generated

art. 160d C. proc. pen, art. 160d alin. (1) C. proc. pen, art. 160c alin. (1) C. proc. pen, art. 141 alin. (1) C. proc. pen; Pre-trial detention extension order not appealable; appeal inadmissible, detention affirmed: Prin încheierea din 3 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și a dispus prelungirea acesteia până la 31 octombrie 2003.

Keywords

AI generated
extension of detention appealability of interlocutory decision sentencing code of criminal procedure order to pay jurisdictional matters
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 142 din 18 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul M.F.D. la 10 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive, cu începere de la 11 septembrie 2002 până la 18 iunie 2003, menținându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 267/A din 7 august 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul și, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (2) și (4) C. pen., pentru care l-a condamnat la 5 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, fiind fixat termen, pentru judecarea acestuia, la 31 octombrie 2003.

Prin încheierea din 3 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și a dispus prelungirea acesteia până la 31 octombrie 2003.

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.

Recursul nu este admisibil.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării încheierii atacate, s-a prevăzut că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".

Dar, în timp ce în alin. (2) al aceluiași articol era menționat că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu a fost prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003, s-a prevăzut că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de recurs, legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1)și ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă și de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.F.D. împotriva încheierii din 3 octombrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4345/2003.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2003.