Suspension of civil proceedings in insolvency to preserve collective creditor rights under Law No. 85/2006
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's decision to suspend the judgment of the appeal. The dispute concerned a commercial litigation where the appellant, a company in insolvency proceedings, challenged the Court of Appeal's suspension of its appeal against a claim for damages. The decisive legal basis was Article 36 of Law No. 85/2006 on Insolvency, which mandates the automatic suspension of all judicial and extrajudicial actions for the realization of claims against the debtor's assets from the date of procedure opening, a measure designed to preserve the collective, concursal, and egalitarian nature of insolvency proceedings and prevent individual enforcement that would violate the principle of celerity.
Legislator headnote
AI generatedart. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 87 alin. (5) C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Suspension of civil proceedings in insolvency to preserve collective creditor rights under Law No. 85/2006: The dispute concerned a commercial litigation where the appellant, a company in insolvency proceedings, challenged the Court of Appeal's suspension of its appeal against a claim for damages. The decisive legal basis was Article 36 of Law No. 85/2006 on Insolvency, which mandates the automatic suspension of all judicial and extrajudicial actions for the realization of claims against the debtor's assets from the date of procedure opening, a measure designed to preserve the collective, concursal, and egalitarian nature of insolvency proceedings and prevent individual enforcement that would violate the principle of celerity.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited to justify the dismissal of the cassation appeal as unfounded.
Full text
Asupra cererii de recurs de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercial, s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de reclamanta C.A.M.T. SRL în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 cu motivarea că apelanta are calitatea de pârâtă în cererea reconvențională formulată în cauză având ca obiect despăgubiri bănești și în considerarea caracterului devolutiv al apelului.
Măsura dispusă a fost menținută de Curtea de Apel prin încheierea de ședință de la 7 iunie 2007.
Împotriva încheierii de ședință de la 19 octombrie 2006 reclamanta a declarat recurs invocând dispozițiile art. 3041, 312 alin. (3) și (4) C. proc. civ. și afirmând că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 și art. 243 raportat la art. 87 alin. (5) C. proc. civ., nu sunt aplicabile speței.
Analizând încherea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a dispus suspendarea judecării apelului formulat de reclamanta - parata S.C.C.T. S.R.L., în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 a insolventei, potrivit căruia, „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”
Aplicarea acestei masuri urmărește sa prezerve caracterul concursual, colectiv si egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitând astfel ca asupra averii debitorului sa se exercite actiuni individuale de urmărire sau executare silita a creanțelor creditorilor si eliminând incertitudinea asupra masei pasive. Creditorii, ale căror actiuni au fost astfel suspendate, vor trebui sa-și declare creanțele, in cadrul procedurii insolventei, cum de altfel s-a și întâmplat in speță.
Pe de alta parte, daca legea ar permite finalizarea acțiunilor judiciare si extrajudiciare, ar contraveni principiului celerității care guvernează procedura insolventei, întârziind nepermis constituirea adunării creditorilor si întocmirea tabelului creanțelor. Suspendarea vizează atât acțiunile judiciare propriu-zise, cat si executările silite, directe sau indirecte asupra bunurilor din averea debitorului,care constituie o continuare a procesului civil si o componenta a acțiunii judiciare; de asemenea, vor fi suspendate si acțiunile extrajudiciare, cum ar fi de exemplu, executarea silita a creanțelor bugetare, care nu se fundamentează pe titluri executorii de proveniența judiciară.
În speță, acțiunea principală și cererea reconvențională sunt indisolubil legate și, față de caracterul devolutiv al apelului, măsura suspendării judecării apelului este temeinică și în deplin acord cu prevederile legale invocate și interpretate mai sus.
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta C.A.M.T. SRL prin lichidator judiciar M.R.L. SPRL BUCUREȘTI împotriva încheierii din 19 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta C.A.M.T. SRL prin lichidator judiciar M.R.L. SPRL BUCUREȘTI împotriva încheierii din 19 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 martie 2008.