Spa-voucher validity: Union's bid to restate statutory 50% treatment subsidy rejected
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed the appeal as unfounded, upholding the first-instance ruling that rejected the union's action, so the original decision remains in force and the defendant administrative bodies prevail. The dispute concerned a challenge to the criteria annexed to a decision granting spa treatment vouchers; the claimant union sought an order compelling the national pension administration and its president to amend the criteria to expressly include the statutory right of teaching and auxiliary teaching staff to receive 50% compensation from the social insurance budget for transport, accommodation, and meals in contracted rest facilities under Article 105(2) of Law No. 128/1997. The court held that the right already exists by law and need not be restated in the challenged criteria, which serve only to set voucher eligibility rules; that Laws No. 19/2000 and No. 128/1997 do not create distinct cumulative rights, so the claimant cannot obtain both the 50% subsidized treatment and reimbursement of that same 50%; and that if the statutory right is not being realized in practice, the proper remedy is to request budget allocations from the competent authorities, not to force a rewrite of the eligibility criteria.
Legislator headnote
AI generatedart. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, art. 312 C. proc. civ; Spa-voucher validity: Union's bid to restate statutory 50% treatment subsidy rejected: The dispute concerned a challenge to the criteria annexed to a decision granting spa treatment vouchers; the claimant union sought an order compelling the national pension administration and its president to amend the criteria to expressly include the statutory right of teaching and auxiliary teaching staff to receive 50% compensation from the social insurance budget for transport, accommodation, and meals in contracted rest facilities under Article 105(2) of Law No. 128/1997. The court held that the right already exists by law and need not be restated in the challenged criteria, which serve only to set voucher eligibility rules; that Laws No. 19/2000 and No. 128/1997 do not create distinct cumulative rights, so the claimant cannot obtain both the 50% subsidized treatment and reimbursement of that same 50%; and that if the statutory right is not being realized in practice, the proper remedy is to request budget allocations from the competent authorities, not to force a rewrite of the eligibility criteria.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta F.S.L.Î. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C.N.P.D.A.S. și președintele acesteia, M.C.Ș., obligarea pârâților la emiterea unei decizii de modificare a Deciziei nr. 189 din 24 martie 2006 de aprobare a criteriilor în baza cărora se acordă bilete pentru tratament și la completarea lit. n) a punctului II prin care să se stabilească în favoarea personalului didactic de predare și didactic auxiliar dreptul la compensarea de la bugetul asigurărilor sociale a 50% din valoarea transportului, cazării și a mesei în spațiile de odihnă contractate de C.N.P.D.A.S. în conformitate cu art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind S.P.D.
Prin sentința civilă nr. 545 din 20 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului președintele C.N.P.A.S. cât și excepția inadmisibilității acțiunii. A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta F.S.L.Î.
Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că dreptul de a beneficia de la compensarea de la bugetul de stat a 50% din valoarea transportului, cazării și a mesei în spațiile de odihnă contractate de C.N.P.D.A.S. este deja prevăzut și recunoscut în art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind S.P.D.
S-a mai reținut că pentru existența dreptului nu este necesar ca acesta să fie conținut și în cuprinsul deciziei atacate, a cărei emitere are cu totul alt scop, acela de stabilire a criteriilor în baza cărora se acordă biletele pentru tratament balnear.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs F.S.L.Î., care a motivat, în esență, că intimata trebuia să prevadă în conținutul criteriilor atacate dreptul personalului didactic de predare și didactic auxiliar de a beneficia de compensarea de la bugetul asigurărilor sociale a 50% din valoarea transportului, a cazării, a mesei și a tratamentului în spațiile de tratament proprietatea C.N.P.A.S. și în cele contractate de aceasta.
S-a mai susținut că reclamanta nu a contestat existența acestui drept, ci neacordarea lui ca urmare a inexistenței unei prevederi exprese în cuprinsul criteriilor anexă la Decizia nr. 187 din 24 martie 2006.
Recursul este nefondat.
Se reține că sentința Instanței de Fond este legală și temeinică, întrucât nu se poate interpreta textul din Legea 19/2000 și cel din Legea 128/1997 ca referindu-se la drepturi distincte, așa cum susține recurenta. Deși nu se solicită explicit, se susține că, în final, personalul didactic de predare și auxiliar ar beneficia o dată de tratament balnear suportat în proporție de 50% din bugetul asigurărilor sociale de stat, și apoi și la compensarea prin restituirea contravalorii a 50% achitate. Ori, acest drept nu este prevăzut expres, Legea 19/2000, lege cu caracter general, a preluat în parte dispozițiile din Legea 128/1997, fără a crea un drept distinct, de natură juridică diferită.
Deși Instanța de Fond a apreciat că textul art. 105 alin. (2) din Legea 128/1997 nu a fost abrogat la data intrării în vigoare a Legii 19/2000, diferența între acestea constă numai în prevederea cu privire la compensarea a 50% din contravaloarea transportului, care se menține conform art. 105 alin. (2) din Legea 128/1997.
În condițiile în care recurenta apreciază că drepturile sale prevăzute în art. 105 alin. (2) din Legea 128/1997 nu sunt efectiv valorificate, are posibilitatea de a solicita instituțiilor competente alocarea fondurilor bugetare pentru compensarea a 50% din contravaloarea transportului sau pentru alte activități.
În consecință, se apreciază că recursul declarat în cauză este neîntemeiat și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.S.L.Î. împotriva sentinței civile nr. 545 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2007.