Sustainability of statutory labor entitlements despite legislative suspension: validity of deferring vested wage obligations in public employment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 martie 2007, reclamanta A.V. a solicitat obligarea pârâtului M.M.S.S.F. la plata primei de concediu pe anii 2003, 2004 și 2005 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, având calitate de funcționar public avea dreptul la prima de concediu prevăzută de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, plată care a fost suspendată nelegal prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1303 din 17 mai 2007, a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de bani, reprezentând prima de concediu pentru anii 2003, 2004 și 2005, actualizată cu rata inflației la data plății.

Pentru a se pronunța astfel, Instanța a reținut că, suspendarea exercițiului dreptului nu reprezintă înlăturarea acestuia, iar încălcarea existenței dreptului la prima de concediu ar contraveni prevederilor art. 41, art. 53, art. 16 alin. (1) și art. 15 alin. (2) din Constituția României, întrucât acest drept este un drept de remunerare a muncii care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea acestuia și, pe fond, respingerea acțiunii. Recurentul a susținut, în esență, că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, deoarece acordarea primei de vacanță funcționarilor publici a fost suspendată în anii 2001 - 2006 prin legile bugetului de stat, adoptate și promulgate potrivit prevederilor Constituției României.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la primă de concediu.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul M.M.F.E.Ș. împotriva sentinței civile nr. 1303 din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2008.