Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 32/2003 AI generated

Tax assessment on dividends annulled without reasoning; case quashed and remanded for retrial.

Case Number Decizia nr. 32/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the tax authorities and annulled the lower court's judgment, remanding the case to the same court (Brașov Court of Appeal) for retrial. The underlying dispute was an administrative tax challenge in which a company sought annulment of a tax decision and related enforcement measures that had disallowed a fiscal loss deduction and imposed income tax on dividends for 1997; the lower court had partially granted the claim, upholding the loss deduction for 1,631,617,688 lei but rejecting part of it. The decisive legal basis was procedural: under Article 261(5) of the Romanian Code of Civil Procedure, a judgment must state the reasons of fact and law supporting the court's decision, and under Article 304(5) the failure to motivate a part of the ruling (here, the annulment of the dividend tax) constitutes a ground for cassation, so the case was returned for fresh consideration of that issue.

Legislator headnote

AI generated

art. 50 alin. (2) din Legea nr. 77/1994, art. 261 pct. 5 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ; Tax assessment on dividends annulled without reasoning; case quashed and remanded for retrial: The underlying dispute was an administrative tax challenge in which a company sought annulment of a tax decision and related enforcement measures that had disallowed a fiscal loss deduction and imposed income tax on dividends for 1997; the lower court had partially granted the claim, upholding the loss deduction for 1,631,617,688 lei but rejecting part of it. The decisive legal basis was procedural: under Article 261(5) of the Romanian Code of Civil Procedure, a judgment must state the reasons of fact and law supporting the court's decision, and under Article 304(5) the failure to motivate a part of the ruling (here, the annulment of the dividend tax) constitutes a ground for cassation, so the case was returned for fresh consideration of that issue.

Keywords

AI generated
income tax assessment tax procedure fiscal law tax authority civil annulment grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 50 alin. (2) din Legea nr. 77/1994
Cu privire la majorarea impozitului pe dividende repartizate acționarilor cu suma de 80.603.403 lei, reclamanta a susținut că măsura este nelegală, întracât în determinarea impozitului datorat societatea a avut în vedere dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 77/1994.
art. 261 pct. 5 C. proc. civ
Basis for quashing because the lower court failed to provide reasons for annulling the dividend tax.
art. 304 pct. 5 C. proc. civ
Procedural ground for cassation due to lack of reasoning in the appealed judgment.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Basis for quashing because the lower court failed to provide reasons for annulling the dividend tax.

Art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Procedural ground for cassation due to lack of reasoning in the appealed judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. a județului Brașov, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 1355 din 17 octombrie 2000 a Ministerului Finanțelor, precum și a măsurilor dispuse de organul de control al D.C.F.P. Brașov prin procesul-verbal nr. 988/27 iunie 2000.

În motivarea acțiunii SC T. SA a susținut că organele financiar fiscale fără temei legal au inclus în cheltuieli nedecutibile suma de 1.741.239.926 lei diminuând astfel pierderea reală financiară a societății.

Au arătat că pierderile s-au datorat livrării de tablă sub prețul pieței iar societatea a fost obligată să procedeze astfel, atât din lipsa de lichidități, cît și de practica SC S. Galați de a impune partenerilor săi compensarea datoriilor cu livrări de tablă.

Cu privire la majorarea impozitului pe dividende repartizate acționarilor cu suma de 80.603.403 lei, reclamanta a susținut că măsura este nelegală, întracât în determinarea impozitului datorat societatea a avut în vedere dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 77/1994.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 90/F din 4 mai 2001 a admis în parte acțiunea formulată de SC T. SA.

A anulat parțial decizia nr. 1355 din 17 octombrie 2000 a Ministerului Finanțelor Publice, dispoziția nr. 206/21 august 2000 emisă de D.G.F.P. Brașov și procesul verbal nr. 988/28 iunie 2000 emis de D.G.F.P. Brașov, pentru suma de 1.631.617.688 lei pierdere, precum și pentru impozitul pe dividendele repartizate și plătite acționarilor pe anul 1997.

A respins acțiunea pentru suma de 109.622.240 lei (pierdere).Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că vânzarea tablei sub prețul de achiziție, cu procente cuprinse între 3% și 19% se încadrează în evoluția descendentă a prețurilor pe piața mondială a produselor metalurgice fapt ce justifică deducerea pierderii rezultate din profitul impozabil al societății.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs D.G.F.P. a județului Brașov și Ministerul Finanțelor Publice criticând sentința ca nelegală și netemeinică.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată că instanța de fond deși prin dispozitivul sentinței nr. 90/F din 4 mai 2001 s-a pronunțat cu privire la ambele capete de cerere-deducere pierdere fiscală și anulare impozit pe dividende, prin considerentele sentinței pronunțate nu și-a motivat soluția referitoare la anularea impozitului pe dividendele repartizate și plătite acționarilor pe anul 1997.

Or, potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel fiind, urmează a se constata că prin considerentul expus, Curtea de Apel Brașov nu a respectat nici pe de parte dispozițiile legale menționate, nemotivând sub nici un aspect anularea impozitului pe dividende stabilit în sarcina reclamantei. Pentru acest motiv, în raport cu prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea pronunțată este casabilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării instanța va avea în vedere ca apărări de fond și celelalte aspecte invocate în motivele de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de D.G.F.P. a județului Brașov în nume propriu și în calitate de mandatară a Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 90/F din 4 mai 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.