Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 466/2008 AI generated

Compulsory issuance of disability grading criteria by public health ministry barred by principle of disposition and failure to join mandatory co-defendant

Case Number Decizia nr. 466/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, leaving in force the lower court's decision that rejected the plaintiff's claims. The dispute involved an administrative lawsuit brought by an individual with a disability against the Ministry of Public Health, seeking a court order to compel the ministry to issue normative acts and joint orders necessary for the application of the Law on the Protection and Promotion of the Rights of Persons with Disabilities, specifically regarding medical-psycho-social criteria for disability grading. The court held that the lower instance correctly refused to summon additional defendants not formally joined by the plaintiff, relying on the principle of disposition and the rule that judges decide only on the object of the request as submitted; because the plaintiff failed to initiate proper procedural steps to include the competent co-ministry despite prior notice of the need for a joint order, the active role of the judge under Article 129 of the Civil Procedure Code did not apply, rendering the action inadmissible for lack of proper parties.

Legislator headnote

AI generated

art. 84 alin. (5) din O.U.G. nr. 14/2007, art. 3041 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 129 C. proc. civ, art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Compulsory issuance of disability grading criteria by public health ministry barred by principle of disposition and failure to join mandatory co-defendant: Recurentul a subliniat că nu înțelege să indice textele legale pe care își întemeiază recursul, apreciind că în opinia sa litigiul declanșat va ajunge în mod obligatoriu la C.E.D.O. și că fondul cauzei este caduc față de modificarea adusă art. 84 alin. (5) din O.U.G. nr. 14/2007 prin pct. 10 din Legea nr. 275/2007, conform căreia data până la care se vor stabili criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se va face încadrarea în grad de handicap, prin ordin comun al ministrului sănătății publice și al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, la propunerea A.N.P.H.

Keywords

AI generated
public health mandatory rules procedural orders disposition principle summons administrative acts

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă reclamantul S.Ș. a chemat în judecată pârâtul M.S.P. - prin reprezentant G.E.N. și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat ministrul sănătății:

- să emită de îndată actele normative adiacente Legii nr. 448/2006,coroborată cu O.U. nr. 14/2007 și să prezinte spre aprobare Guvernului proiectele ce trebuie aprobate de acesta în domeniu;

- să fie obligat la plata unei penalități de 10.000 lei în favoarea Bugetului de Stat, pentru încălcarea cu vinovăție a obligațiilor de serviciu și obligarea la plata unei penalități de 2 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că Legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 14/2007 fiind necesar ca Guvernul și ministerele să elaboreze și să aprobe acte conexe pentru funcționarea legii, responsabilitatea revenindu-i ministrului sănătății publice G.E.N.

Prin întâmpinarea formulată M.S.P. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1803 din 25 iunie 2007 Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate de pârât și a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție Instanța de Fond a reținut faptul că excepția lipsei plângerii prealabile nu este întemeiată întrucât s-a făcut dovada faptului că a fost formulată plângere prealabilă care a fost transmisă prin poșta electronică (e-mail nr. 52/2003 din 19 februarie 2007).

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active Instanța a reținut faptul că reclamantul, care prezintă un handicap gradul 1, justifică un interes în promovarea acțiunii și în cunoașterea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, Instanța a reținut faptul că nu este numai obligația ministerului pârât de a emite ordinele de aplicare a legii, astfel încât nu poate fi obligat acest minister la emiterea ordinului. De asemenea, s-a reținut faptul că pentru celelalte acte adiacente Legii nr. 448/2006, reclamantul ar fi trebuit să formuleze plângere prealabilă și ar fi trebuit să fie introduse în cauză și instituțiile competente.

Instanța de Fond a reținut ca neîntemeiate pretențiile bănești cerute de reclamant având în vedere faptul că a fost respins capătul principal al acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.Ș.

Recurentul a subliniat că nu înțelege să indice textele legale pe care își întemeiază recursul, apreciind că în opinia sa litigiul declanșat va ajunge în mod obligatoriu la C.E.D.O. și că fondul cauzei este caduc față de modificarea adusă art. 84 alin. (5) din O.U.G. nr. 14/2007 prin pct. 10 din Legea nr. 275/2007, conform căreia data până la care se vor stabili criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se va face încadrarea în grad de handicap, prin ordin comun al ministrului sănătății publice și al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, la propunerea A.N.P.H.

Imputându-se judecătorului fondului lipsa de rol activ atâta vreme cât nu a luat nici o măsură pentru chemarea în judecată a M.M.F.E.Ș., în condițiile în care sunt lezate astfel cele peste 500.000 persoane cu handicap interesate în emiterea Ordinului comun mai sus menționat, s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte Curți de Apel.

Examinând cauza prin prisma aspectelor enunțate în cererea de recurs, dar și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.

Este neîntemeiată critica privitoare la încălcarea de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., rolul activ neputând fi valorificat decât în limitele legii, mai exact în condițiile în care și părțile își respectă îndatoririle prevăzute de alin. (1) al art. 129 C. proc. civ. în sensul exercitării drepturilor procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) din același cod și al probării pretențiilor/ apărărilor făcute.

În considerentele sentinței se arată că în respectarea principiului disponibilității Instanța nu se poate pronunța decât asupra a ceea ce s-a cerut, ori în cauză reclamantul nu a înțeles să cheme în judecată și M.F.E.Ș. (fost M.M.S.S.F.) în vederea satisfacerii interesului său pe deplin justificat de a cunoaște criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.

De altfel, legiuitorul a statuat că „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății” (art. 129 alin. (6) C. proc. civ.).

Soluția Instanței de Fond este susținută de actele dosarului conform cărora deși recurentul - reclamant a cunoscut încă din faza procedurii prealabile necesitatea judecății în contradictoriu și cu autoritatea mai sus arătată, nu a făcut nici un demers legal în conformitate cu art. 57 și următoarele C. proc. civ. nici după comunicarea întâmpinării prin care pârâtul M.S.P. învedera că ordinul a cărui emitere este solicitată în temeiul art. 84 alin. (5) din Legea n. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este un ordin comun al reprezentanților celor două ministere.

Față de cele arătate, în mod corect s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.Ș. împotriva sentinței civile nr. 1803 din 25 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.