Suspension of execution of administrative dismissal for unsatisfactory managerial evaluation based on imminent damage and legal doubt
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Education and Research, thereby upholding the lower court’s order to suspend the execution of an administrative order that relieved a plaintiff from the position of General School Inspector; the suspension remains in force pending the final resolution of the underlying annulment action. The dispute concerned a request for interim suspension under administrative litigation rules, challenging the legality of the dismissal order which was based on a "unsatisfactory" managerial performance evaluation for the 2006–2007 academic year, where the plaintiff argued the evaluation was arbitrary and the removal caused imminent material harm through salary reduction. The decisive legal basis was Article 14 of Law No. 554/2004, which permits suspension in "well-justified cases" to prevent "imminent damage"; the court found these conditions met because a related appellate judgment had already annulled the underlying evaluation as arbitrary, creating a serious doubt regarding the legality of the dismissal, and the immediate loss of salary constituted a predictable material prejudice.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 111 din Legea nr. 128/1997, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of execution of administrative dismissal for unsatisfactory managerial evaluation based on imminent damage and legal doubt: The dispute concerned a request for interim suspension under administrative litigation rules, challenging the legality of the dismissal order which was based on a "unsatisfactory" managerial performance evaluation for the 2006–2007 academic year, where the plaintiff argued the evaluation was arbitrary and the removal caused imminent material harm through salary reduction. The decisive legal basis was Article 14 of Law No. 554/2004, which permits suspension in "well-justified cases" to prevent "imminent damage"; the court found these conditions met because a related appellate judgment had already annulled the underlying evaluation as arbitrary, creating a serious doubt regarding the legality of the dismissal, and the immediate loss of salary constituted a predictable material prejudice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to reject the appeal as unfounded and render the judgment irrevocable.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 25 iulie 2007, reclamantul B.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T., suspendarea Ordinului nr. 1558 din 20 iulie 2007 prin care a fost suspendat Ordinul nr. 5070 din 2006 emis de același pârât, pe perioada incapacității sale de muncă și a fost eliberat din funcția de Inspector școlar general al I.Ș.J. Argeș.
Reclamantul a arătat, în esență că, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere nelegalitatea actului atacat ce rezultă din modalitatea în care s-a făcut evaluarea sa. A mai susținut reclamantul că emiterea acestui act administrativ l-a prejudiciat atât din punct de vedere material, prin diminuarea drepturilor salariale, cât și moral, în condițiile în care a fost destituit dintr-o funcție de conducere.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 71/ FC din 8 august 2007 a admis cererea reclamantului și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1558 din 20 iulie 2007 emis de pârât, până la soluționarea fondului cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ.
Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut că emiterea Ordinului nr. 1558 din 20 iulie 2007 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de Inspector școlar general la I.Ș.J. Argeș s-a făcut datorită obținerii calificativului „nesatisfăcător”, aspect prevăzut în ordinul amintit, cât și la pct. 3 cap. IX din contractul de management educațional.
S-a mai reținut că reclamantul a contestat evaluarea și că, este posibil ca aceste contestații să fie soluționate favorabil, determinând înlăturarea calificativului „nesatisfăcător”.
Ca urmare, a reținut Instanța că înlăturarea reclamantului din funcție, până la definitivarea soluțiilor, i-ar putea crea prejudicii prin schimbarea locului de muncă, diminuarea salariului, etc.
Împotriva sentinței nr. 71/ F/ C din 8 august 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termenul legal pârâtul M.E.C.T. prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 1558 din 20 iulie 2007 emis de recurent ca neîntemeiată.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că Instanța de Fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care prin ordinul contestat nu se creează o pagubă iminentă inspectoratului școlar județean și nici reclamantului care revine la catedră. Pe de altă parte, recurentul a precizat că nici un moment nu a contestat calitățile reclamantului de cadru didactic nici în învățământul preuniversitar și nici în învățământul universitar astfel că prin urmare prejudicierea imaginii acestuia este exclusă. Mai mult, a arătat recurenta că reclamantul nu dovedește faptul că autoritatea publică sau reclamantul ar suferi un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență care să necesite suspendarea ordinului atacat.
Cu privire la celălalt element al suspendării, respectiv „cazul bine justificat”, recurenta a menționat că reclamantul nu face decât să enumere câteva aspecte care nu au legătură cu obiectul cauzei, prevederile art. 111 din Legea nr. 128/1997 nefiind aplicabile în speță deoarece este vorba despre o comisie de evaluare care s-a aflat la sediul inspectoratului școlar și nu despre o inspecție într-o unitate de învățământ.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) fraza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea Instanței de Fond.
Prin cazuri bine justificate se înțelege, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă se înțelege, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Instanța de Fond a dispus în mod corect admiterea cererii reclamantului și suspendarea executării Ordinului nr. 1558 din 20 iulie 2007 emis de M.E.C.T., prin care s-a suspendat Ordinul nr. 5070 din 7 septembrie 2006 al aceluiași minister de numire a reclamantului în funcția de inspector școlar general la I.Ș.J. Argeș până la revenirea intimatului din concediul medical și s-a decis eliberarea lui B.I.G. din funcția de inspector școlar general la I.Ș.J. Argeș, începând cu data revenirii din concediul medical, fiind îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv atât cazul bine justificat cât și prevenirea unei pagube iminente.
Într-adevăr, înlăturarea reclamantului din funcția de inspector școlar general, urmare obținerii calificativului „nesatisfăcător” din partea comisiei de evaluare a activității manageriale desfășurate de acesta în anul școlar 2006 - 2007, duce în mod cert la prejudicierea materială viitoare și previzibilă a intimatului, fiind evident că prin revenirea la catedra rezervată și pierderea funcției de conducere se realizează o diminuare considerabilă a veniturilor salariale ale reclamantului.
Pe de altă parte, este întrunită și condiția cazului bine justificat, întrucât împrejurările de fapt și de drept ale speței sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în privința căruia s-a solicitat suspendarea executării. Or, sub acest aspect este de reținut faptul că la emiterea ordinului atacat a fost avut în vedere în exclusivitate acordarea calificativului „nesatisfăcător” cu prilejul evaluării activității manageriale a reclamantului în cursul anului școlar 2006 - 2007, iar prin sentința nr. 83/ R-C din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea actului administrativ din 15 iunie 2007 cu privire la comunicarea rezultatului evaluării manageriale a reclamantului, în perioada 1 septembrie 2006 - 7 iunie 2007, și a calificativului „nesatisfăcător”, reținându-se în esență că acordarea punctajului și a calificativului în discuție s-a făcut în mod arbitrar.
În aceste condiții, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică și că motivele de recurs nu sunt întemeiate, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de M.E.C.T. împotriva sentinței nr. 71/ FC din 8 august 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul M.E.C.T. împotriva sentinței nr. 71/ F/ C din 8 august 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2008.