Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 662/2008 AI generated

Eligibility for ethnic persecution compensation: Inclusion of children born in refugee status during 1940-1945 under Law 189/2000

Case Number Decizia nr. 662/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant, upholding the lower court’s ruling that confirmed the plaintiff’s status as a beneficiary of compensatory rights. The dispute concerned a challenge to a commission decision that denied the claimant benefits under emergency norms for individuals persecuted for ethnic reasons between 1940 and 1945; the plaintiff argued that as a child born in refugee conditions following her parents' ethnic displacement under the 1940 Treaty of Craiova, she was entitled to compensation. The court held that the legislative intent of the governing ordinance encompasses not only those directly displaced but also children born during the parents' period of refuge, who consequently shared the burden of persecution; therefore, the plaintiff was legally recognized as a victim of ethnic persecution and the prior judgment granting her the applicable statutory rights remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ; Eligibility for ethnic persecution compensation: Inclusion of children born in refugee status during 1940-1945 under Law 189/2000: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Keywords

AI generated
compensation for ethnic persecution refugee status child benefit eligibility victim status children's rights right to remain

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.G. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.T. anularea Hotărârii nr. 5521 din 31 martie 2006 a Comisiei de aplicare a Legii 189/2000 și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și plata drepturilor prevăzute de lege.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că părinții săi au fost strămutați în urma Tratatului de la Craiova, încheiat în anul 1940, iar ea s-a născut la data de 7 septembrie 1942 în localitatea Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, după strămutarea părinților săi.

Prin sentința civilă nr. 729/ CA din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis contestația reclamantei L.A., a anulat Hotărârea nr. 5521 din 31 martie 2006 emisă de C.J.P.T. și a constatat că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 12 martie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2006.

Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că prin Hotărârea nr. 5521/2006, pârâta C.J.P.T. a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice, reclamanta născându-se în timpul refugiului părinților săi, nefiind născută la data strămutării.

În baza probelor administrate în cauză Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a părinților.

A concluzionat Instanța de Fond că reclamanta a tăcut dovada că s-a născut în timpul perioadei de strămutare a părinților săi din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în jud. Ialomița, astfel încât este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G. 105/1999.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P.T., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că Instanța de Fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține în esență că reclamanta nu s-a născut în intervalul de 3 luni socotite de la data schimbului instrumentelor de ratificare a Tratatului, în anul 1942 neavând loc nici un schimb de populație.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, rară a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 7 septembrie 1942, în localitatea Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova, părinții săi fuseseră strămutați din localitatea de domiciliu, comuna Engechioi, aflată în județul Durostor, Bulgaria, situație dovedită cu declarația privind situația averii refugiatului V.M. - tatăl reclamantei.

Fiind născută în perioada refugiului părinților săi, intimata - reclamantă a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat Instanța de Fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.T. împotriva sentinței civile nr. 729/ CA din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008.

Irevocabilă.