Restitution claim barred by lack of heir standing; appeal upheld dismissal as unfounded.

Asupra recursului de fata;

Din examinarea actelor si lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 305 din 17 septembrie 2004, Tribunalul Satu-Mare, investit prin declinare de competență (sentința civila nr. 4266 din 30 septembrie 2003 a Judecătoriei Satu-Mare), a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.R. în contradictoriu cu Primarul municipiului Satu-Mare, Primăria Satu-Mare, Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Satu-Mare.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și excepția de prematuritate a cererii, invocată de D.G.F.P. Satu Mare.

Totodată s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 Prefectura Satu Mare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice si Primăria municipiului Satu-Mare, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, să se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 precum și că este îndreptățită la restituirea în natura sau prin echivalent bănesc a imobilului înscris în C.F. 328 Satu-Mare, nr. top 583/2.

Ulterior, reclamanta a chemat în judecată si Prefectura Satu-Mare, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a reținut că, din extrasul de carte funciara rezultă că imobilul a fost confiscat de la proprietarul extratabular J.I., în baza deciziei penale nr. 553/1963 .

La 4 ianuarie 1958, proprietara tabulară a imobilului, H.M., a împuternicit pe N.G. să semneze pentru ea și în numele ei contractul de vânzare-cumpărare prin care și-a vândut imobilul în litigiu lui J.I., iar la 4 iulie 1948, în baza unui înscris sub semnătura privată, J.I. a vândut imobilul reclamantei.

S-a mai reținut de asemeni, că înscrisurile depuse la dosar nu reprezintă acte juridice translative de proprietate care să ateste deținerea proprietății de către o persoana, astfel cum prevăd dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 si pct. 22 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a legii.

Actul sub semnătura privată poate fi considerat un act juridic translativ de proprietate în măsura în care, la data încheierii acestuia, legea permitea transmiterea dreptului de proprietate sub aceasta forma. Or, la data încheierii înscrisului, era in vigoare Decretul nr. 144/1958, care în art. 11 prevedea că înstrăinarea sau împărțeala prin acte între vi a terenurilor, cu sau fără construcții se vor putea face numai în forma autentica, după dobândirea autorizației de înstrăinare.

Pentru cele de mai sus, tribunalul a considerat că reclamanta nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, conform art. 3 lit. a) raportat la art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte s-a mai reținut că din adresa nr. 13433/2004 și nr. 5718/2004 a Primăriei Satu Mare, terenul din litigiu are o utilitate publică și face parte din domeniul public al municipiului Satu Mare , iar cu privire la imobil au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 numiții B.M. și B.I., care au cumpărat imobilul în litigiu prin vânzarea la licitație a acestuia în baza procesului verbal de licitație nr. 241/1963.

Față de excepțiile invocate de către D.G.F.P. Satu Mare, s-a reținut că excepția de prematuritate a cererii nu poate fi primită cu motivarea că, în baza liberului acces la justiție, reclamanta se putea adresa direct justiției după depășirea termenului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Respinse au fost și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și Prefecturii, ca fiind rămase fără obiect, atâta vreme cât instanța a constatat că reclamanta nu și-a dovedit dreptul de proprietate.

Apelul declarat de D.G., moștenitorul reclamantei (decedată la 15 octombrie 2004) a fost respins prin decizia civilă nr. 463 din 21 iunie 2005 a Curții de Apel Oradea care a reținut, în esență, că prin înscrisurile depuse reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului. Față de înscrierea de sub B15 din C.F. 328 Satu-Mare rezultă că reclamanta nu a fost vreodată proprietară de drept și de fapt a imobilului, deoarece, dacă ar fi fost proprietară, nu ar fi rămas în pasivitate mai mult de 30 de ani.

Prin decizia nr. 4617 din 11 mai 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis recursul declarat de D.G., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel pentru a se administra toate probele necesare cu scopul de a se determina dacă preluarea imobilului a fost abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001 și pentru a se stabili natura măsurilor reparatorii cuvenite, reținându-se că a existat o înstrăinare legală, J.I. a fost titularul unui drept de proprietate extratabular, reclamanta S.R. a dovedit prin probele administrate, respectiv acte de stare civilă și sentința civila nr. 3934/199, că este unica moștenitoare a proprietarului extratabular în calitate de colateral privilegiat, iar reclamantul D.G. unicul moștenitor al defunctei reclamante.

Curtea de Apel Oradea, în apel după casare, a pronunțat decizia civilă nr. 270/2007 A din 6 iunie 2007 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.G., reținând următoarele:

- în mod corect a apreciat instanța de fond că defuncta S.R., antecesoarea petentului D.G., nu a dovedit că a fost proprietara imobilului revendicat și nici că este moștenitoarea legală a defunctului J.I., calitate în care a solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Satu Mare, înscris în C.F. nr. 328 Satu Mare, nr. top, 583/2;

- din cuprinsul C.F. nr. 328 Satu Mare, top. 583/2, în care este înscris imobilul revendicat de reclamantă, rezultă că acesta a format proprietatea numitei H.M. intabulata sub B.15, iar sub înscrierea Bl 6 apare intabulat Statul Român cu titlu de confiscare după proprietarul extratabular J.I. în baza minutei deciziei penale nr. 553 din 6 iulie 1963;

- din cuprinsul minutei deciziei penale nr. 553 din 6 iulie 1963 pronunțata de Tribunalul Capitalei rezulta măsura confiscării averii defunctului J.I. alături de pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare;

- din cuprinsul deciziei civile nr. 1329 din 23 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 2815/35/2006, decizie depusa în mod incidental la dosar, cu ocazia soluționării unor incidente procedurale, rezultă că defuncta S.R. nu este moștenitoarea legală a defunctului J.I., acesta având o fiica, numita S.E.R., care a formulat cerere de intervenție în dosarul respectiv, vizând tot despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, și tot în baza unor contracte încheiate cu defunctul, sau în calitate de moștenitoare legală a acestuia;

- defunctul J.I. nu a semnat contractele de vânzare-cumpărare invocate de reclamanta S.R. și de moștenitorul acesteia D.G., declarația notarială din 4 august 1958, prin care se confirma vânzarea imobilelor, inclusiv al celui din contractul nr. 252/1958, cât și contractul respectiv prezentând elemente de contrafacere, conform contraexpertizei criminalistice întocmită de Institutul Național de Expertize Criminalistice București sub nr. 23 din 7 februarie 2005.

Nemulțumit fiind de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamantul D.G. a declarat în termen legal recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel a făcut o greșită aplicarea a legii, ignorând dispozițiile cuprinse în Legea nr. 247/2005 care trebuiau aplicate la data soluționării apelului, respectiv cele care completează dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul 3, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus, în termen, cerere de restituire".

Se mai susține că instanța de apel a greșit atâta vreme cât din probele de la dosar reiese clar că fiica lui J.I. nu a urmat procedura prevăzută de lege pentru a i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În speță nu sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 pe care recurentul-reclamant D.G. le invocă în cererea de recurs, potrivit căruia "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul 3, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus, în termen, cerere de restituire", întrucât din cuprinsul deciziei nr. 1239/2006 R din 23 noiembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, existentă la fila 57 dosar apel, rezultă că defunctul J.I. a avut o fiica, numita S.E.R., care este unica moștenitoare, ca descendent direct, ultimul proprietar tabular, al imobilului în litigiu înainte de naționalizare.

Pe de altă parte, din decizia civilă nr. 160/Ap din 2 iunie 2006 reiese faptul că S.E.R. a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu parcurgând întocmai procedura prealabilă.

Față de acest aspect, nu poate fi primită critica recurentului referitoare la faptul că S.E.R. nu a parcurs procedura instituită de Legea nr. 10/2001.

Cum decizia civilă nr. 1239/2006 R din 23 noiembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, în care se reține calitatea de unică moștenitoare a numitei S.E.R., a fost dată după pronunțarea deciziei nr. 4617 din 11 mai 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că instanțele în mod corect au stabilit că recurentul-reclamant D.G., în calitate de succesor al reclamantei S.R. nu are calitate de moștenitor legal al proprietarului imobilului.

Față de cele ce preced, criticile recurentului sunt nefondate considerent pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 270/2007 A din 6 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2008.