Municipal restitution obligation vs. inadmissibility of contractual penalties after Civil Procedure Code amendment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 43769 din 21 decembrie 2006 reclamantul C.G. a chemat în judecată Primăria municipiului București solicitând obligarea pârâtei la emiterea dispoziției de restituire în natură a imobilului, teren și construcție, situat în București.

Ulterior, reclamantul și-a precizat și completat acțiunea în sensul că a indicat ca pârât Municipiul București, reprezentat de Primarul General solicitând obligarea acestuia la emiterea dispoziției de restituire sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere și aplicarea amenzii prevăzute de art. 5803 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 156 din 30 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea referitoare la obligarea pârâtului la amenda prevăzută de art. 5803 C. proc. civ.; s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate de soluționare a cererii de restituire a imobilului solicitat, formulată de reclamant prin notificările nr. 3968 din 8 octombrie 2001 și nr. 78 din 16 mai 2001, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 50 RON pe zi de întârziere cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data executării obligației.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că cererea de aplicare a amenzii pentru neexecutarea titlului executoriu este inadmisibilă dacă este cerută concomitent cu emiterea titlului executoriu, în speță a dispoziției de soluționare a notificării, neputându-se stabili dacă această obligație nenăscută încă nu se va îndeplini în mod voluntar.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat două notificări prin care a solicitat restituirea imobilului în litigiu, unitatea deținătoare fiind obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra acestei cereri, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la daunele cominatorii instanța a apreciat că o asemenea cerere este admisibilă deoarece dispozițiile art. 5803 alin. (1) C. proc. civ. privind reglementarea posibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației de a face prin intermediul amenzilor civile nu exclud dreptul reclamantului de a solicita daune cominatorii în vederea asigurării executării aceleiași obligații.

Pârâtul Municipiul București, reprezentat de Primarul General a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, pe care o consideră nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului s-a susținut că lipsa dispoziției nu poate fi imputată apelantului, ci intimatului reclamant care nu a depus toate actele solicitate de lege și de instituție în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001. S-a mai susținut că acest termen este unul de recomandare, depășirea acestuia putând fi sancționată, cel mult, cu obligarea unității deținătoare la plata despăgubirilor, în măsura în care aceasta este culpabilă de întârziere, iar persoana îndreptățită dovedește existența unui prejudiciu, care, în speță, nu a fost probat de către reclamant, iar obligarea la plata daunelor cominatorii este inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 349 A din 29 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că lipsa răspunsului unității deținătoare în termenul prevăzut de lege echivalează cu un refuz de a soluționa notificarea adresată de către persoana îndreptățită, ceea ce deschide acesteia accesul la justiție pentru valorificarea dreptului pretins.

Simpla trecere a termenului în care pârâtul era obligat să răspundă pretențiilor reclamantului, se arată în continuare în motivarea deciziei, fără ca pârâtul să își îndeplinească obligația respectivă îi este imputabilă, în condițiile în care toate actele de care intimatul a înțeles să se folosească în dovedirea dreptului său au fost depuse în dosarul înregistrat în evidențele municipale.

Referitor la stabilirea daunelor cominatorii în sarcina pârâtului s-a arătat că în mod corect prima instanță a reținut posibilitatea acordării acestora chiar și în condițiile reglementării amenzii civile prin dispozițiile art. 5803 C. proc. civ., ca mijloc de constrângere a executării obligației de a face de către debitorul obligației, în cazul în care o asemenea obligație nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei alte persoane.

Daunele cominatorii, se arată în motivarea deciziei, chiar dacă nu sunt prevăzute într-o reglementare legală generală, își găsesc aplicarea în baza unor dispoziții din legi speciale, acordarea lor nefiind înlăturată de adoptarea art. 5803 C. proc. civ. În același sens, reține instanța de apel, a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005.

Municipiul București, prin Primarul General, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul dispunerii cazului de nelegalitate prevăzut prin dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit s-a dispus obligarea recurentului la a răspunde notificării printr-o dispoziție motivată având în vedere că notificatorii nu au depus toate actele necesare în termenul prevăzut prin art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001 și nici o adresă prin care să aducă la cunoștința comisiei că nu mai au alte acte de depus, astfel că termenul de 60 de zile nu a început să curgă.

Recurentul solicită respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, având în vedere că legiuitorul a reglementat o altă modalitate prin care creditorul unei obligații de a face poate obține îndeplinirea acesteia, respectiv, dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii, debitorul refuză să-și îndeplinească obligația, poate fi constrâns în acest sens prin aplicarea unei amenzi civile.

Verificând decizia recurată în limita criticilor formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, în sensul considerentelor ce succed.

Nu poate fi primită prima critică formulată prin motivele de recurs, privitoare la greșita obligare a recurentului la emiterea deciziei.

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1), actualmente art. 25, din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii adresată prin notificare, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.

În situația în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care unitatea deținătoare nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente. Absența răspunsului unității deținătoare are valoarea unui refuz, iar acesta trebuie cenzurat de către instanță.

Lacunele legislației în materie nu pot constitui temei pentru prejudicierea unor persoane îndreptățite care ar trebui să aștepte într-un termen nedefinit rezolvarea cererilor lor.

Este însă întemeiată critica privind obligarea pârâtului-recurent la plata daunelor cominatorii pentru lipsa răspunsului unității deținătoare la notificarea ce i s-a adresat conform Legii nr. 10/2001.

Art. 23, devenit art. 25, din Legea nr. 10/2001, modificată, nu prevede o sancțiune pecuniară pentru nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea are obligația de a răspunde notificării.

Este adevărat că, admițând recursul în interesul legii, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat, prin Decizia XX din 12 decembrie 2005, că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 C. proc. civ.

Ulterior pronunțării acestei decizii, art. 5803 a fost modificat și completat prin Legea nr. 459/2006, adăugându-se alin. (4) și (5); prin acesta din urmă s-a prevăzut în mod expres că „pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul art. 5803 nu se pot acorda daune cominatorii”.

În aceste condiții, trimiterea la soluția adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a devenit inaplicabilă.

Neobservând dispozițiile legale menționate, ambele instanțe au pronunțat hotărâri cu încălcarea esențială a legii, astfel că recursul declarat în prezenta cauză urmează a fi admis iar aceste hotărâri modificate în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, vor fi înlăturate cele referitoare la daunele cominatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 349 A din 29 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia atacată astfel:

Admite apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 156 din 30 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și schimbă în parte sentința civilă de mai sus în sensul că, păstrându-i celelalte dispoziții, înlătură sancțiunea daunelor cominatorii.

Respinge recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 349 A din 29 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2008.