Jurisdiction over annulment of administrative property certificates and mandatory preliminary complaint procedure in administrative litigation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Constanța, reclamanții D.N., P.E. și D.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții R. S.A., Direcția de Telecomunicații Constanța și Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației București, ca instanța să constate nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra pământului, în suprafață de 590 mp, situat în localitatea Mangalia, în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că terenul în litigiu, dobândit prin succesiune, a fost dat în administrarea pârâtei R. SA, prin reformarea unor hotărâri ale Consiliului Local Mangalia.

S-a susținut că în temeiul acestor acte administrative, s-a obținut certificatul de atestare seria M 12 nr. 0053 din 17 septembrie 1998, pentru o suprafață de teren care include și terenul în discuție.

S-a precizat că obiectul cererii îl constituie desființarea unui act dobândit în procesul de privatizare, actele administrative ale autorității locale neavând caracter de înstrăinare.

Prin sentința civilă nr. 12990 din 17 iunie 2002, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a instanței sesizate, invocată de pârâtul secund și în baza art. 158 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 3 pct. 1 din același cod, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul litigiului îl constituie anularea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, care emană de la un organ administrativ, împrejurare în care acesta poate fi contestat numai pe calea jurisdicției de contencios administrativ.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs reclamanții, iar Tribunalul Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 2465 din 11 octombrie 2002, a admis excepția nulității recursului, ca urmare a nemotivării în termen, invocată de intimatul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., a constatat nul recursul declarat de reclamanți.

Cauza a fost înregistrată, urmare a declinării, la secția civilă a Curții de Apel Constanța care, prin încheierea nr. 11 din 3 februarie 2003, a dispus trecerea ei la secția de contencios administrativ a aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 18/CA din 3 martie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins excepția de necompetență materială, ca nefondată și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților, reținând nerespectarea procedurii prealabile a sesizării organului emitent al actului, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea cererii, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța.

În motivarea recursului au susținut, în esență, că instanța a dat o interpretare total improprie naturii juridice a actului contestat și a aplicat greșit legea, iar hotărârea atacată a fost motivată pe temeiuri străine pricinii, având drept consecință încălcarea regulilor de competență materială.

Reclamanții au considerat că instanța de fond, în mod greșit a reținut cauza spre soluționare, în loc să declanșeze un conflict negativ de competență.

Au precizat, totodată, că instanța a suprimat din motivarea hotărârii, ciclul procesual al recursului împotriva hotărârii de declinare și, soluționând excepția de necompetență, a omis să corecteze eroarea Tribunalului Constanța, lăsând astfel unei instanțe inferioare în grad să hotărască asupra competenței celei superioare.

În fine, a susținut că având în vedere natura cauzei, Curtea de Apel Constanța nu avea competența soluționării acesteia.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 12 nr. 0053 din 17 septembrie 1998, a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate de H.G. nr. 834/1991, de intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor, în calitate de autoritate a administrației publice centrale, în favoarea unei unități din subordinea sa, având astfel caracterul de act administrativ de autoritate.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate își păstrează natura juridică de act administrativ, legalitatea lui putând fi pusă în discuție în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990 și după intrarea în circuitul civil, prin nașterea de raporturi juridice în alte ramuri de drept.

Această împrejurare are relevanță în privința anulării și revocării actului de către organul administrativ emitent sau cel superior acestuia, iar nu pentru exercitarea controlului de legalitate al instanțelor de contencios administrativ.

În atare situație, instanța de fond, în mod corect, a stabilit că certificatul de atestare contestat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condițiile Legii nr. 29/1990 și față de natura juridică a actului, a respins excepția de necompetență materială invocată de reclamanți.

Prin urmare, recurenții au invocat fără temei necompetența materială a Curții de Apel Constanța, care s-a pronunțat în primă instanță asupra acțiunii în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Fiind incidente dispozițiile Legii contenciosului administrativ, reclamanții aveau obligația să efectueze procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din legea menționată, la autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat, respectiv la Ministerul Comunicațiilor, care a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a cărui anulare s-a solicitat.

Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însăși admisibilitatea acțiunii, sancțiunea fiind respingerea acțiunii ca inadmisibilă, așa cum corect a procedat instanța de fond.

Față de cele de mai sus, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar motivele de recurs fiind nefondate, recursul urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.N., P.E. și D.R. împotriva sentinței civile nr. 18 din 3 martie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2003.