Judicial stay of enforcement for fiscal control acts requiring proof of imminent damage under Article 9 of Law No. 29/1990
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the District General Directorate of Public Finance against the appellate court's decision, thereby upholding the interim measure that suspended the enforcement of a fiscal control report amounting to approximately 21.4 million lei. The dispute arose when a limited liability company challenged the validity of this tax assessment through an administrative action and petitioned the court for a stay of enforcement, arguing that immediate execution would cause imminent financial ruin and prevent the continuation of its economic activity; the appellate court had previously granted this request based on the existence of a pending litigation regarding the legality of the tax control act and the urgency created by the tax authorities' issuance of a summons for compulsory enforcement. The high court affirmed the lower instance's application of Article 9 of Law No. 29/1990, ruling that the statutory conditions for provisional suspension were met because the company demonstrated a risk of imminent damage to its assets, and found no grounds for cassation under Articles 304 and 3041 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 9 din Legea nr. 29/1990, art. 3041 C. proc. civ; Judicial stay of enforcement for fiscal control acts requiring proof of imminent damage under Article 9 of Law No. 29/1990: Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct 9 C. proc. civ. și respingerea cererii formulate de SC P.N. SRL.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu cererea înregistrată la 29 octombrie 2002, reclamanta SC P.N. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Garda Financiară, secția Arad, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad și Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executării procesului-verbal de control încheiat la 17 mai 2002, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ, care formează obiectul dosarului nr. 6487/CA/2002, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.
Prin încheierea nr. 348 din 1 noiembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea și a dispus suspendarea executării procesului-verbal din 17 mai 2002 privind obligațiile fiscale ale reclamantei, în sumă de 21.459.415.271 lei, până la soluționarea dosarului nr. 6487/CA/2002, aflat pe rolul aceleiași instanțe.
Măsura dispusă a fost motivată de instanța de fond prin îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, reținându-se că valoarea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei este de natură să creeze acesteia un prejudiciu iminent în cazul executării silite, împiedicând posibilitatea de a-și continua activitatea economică.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct 9 C. proc. civ. și respingerea cererii formulate de SC P.N. SRL.
Recurenta a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990 și a admis cererea de suspendare a executării, fără ca intimata-reclamantă să fi dovedit existența unor cazuri bine justificate și pericolul producerii unei pagube iminente.
Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Analizând înscrisurile depuse în susținerea cererii de suspendare a executării, instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 9 din Legea nr. 29/1990, constatând că sunt îndeplinite cerințele impuse de acest text de lege pentru măsura provizorie solicitată de SC P.N. SRL.
Astfel, instanța de fond a avut în vedere că legalitatea actului de control din 17 mai 2002 a fost contestată de intimata-reclamantă pe calea acțiunii în anulare, care formează obiectul dosarului nr. 6487/CA/2002 și că, până la judecarea acestui dosar, există pericolul ca, prin executarea obligațiilor fiscale în sumă de 21.459.415.271 lei, să se producă în patrimoniul societății o pagubă iminentă. Caracterul urgent al măsurii dispuse s-a justificat și față de împrejurarea că, organele de control fiscal au început executarea silită a procesului-verbal din 17 mai 2002 și au comunicat intimatei-reclamante, somația nr. 7.218/2002.
Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a încheierii date de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, împotriva încheierii nr. 348 din 1 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2003.