Statutory deadline for notification as a mandatory decadal term in property restitution claims under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2006, reclamanta T.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iași, anularea dispoziției nr. 700 din 22 martie 2006 emisă de pârât.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că în mod greșit, prin dispoziția atacată, a fost respinsă ca tardiv formulată notificarea sa, înregistrată sub nr. 295/2005 la BEJ Z.C.

Prin sentința civilă nr. 1944 din 6 septembrie 2006, Tribunalul Iași a respins ca neîntemeiată acțiunea întrucât notificarea reclamantei a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, astfel încât dispozițiile actului atacat se verifică a fi legale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, cale de atac soluționată prin decizia nr. 107 din 29 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, instanță care a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului.

A reținut că prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 în urma intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, s-au reglementat noi categorii de imobile preluate abuziv așa încât, este firesc ca, în atare ipoteză, persoanele îndreptățite să aibă posibilitatea legală de a le solicita deținătorilor pe calea procedurii instituite de legea specială de reparații.

Termenul pentru formularea notificării, prevăzut de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi operant și în noile ipoteze reglementate prin legea modificatoare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a învederat că termenul de 12 luni determinat pentru formularea notificării și prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, este un termen imperativ a cărui nerespectare atrage, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (5) din lege, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.

Reținând că, în speță, ar fi operat un nou termen pentru formularea notificării, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate în apel în sensul mențiunii hotărârii primei instanțe.

Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele:

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată „persoana îndreptățită va notifica în termen 6 luni (termen ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului”. Nerespectarea termenului legal menționat atrage, în conformitate cu dispozițiile alin. (5) ale aceluiași articol „pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.

De menționat că titlul legal citat nu a suferit modificări ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001.

Termenii folosiți în redactarea acestui text de lege indică caracterul imperativ al normei legale arătate, care impun încadrarea termenului de 12 luni pentru notificarea persoanei juridice deținătoare, în categoria termenelor legale, imperative și de decădere, care nu sunt susceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termen, asemenea termenului de prescripție extinctivă.

Sancțiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege, fără posibilitatea legală de a reitera realizarea sau valorificarea lui, după expirarea termenului impus de lege pentru exercitarea sa.

Rațiunea instituirii termenului prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată ca termen de decădere, a rezultat din preocuparea legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare și finalizare a reparațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau preluate în orice mod de acesta.

Greșite și lipsite de relevanță juridică față de considerentele expuse sunt și dispozițiile instanței de apel privind introducerea unei noi categorii de imobile preluate abuziv prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, întrucât și în vechea formulare a legii se prevedea, la art. 2 lit. c), că în conținutul noțiunii de imobile preluate abuziv intră și „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”, categorie în care, prin H.G. nr. 498/2003 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a legii, s-a arătat că se includ și donațiile făcute în baza Decretului nr. 410/1948 și Decretului nr. 478/1954, adică situația în speță.

Ca urmare, față de cele ce preced, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis cu consecința casării deciziei atacate și respingerii apelului reclamantei împotriva hotărârii primei instanțe care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Iași împotriva deciziei nr. 107 din 29 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pe care o casează.

Respinge apelul declarat de reclamanta T.E. împotriva sentinței nr. 1944 din 6 iunie 2006 a Tribunalului Iași pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2008.