Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 586/2003 AI generated

Appeal against preventive detention extension by court of last instance: statutory inadmissibility under Art. 160d CPP

Case Number Decizia nr. 586/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal against the Criminal Section's order extending preventive detention until November 13, 2003, as inadmissible and ordered the defendant to pay the state 1,000,000 lei in judicial costs, thereby upholding the lower tribunal's 14-year imprisonment sentence for drug trafficking and possession. The dispute centered on whether the defendant could challenge an interlocutory decision issued by the court of last instance (Supreme Court) extending his preventive detention, after his appeal against the underlying criminal conviction was rejected by the Court of Appeal. The court relied on Article 160d(1) of the Criminal Procedure Code, distinguishing between appeals against detention orders at the first-instance level (challengeable under Article 160c(1)) and those at the appellate/recursal level, which lack a statutory remedy; the court held that allowing an appeal against a Supreme Court detention order would violate legal competence norms and the principle that appeals against interlocutory decisions are judged by the natural court of cassation, rendering the specific appeal legally unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. b) C. pen, art. 4 din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 61 alin. (1) C. pen, art. 160d C. proc. pen; Appeal against preventive detention extension by court of last instance: statutory inadmissibility under Art. 160d CPP: The dispute centered on whether the defendant could challenge an interlocutory decision issued by the court of last instance (Supreme Court) extending his preventive detention, after his appeal against the underlying criminal conviction was rejected by the Court of Appeal. The court relied on Article 160d(1) of the Criminal Procedure Code, distinguishing between appeals against detention orders at the first-instance level (challengeable under Article 160c(1)) and those at the appellate/recursal level, which lack a statutory remedy; the court held that allowing an appeal against a Supreme Court detention order would violate legal competence norms and the principle that appeals against interlocutory decisions are judged by the natural court of cassation, rendering the specific appeal legally unfounded.

Keywords

AI generated
extension of detention imprisonment code of criminal procedure interlocutory decision appealability of remand decision judicial review
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 48 din 12 februarie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat, între alții, pe inculpatul G.C.A. la 14 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., precum și la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri pentru consum prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) și a art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

În conformitate cu art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată pentru un rest de 206 zile închisoare, rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară și s-a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa rezultantă menționată, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, cu începere de la 23 noiembrie 2002 până la 12 februarie 2003 menținându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.

Împotriva sentinței, inculpatul G.C.A. a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 265 din 28 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Inculpatul sus-menționat a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, fiind fixat termen, pentru judecarea acestuia, la 13 noiembrie 2003.

Prin încheierea din 21 august 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și a dispus prelungirea acesteia până la 19 septembrie 2003.

La data de 18 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat din nou legalitatea măsurii arestării inculpatului și, prin încheierea din aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia până la 18 octombrie 2003, iar prin încheierea din 16 octombrie 2003 a fost prelungită arestarea preventivă până la 13 noiembrie 2003.

Inculpatul a declarat recurs împotriva ultimei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.

Recursul nu este admisibil.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării încheierii atacate, s-a prevăzut că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce în alin. (2) al aceluiași articol era menționat că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu a fost prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003, s-a prevăzut că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de recurs, legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) și ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă și de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.C.A. împotriva încheierii din 16 octombrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3379/2003.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2003.