Refugee-status claim rejected on appeal for lack of conclusive official or witness evidence.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) admitted the appeal by the public authority (C.J.P.C.), modified in full the lower court's judgment, and dismissed the claimant's action as unfounded, thereby reversing the appellate ruling that had recognized the claimant as a refugee. The dispute concerned a claim for refugee status and associated rights under Government Ordinance O.G. No. 105/1999 for the period 1 October 1940 – 6 March 1945, based on alleged ethnic persecution; the lower court had admitted the claim after supplementary witness testimony, but the Supreme Court found the evidence inconclusive and contradictory because official records (from A.N. – D.J.C.) showed the claimant and his parents were not listed as refugees for that period, and the witnesses' knowledge was secondhand (from their parents) and thus not reliable. Decisive legal basis: under art. 1 lit. c) of O.G. No. 105/1999, refugee status requires proof of ethnic persecution leading to refuge, expulsion, or displacement; under art. 61 of the ordinance and art. 4 of the implementing rules (H.G. No. 127/2002), such proof must come from official documents or, failing that, witness testimony—which the court held was insufficient here—so the lower court's decision was annulled for being based on inconclusive evidence and the claim was rejected.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 alin. (2) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) teza I și art. 312 alin. (2) C. proc. civ; Refugee-status claim rejected on appeal for lack of conclusive official or witness evidence: The dispute concerned a claim for refugee status and associated rights under Government Ordinance O.G. No. 105/1999 for the period 1 October 1940 – 6 March 1945, based on alleged ethnic persecution; the lower court had admitted the claim after supplementary witness testimony, but the Supreme Court found the evidence inconclusive and contradictory because official records (from A.N. – D.J.C.) showed the claimant and his parents were not listed as refugees for that period, and the witnesses' knowledge was secondhand (from their parents) and thus not reliable. Decisive legal basis: under art. 1 lit. c) of O.G. No. 105/1999, refugee status requires proof of ethnic persecution leading to refuge, expulsion, or displacement; under art. 61 of the ordinance and art. 4 of the implementing rules (H.G. No. 127/2002), such proof must come from official documents or, failing that, witness testimony—which the court held was insufficient here—so the lower court's decision was annulled for being based on inconclusive evidence and the claim was rejected.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for admitting the appeal and modifying the judgment under review.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1990 din 13 aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de K.Ș. împotriva sentinței nr. 7 din 10 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.
Pentru a hotărî astfel a reținut că, din probatoriul administrat în cauză, inclusiv declarațiile martorilor, nu a fost indicată nici o persecuție etnică, care ar fi generat refugiul reclamantului din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, din motive de persecuție etnică, motiv pentru care a casat sentința atacată și a trimis cauza la Instanța de Fond pentru suplimentarea probatoriului.
În fond, după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 425 din 19 septembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamantul K.Ș., a dispus anularea Hotărârii nr. 20329 din 27 iulie 2006 emisă de pârâtă, și a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 începând cu data de 1 august 2006.
Pentru a hotărî astfel a reținut că, din suplimentarea probatoriului, respectiv audierea martorilor S.G. și S.Ș., în fața Instanței, au condus la dovedirea calității reclamantului de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.J.P.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că la dosarul cauzei de fond există înscrisuri care dovedesc în concret inexistența reclamantului ca făcând parte din categoria persoanelor refugiate, respectiv adresa din 5 ianuarie 2005 eliberată de A.N. - D.J.C.
Analizând motivele de recurs în raport și de soluția Instanței de Fond și înscrisurile existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte prin declarație cu martori.
Din declarațiile autentificate ale martorilor S.Ș. și G.I., date în fața Instanței de Fond, în rejudecare, rezultă că aceștia arată că îl cunosc pe reclamant, iar data refugierii reclamantului o cunosc din spusele părinților lor întrucât aceștia au fost nași de botez ai reclamantului.
Martorul S.Ș. arată despre reclamant că datorită motivelor de persecuție etnică exercitate de către autoritățile române, generând un comportament ofensator față de maghiari, reclamantul cu familia sa s-a refugiat la Cluj, unde reclamantul a frecventat școala elementară.
Mai mult, din adeverința din 5 ianuarie 2005 eliberată de A.N. – D.J.C. rezultă că părinții reclamantului K.I. și K.E. și reclamantul K.Ș. nu figurează în documentele deținute în tabloul persoanelor refugiate pentru perioada 1940 - 1945.
Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent și contradictoriu, fără a stabili adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Pentru aceste motive, Curtea constată că recursul este fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art. 312 alin. (2) C. proc. civ., îl va admite ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței nr. 425 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată, în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2008.