Ethnic refugee status under Law No. 189/2000: burden of proof for forced relocation within national borders

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul J.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj anularea Hotărârii nr. 20.230 din 13 iulie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada noiembrie 1940 - 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, datorită persecuțiilor etnice, a fost nevoit să se refugieze împreună cu părinții săi din localitatea Pața în localitatea Someșani. Reclamantul a precizat că mai mulți bărbați au fost bătuți de către legionari și jandarmi în curtea școlii, pe motivul că au vorbit limba maghiară, iar familia sa a fost amenințată și îndemnată să părăsească teritoriul României.

Pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul nu se încadrează în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât localitatea în care acesta s-a mutat era liberă; așadar, reclamantul nu a plecat din motive etnice, ci și-a ales un nou domiciliu.

În dovedirea acțiunii, pentru lămurirea aspectelor legate de refugiu, reclamantului i-a fost încuviințată suplimentarea probatoriului cu martori și înscrisuri, însă, urmare a neprezentării martorilor, acesta a fost decăzut din proba testimonială.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 492 din 15 noiembrie 2006, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada, prin probele administrate în cauză, că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât a fost nevoit să-și părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, recurentul a arătat că intimata - pârâtă nu a contestat faptul că s-a mutat din localitatea Pața, care aparținea României, în localitatea Someșani, din Ungaria, dar a apreciat că schimbarea de domiciliu nu a avut loc din cauza unor persecuții etnice.

Recurentul a susținut că a făcut parte dintr-o familie de agricultori, care nu ar fi plecat din satul natal dacă nu ar fi existat persecuții etnice.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în temeiul art. 3041 C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Pe de altă parte, conform art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant nu și-a dovedit calitatea de persoană refugiată, prin intermediul probei testimoniale.

În plus, localitatea de unde acesta pretinde că s-a refugiat era în România, deci nu exista un motiv de persecuție etnică.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.proc.civ, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de I.F. împotriva sentinței civile nr. 492 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2007.