Property restitution under Law 10/2001: evidentiary burden to prove state acquisition and scope of prior partial alienation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2006, reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu intimatul municipiului Ploiești prin primar, anularea dispoziției nr. 3996 din 18 iulie 2006 emisă de pârât și restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în localitatea Ploiești, județul Prahova.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod greșit prin dispoziția atacată i-a fost respinsă cererea de măsuri reparatorii solicitate în baza Legii nr. 10/2001, întrucât la data preluării bunului solicitat de către stat, acesta se afla în patrimoniul autorului său și nu în al altor persoane, astfel cum eronat s-a reținut în actul administrativ atacat.

Prin sentința civilă nr. 784 din 21 mai 2007, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, reținând că din înscrisurile aflate la filele 11, 12 dosar, rezultă că autorul reclamantei a înstrăinat bunul litigios altor persoane, astfel încât acesta nu se încadrează în ipoteza textului art. 1 al legii de reparații, nefiind dovedită preluarea de către stat a imobilului solicitat.

Dispozițiile acestei hotărâri au fost confirmate prin decizia nr. 407 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, urmare a respingerii apelului declarat de reclamantă, sens în care s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada preluării imobilului, obiect al notificării, de către stat, într-una dintre modalitățile prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a învederat că instanțele ce s-au pronunțat în cauză, au reținut o situație de fapt eronată, întrucât din însăși actele invocate în considerentele hotărârilor atacate, rezultă cu evidență faptul că autorul său, D.Ș., a înstrăinat doar o parte din imobil, fiind cert că parterul imobilului și jumătate din terenul avut în proprietate, au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, fără întocmirea unui act constatator al acestei împrejurări.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.

În speță, a fost dovedită cu certitudine atât modalitatea de dobândire a bunului litigios de către antecesorul reclamantei, prin succesiune legală, cât și vocația reclamantei la succesiunea antecesorilor săi, aspecte ce au fost corect reținute de ambele instanțe.

Nu a fost determinată însă cu certitudine, iar instanțele nu s-au preocupat să adâncească cercetarea judecătorească sub acest aspect, ci s-au limitat să preia considerentele unității administrative, modalitate în care bunul litigios a ieșit din patrimoniul autorului reclamantei și dacă acesta a intrat în proprietatea statului în una din modalitățile reglementate de art. 2 din Legea nr. 10/2001, inclusiv preluarea sa de facto de către stat, aspect ce a fost constant susținut de reclamantă.

De menționat că cele două înscrisuri la care se face referire în considerentele ambelor hotărâri, privesc înstrăinarea unor pretinse părți ale imobilului litigios, situat în Ploiești, însă numai unul dintre acestea (actul de vânzare transcris sub nr. 22628/1954 materializează voința de înstrăinarea de către antecesorul reclamantei a etajului 1 al imobilului arătat.

Celălalt înscris (f. 11 dosar fond autentificat sub nr. 415 din 14 februarie 1968) este încheiat între alte persoane, iar din cuprinsul său și, în lipsa altor înscrisuri din care să rezulte cu certitudine acest aspect, nu rezultă modalitatea în care bunul a intrat în proprietatea vânzătoarei, dacă este unul și același cu partea din bun supusă operațiunii de transmitere sus menționate, dacă privește un alt bun decât cel litigios, aspecte ce se cuvin a fi lămurite în scopul justei soluționări a cauzei.

Prin urmare, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 314 C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi admis iar hotărârea curții de apel, instanța abilitată să antameze fondul pricinii, va fi trimisă acesteia spre rejudecare.

În rejudecare se va dispune suplimentarea probatoriului în scopul lămuririi aspectelor sus menționate, administrându-se, în acord cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., toate probele considerate a fi pertinente și concludente în cauză, inclusiv refacerea expertizelor tehnice de specialitate, ce au fost deja administrate, dar ale căror constatări nu sunt apte să lămurească împrejurările pentru care au fost admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei nr. 407 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2008.