Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 130/2008 AI generated

Scope of administrative duty to communicate underlying records in status recognition proceedings

Case Number Decizia nr. 130/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision that rejected the plaintiff's action. The dispute concerned a civil suit where the plaintiff challenged an administrative authority's refusal to communicate specific documents that formed the evidentiary basis for a prior decision denying the status of anti-communist resistance fighter; the plaintiff argued procedural errors regarding service of process and lack of access to these records. The Court held that the substantive legal basis for the lower court’s decision was correct, applying Article 1 of Law No. 554/2004 and the procedures under Emergency Ordinance No. 214/2000, determining that the authority had fulfilled its obligation to communicate the relevant acts by depositing them in the related administrative dispute file (Case No. 1759/3/2006), and rejecting the appellant’s claims of procedural nullity and lack of competence.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 din Legea nr. 554/2004, art. 68 alin. (6) C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 100 C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 304 pct. 8 C. proc. civ; Scope of administrative duty to communicate underlying records in status recognition proceedings: Recurentul mai arată că, în mod abuziv i s-a interzis să pună concluzii, deși potrivit art. 68 alin. (6) C. proc. civ. „asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorii, când partea este reprezentată prin soț sau rudă până la al patrulea grad, inclusiv”.

Keywords

AI generated
administrative status access to documents status action procedural duty related proceedings legal status

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 196/2000
Se menționează și împrejurarea că actele a căror comunicare s-a cerut nu constituie acte administrative de sine - stătătoare, ele nefiind atacabile separat, ci numai o dată cu Decizia nr. 196/2000 din 12 decembrie 2005, pe care reclamantul deja a contestat-o.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1226 din 9 mai 2007 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul E.N.G. în contradictoriu cu pârâții M.J. - C.C.C.L.R.A., P.S.E. și P.R.

În motivarea sentinței se reține că reclamantul a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a-i comunica actele reprezentând răspunsurile autorităților publice, în baza cărora i s-a respins cererea privind constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă - prin Decizia nr. 196/2000 din 12 decembrie 2005.

Instanța de Fond a stabilit că cererea este neîntemeiată, deoarece actele solicitate sunt cele care au stat la baza deciziei menționate, pe care reclamantul a atacat-o în cadrul Dosarului nr. 1759/3/2006; în cadrul acestui dosar aceste înscrisuri au fost depuse conform art. 13 din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul a avut acces la actele dosarului.

Se menționează și împrejurarea că actele a căror comunicare s-a cerut nu constituie acte administrative de sine - stătătoare, ele nefiind atacabile separat, ci numai o dată cu Decizia nr. 196/2000 din 12 decembrie 2005, pe care reclamantul deja a contestat-o.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul E.N.G., invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 5, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate recurentul arată că Instanța de Fond a judecat cauza cu lipsă de procedură față de numitele P.S.E. și B.V.M., iar întâmpinarea și actele care au stat la baza acesteia nu i-au fost comunicate.

De asemenea, susține recurentul, motivarea hotărârii se bazează pe afirmația falsă că înscrisurile a căror comunicare se solicită au fost depuse în dosarul ce are ca obiect contestația împotriva Deciziei nr. 196/2000 din 12 decembrie 2005.

Recurentul mai arată că, în mod abuziv i s-a interzis să pună concluzii, deși potrivit art. 68 alin. (6) C. proc. civ. „asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorii, când partea este reprezentată prin soț sau rudă până la al patrulea grad, inclusiv”.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. privind neîndeplinirea procedurii de citare cu unii dintre pârâți se reține, în primul rând, că dovezile de citare pentru ziua când s-a judecat cauza cuprind mențiunile esențiale prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar în al doilea rând, o asemenea nulitate nu ar putea fi invocată decât de partea care, din această cauză nu s-a putut prezenta în Instanță și nu și-a putut formula apărările, iar nicidecum de către recurentul - reclamant.

Totodată, încheierile de ședință din cadrul dosarului de fond atestă comunicarea întâmpinării și a înscrisurilor depuse de M.J. pe parcursul procesului, o dovadă în acest sens fiind inclusiv faptul că prin „cererea de înscriere în fals” formulată la termenul de judecată din 12 octombrie 2006, recurentul face referiri la netemeinicia întâmpinării.

Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se constată că recurentul nu prezintă argumente proprii acestui motiv de recurs, în sensul de a arăta în ce constă necompetența Instanței de Fond.

De asemenea, invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiată, Instanța de Fond reținând corect natura „actului dedus judecății”, respectiv refuzul autorității administrative privind comunicarea unor înscrisuri.

Pe fondul cauzei, prima Instanță a făcut o corectă aplicare a legii, respectiv a art. 1 din Legea nr. 554/2004, constatând că în speță M.J. și-a îndeplinit obligația de comunicare a actelor care au stat la baza deciziei privind neacordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, prin depunerea acelor acte la Dosarul nr. 1759/3/2006 al Curții de Apel București, în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 214/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.N.G. împotriva sentinței civile nr. 1226 din 9 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2008.