Nullity of corporate assembly resolution and asset sales: appeal admissibility barred by failure to address fraud and statutory authorization claims

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9 noiembrie 2004, reclamanții C.G.S., P.F. și Șt.G.G. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele SC T. SA și SC R.P.E. SRL să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 25 octombrie 2002 și pe cale de consecință nulitatea absolută a celor 10 contracte de vânzare-cumpărare încheiate fără aprobarea legală a A.G.A. între cele două pârâte și menționate în cuprinsul cererii ce au ca obiect înstrăinarea de către SC T. SA către SC R.P.E. SRL a unor terenuri situate în comuna Voluntari, județ Ilfov și repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 2101 din 9 mai 2005, a admis în parte acțiunea reclamanților și a constatat nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a SC T. SA din 15 octombrie 2002;

S-au respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere, și pârâtele au fost obligate în solidar la 2.000.000 lei reprezentând onorariu de avocat, iar pe SC T. SA la 345.000 lei taxă de timbru și timbru judiciar .

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în speță, nu au fost respectate dispozițiile imperative ale art. 110 alin. (2), art. 113 alin. (1) lit. 1) și 117 din Legea nr. 31/1990 privind convocarea și desfășurarea ședinței A.G.A. din 25 octombrie 2002, ceea ce duce la nulitatea absolută a hotărârii adoptate la acea dată.

Instanța a stabilit că s-au încălcat clauzele din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 584/1994 și 157/1994 și din Statutul SC T. SA privind interdicția de vânzare timp de 10 ani de la semnarea contractului cu F.P.S., dar cu toate acestea reclamanții nu au putut dovedi reaua credință a societății cumpărătoare la încheierea convențiilor.

Apelurile declarate de reclamanți și pârâta SC R.P.E. SRL împotriva sentinței instanței de fond au fost respinse prin decizia comercială nr. 535 din 3 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

În termen legal, reclamantul C.G.S. a declarat recurs în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului și pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

A susținut recurentul că instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale prevăzute de art. 19 lit. d) din Statutul societății și art. 35 din Decretul nr. 31/1954.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că organele persoanei juridice în cazul societății pe acțiuni sunt adunarea generală a acționarilor și consiliul de administrație și nu cum s-a reținut de instanță că acționarul majoritar reprezintă un organ al persoanei juridice.

S-au aplicat greșit și dispozițiile art. 19 lit. d) din Statutul societății în sensul că președintele consiliului de administrație nu avea nevoie de aprobarea Adunării Generale, cât timp se prevede că acest consiliu probă operațiunile de cumpărare și vânzare, dar condiționat de acordarea acestei competenței de Adunarea Generală.

S-a susținut că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 146 din Legea nr. 31/1990 atunci când a reținut că administratorul societății poate înstrăina bunuri aflate în patrimoniul societății a căror valoare nu depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, fără a avea nevoie de acordul adunării generale a acționarilor. Că în speță, acționarul majoritar C.C., prin încheierea celor 10 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare având ca obiect bunuri care sunt sub jumătate din valoarea activelor societății a înstrăinat 90 % din activele societății în mod nelegal, întrucât nu a avut acordul sau împuternicirea adunării generale a acționarilor.

S-a invocat că instanțele au aplicat în mod greșit teoria terțului dobânditor de bună credință și a menținut contractele de vânzare – cumpărare, deși pe de o parte nu erau îndeplinite condițiile legale, iar pe de altă parte, o astfel de soluție încalcă dispozițiile imperative ale art. 38 din Legea nr. 7/1996 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

A arătat recurenta că părțile au încheiat contractele de vânzare cumpărare prin fraudă la lege, iar SC R.P.E. SRL avea toate indiciile să constate din actele prezentate de vânzător lipsa procedurii de convocare a acționarilor la A.G.A. și faptul că imobilul a fost dobândit de la F.P.S. cu interdicția înstrăinării pe termen de 10 ani.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC R.P.E. SRL a solicitat respingerea recursului întrucât la pronunțarea soluției nu s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor, judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În speță, contrar acestor dispoziții instanța de apel nu s-a preocupat să răspundă la motivele invocate de reclamanții C.G.S., Șt.G.G. și P.F. în cererea formulată, în sensul că nu se aplică teoria terțului dobânditor de bună credință privind cele 10 contracte de vânzare cumpărare și că acestea au fost încheiate prin complicitate la fraudă între cele două intimate-pârâte.

Instanța de apel nu a analizat criticile recurenților sub acest aspect și anume că aceste contracte s-au încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 966 și 968 temei juridic pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea.

De menționat că, instanța a examinat numai primul motiv de apel prin care s-a invocat nulitatea celor 10 contracte de vânzare cumpărare întrucât președintele Consiliului de administrație al SC T. SA nu a avut aprobarea Adunării Generale pentru a înstrăina imobilele ce au făcut obiectul acestora.

Așa fiind, instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea direct în faza recursului a motivelor ar priva partea de un grad de jurisdicție și implicit ar duce la încălcarea principiului „non omisso medio”.

Pentru considerentele reținute urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) cu referire la art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamantul C.G.S. să se caseze decizia atacată și să se trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere și celelalte susțineri invocate ca apărări de către reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul C.G.S., împotriva deciziei nr. 535 din 3 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2007.