State appeal fails; expropriated owner awarded EUR 1,250.28 compensation at market value plus lost-use damages.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 7 din 25 octombrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a aprobat numitei S.D.Z. acordarea de despăgubiri în cuantum de 705,60 RON, echivalentul a 234,28 dolari SUA, pentru imobilul expropriat situat în comuna Dragalina, județul Călărași, categoria de folosință arabil, tarla 134/1, parcela 2, în suprafață de 234,28 mp identificat prin număr cadastral 490.

La data de 23 februarie 2006, conform prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 reclamanta S.D.Z., în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R., a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 7 din 5 octombrie 2005 emisă de aceasta, solicitând anularea hotărârii și stabilirea unui alt cuantum al despăgubirii care să reprezinte valoarea reală a terenului expropriat și prejudiciul cauzat prin expropriere.

Fiind astfel învestit, Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 196 din 15 februarie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta S.D.Z. împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. și în baza art. 27 din Legea nr. 33/1994 a obligat pe pârât prin C.N.A.D.N.R. la plata către reclamantă a sumei de 1250,28 Euro în lei la cursul din ziua plății, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 234,28 mp expropriat prin hotărârea nr. 7 din 25 octombrie 2005 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Vâlcelele, județul Călărași și lipsa de folosință a terenului pe ultimii 3 ani.

În cadrul procedurii speciale, tribunalul, în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994 a constituit o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea desemnat de proprietarul terenului expropriat. Experții concluzionând că valoarea despăgubirilor ce se cuvin reclamantei pentru terenul expropriat este de 1246 Euro (respectiv 5,32 Euro/mp) iar valoarea prejudiciului creat prin nefolosirea terenului pe 3 ani este de 4,28 Euro, instanța de fond, a avut în vedere cuantumul de 1250,28 Euro stabilit de aceștia, valoare ce corespunde prețului pieței în unitatea administrativ-teritorială respectivă, valoare ce include și daunele aduse reclamantei proprietare, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 652 din 10 octombrie 2007, a respins apelul pârâtei C.N.A.D.N.R., în calitate de reprezentant al Statului Român, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs C.N.A.D.N.R., ca reprezentant al Statului Român, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Susține, în esență, că ambele instanțe au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor cuprinse în art. 25-26 din Legea nr. 33/1994 cât și în art. 201 C. proc. civ. deoarece:

- deși s-a considerat că expertiza este o probă impusă de lege, proba s-a administrat la cererea reclamantei;

- în mod greșit instanța de apel i-a respins motivul de apel invocând greșita respingere de către instanța de fond a cererii sale privind efectuarea unei contraexpertize, în condițiile în care unul dintre membrii comisiei de experți a revenit la opinia inițială.

Recurenta mai susține că ambele instanțe au ignorat faptul că în ceea ce privește valoarea de piață a imobilului expropriat experții nu au anexat nici o dovadă și că aceștia au concluzionat greșit că prețul de piață al terenului este de 5,32 Euro/,mp deși pentru terenuri de aceeași calitate și din aceeași zonă cu cel expropriat s-a situat în perioada 2005-2006 la nivelul 0,02 – 0,04 Euro/mp.

Se mai susține că un alt aspect legat de greșita aplicare a legii este acela al momentului la care s-au raportat ambele instanțe la stabilirea cuantumului despăgubirilor: deși terenul a fost expropriat în anul 2005, momentul la care s-a stabilit cuantumul despăgubirii a fost cel de la data întocmirii raportului de expertiză, fapt ce contravine legii.

În fine, recurenta mai susține că instanțele au nesocotit prevederile Legii nr. 146/1997 întrucât nu au obligat-o pe reclamantă la plata taxei judiciare de timbru pentru contravaloarea lipsei de folosință a terenului, iar despăgubirea acordată nu a fost dovedită.

Recursul este nefondat.

Referitor la prima critică, aceasta este nefondată în condițiile în care ambele instanțe au făcut o justă aplicare a prevederilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994 și a art. 201 C. proc. civ.

În mod corect s-a considerat că expertiza tehnică este o probă obligatorie pentru stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat. Această probă este impusă de lege și a fost ordonată de instanță în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

În mod corect au apreciat instanțele că în cauză nu se impune efectuarea unei alte expertize tehnice în condițiile în care comisia de experți ce a întocmit raportul de expertiză a fost formată din experți ai părților și expert numit de instanță, ceea ce a fost de natură a asigura imparțialitatea, iar experții au stabilit unanim prețul terenului. În acest context este nerelevant faptul că ulterior expertul numit de pârât a revenit cu o altă părere.

Experții au ținut cont de normativele în vigoare pentru stabilirea prețului, comisia, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 stabilind valoarea în funcție de prețul pieței în unitatea administrativ- teritorială respectivă.

În speță, în mod corect valoarea de circulație a terenului s-a stabilit la prețul pieței în momentul soluționării contestației, aceasta fiind și rațiunea pentru care proprietarul nemulțumit în privința cuantumului despăgubirilor acordate de stat poate ataca în justiție hotărârea de acordare a despăgubirilor urmărind astfel stabilirea valorii reale a terenului expropriat.

De aceea, în mod just s-a stabilit cuantumul despăgubirii ca fiind cel de la data întocmirii raportului de expertiză, așa încât, prevederile Legii nr. 198/2004 nu au fost încălcate de către instanțe deoarece nu s-a amânat transferul dreptului de proprietate.

Referitor la ultima critică, nici aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care instanțele în mod just au apreciat că este scutit de plata taxei de timbru, în baza art. 10 din Legea nr. 198/2004, capătul de cerere privind obligarea statului la contravaloarea lipsei de folosință, deoarece se are în vedere momentul introducerii acțiunii, 23 februarie 2006, iar nu perioada pentru care s-a solicitat lipsa de folosință. Atâta vreme cât investiția a început înainte de pronunțarea comisiei și consemnarea valorii drepturilor, când are loc transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, pârâtul datorează despăgubiri pentru că a lipsit-o pe reclamantă de folosința terenului, așa cum în mod corect au reținut și instanțele.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 652 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.