Eligibility for refugee compensation under Law 189/2000: establishing pre-1945 origin from conflicting civil records via witness testimony and administrative certification.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the administrative appeal filed by the Suceava County Council, upholding the lower court’s decision which annulled the county's refusal and confirmed the applicant’s status as a beneficiary of Law 189/2000 for the period between September 6, 1940, and March 6, 1945. The dispute concerned the administrative grant of reparation rights to an individual who claimed to have been a refugee from the former Soviet Union (specifically the Basarabia and Northern Bukovina territories) following the 1940 occupation. The decisive legal basis relied on the interpretation of civil status records and witness testimony to establish that the applicant was born in Ukraine, contradicting the birth certificate, and on Article 312 of the Civil Procedure Code, which rendered the appeal unfounded because the defendant had already issued an executive decision granting the rights following the lower court's ruling, thereby acknowledging the validity of that judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Eligibility for refugee compensation under Law 189/2000: establishing pre-1945 origin from conflicting civil records via witness testimony and administrative certification: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Suceava, anularea Hotărârii nr. 175 din 27 decembrie 2006 emisă de pârâtă și admiterea cererii sale pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000.
În motivare, contestatorul a arătat că în anul 1940 s-a refugiat cu întreaga familie din localitatea de domiciliu U.R.S.S. - sat Seletin - Ucraina, în localitatea Ulma, jud. Suceava.
Cauza acestei schimbări de domiciliu, a susținut contestatorul, au constituit-o evenimentele istorice ale momentului și anume ocuparea de către sovietici a teritoriilor românești din Basarabia și Nordul Bucovinei, populația de etnie română fiind supusă la persecuții de către trupele sovietice.
Prin sentința nr. 43 din 12 martie 2007, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de G.V., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Suceava, a anulat Hotărârea nr. 175 din 27 decembrie 2006 a C.J.P. Suceava și a constatat că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea 189/2000, pentru perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că reclamantul s-a născut în anul 1938 în localitatea Seletin - Ucraina. A mai reținut că deși certificatul de naștere al său atestă nașterea sa în localitatea Ulma de pe teritoriul României, din coroborarea acestei mențiuni cu declarațiile martorilor, se poate concluziona că actul de naștere al contestatorului a fost refăcut, în sensul că a fost menționată ca localitate de naștere al contestatorului, localitatea Ulma - România, în scopul de a fi protejată familia sa, de puterea sovietică, fiind evident vorba de o inversare a mențiunilor, locul nașterii fiind Seletin - URSS, iar locul înregistrării Ulma - România.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că din actele de stare civilă ale reclamantului nu rezultă că acesta s-a născut pe teritoriul U.R.S.S. și nici că ar fi fost refugiat în România.
Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Din analiza probatoriului administrat în fața Instanței de Fond, precum și în calea de atac a recursului, raportat la prevederile legale aplicabile în speță, rezultă că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Conținutul adeverinței din 9 februarie 2006 emisă de Comitetul Executiv al satului Seletin, raion Putila, regiunea Cernăuți, atestă plecarea familiei reclamantului din localitatea de domiciliu - Seletin, în România, în luna septembrie 1940. Prin urmare reclamantul G.V., care s-a născut la data de 1 septembrie 1938, nu putea să aibă un alt loc de naștere decât localitatea în care domiciliau părinții săi la acel moment și anume sat Seletin - Ucraina, mențiunile din certificatul de naștere fiind greșite.
De altfel, înscrisul aflat la dosarul de recurs atestă situația că pârâta C.J.P. Suceava, după pronunțarea sentinței recurate și declararea căii de atac a pus în executare dispozițiile acesteia, în sensul că a emis Decizia nr. 5089 din 12 aprilie 2007 prin care reclamantului i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea 189/2000, astfel cum acestea au fost stabilite prin sentința nr. 43 din 12 martie 2007 a Curții de Apel Suceava.
În aceste condiții, recunoașterea de către pârâtă a calității de beneficiar al Legii 189/2000 pentru reclamant, pentru perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, echivalează cu recunoașterea temeiniciei și legalității sentinței pronunțată de Curtea de Apel Suceava, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Suceava, împotriva sentinței nr. 43 din 12 martie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2007.