Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 279/2008 AI generated

Objection to enforcement of bank concession agreement: failure to meet certainty, liquidity, and exigibility requirements due to statutory compensation

Case Number Decizia nr. 279/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the creditor's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to annul the forced enforcement measures and reject the counterparty's claim for 6,855.62 RON. The dispute involved a concession contract where the public utility creditor initiated collection based on a statutory executive title, alleging unpaid rent and penalties, while the debtor filed an objection to enforcement arguing the debt was not certain, liquid, or due. The Court ruled that the creditor’s argument regarding inadmissibility under specific recovery procedures was rejected as raised for the first time in the appeal, and affirmed the lower court's finding that the debt was extinguished through effective payment and statutory compensation, thereby failing to meet the legal requirements for forced enforcement under Article 379 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005, art. 379 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 109 alin. (2) C. proc. civ, art. 3 din Legea nr. 190/2004; Objection to enforcement of bank concession agreement: failure to meet certainty, liquidity, and exigibility requirements due to statutory compensation: Împotriva menționatei hotărâri, creditoarea A.D.S. București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 402, 372, 387 C. proc. civ., O.U.G. nr. 64/2005, O.U.G. nr. 51/1998, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației, în principal, ca prematură și în subsidiar, ca nefondată.

Keywords

AI generated
objection to debt enforcement commercial contract concession legal certainty statutory bar civil dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998
București împotriva acestei sentințe, a fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, reținând că potrivit art. 45 din O.U.G.
art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005
conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005.
art. 379 C. proc. civ
nu este certă, lichidă și exigibilă, executarea silită fiind nelegală în raport de dispozițiile art. 379 C. proc. civ.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art.
art. 109 alin. (2) C. proc. civ
51/1998 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ.)], că nu a făcut dovada comunicării cererii și a actelor pe care se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire de A.D.S., acțiunea formulată de aceasta este inadmisibilă.
art. 3 din Legea nr. 190/2004
Cu privire la fondul cauzei, a susținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004, modificată, contractele de concesiune încheiate cu A.D.S.
art. 399 C. proc. civ
Recurenta a mai susținut că în raport de dispozițiile art. 399 C.
art. 48 alin. (3) din O.U.G nr. 51/1998
51/1998 privind valorificarea unor active bancare nu poate fi analizată, avându-se în vedere că aceasta a fost invocată pentru prima oară în recurs și contravine dispozițiilor art. 48 alin. (3) din O.U.G nr. 51/1998.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr. 8711/2005 pe rolul Judecătoriei Focșani, SC N.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu A.D.S. București anularea formelor de executare începute în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune nr. 42 din 12 martie 2004 și somației nr. 40359 din 30 septembrie 2005 și suspendarea executării până la soluționarea contestației.

Prin sentința civilă nr. 1606 din 8 mai 2005, Judecătoria Focșani a admis în parte contestația la executare formulată de SC N.P. SRL Focșani în sensul că a anulat formele de executare începute de A.D.S. București prin somația nr. 40359 din 30 septembrie 2005 prin care a solicitat acesteia să achite creanța scadență în valoare de 6.855,62 lei Ron din care 6.787,63 lei Ron reprezentând redevență neachitată și 77,99 lei Ron reprezentând penalități de întârziere, conform contractului de concesiune nr. 42 din 12 martie 2004 și a respins capătul de cerere privind rezilierea contractului de concesiune ca inadmisibil.

Prin decizia civilă nr. 613 din 26 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, a fost admis recursul declarat de intimata A.D.S. București împotriva acestei sentințe, a fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, reținând că potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S. sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâților, precum și împrejurarea că O.U.G. nr. 51/1998 se aplică și A.D.S. conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 90 din 2 aprilie 2007, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC N.P. SRL Focșani în contradictoriu cu A.D.S. București.

A anulat formele de executare silită efectuate de intimata A.D.S. București în baza contractului de concesiune nr. 42 din 12 martie 2004, ca fiind nelegale.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a reținut din probele administrate în cauză că datoria supusă executării de către creditoarea A.D.S. nu este certă, lichidă și exigibilă, executarea silită fiind nelegală în raport de dispozițiile art. 379 C. proc. civ.

Împotriva menționatei hotărâri, creditoarea A.D.S. București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 402, 372, 387 C. proc. civ., O.U.G. nr. 64/2005, O.U.G. nr. 51/1998, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației, în principal, ca prematură și în subsidiar, ca nefondată.

În criticile formulate recurenta creditoare A.D.S. București a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S., de către partenerii contractuali, dispozițiile cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, modificată, se aplică și A.D.S. în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare. Având în vedere faptul că SC N.P. SRL Focșani nu a îndeplinit procedura prealabilă dispusă de lege [(art. 45 și 46 din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ.)], că nu a făcut dovada comunicării cererii și a actelor pe care se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire de A.D.S., acțiunea formulată de aceasta este inadmisibilă.

Cu privire la fondul cauzei, a susținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004, modificată, contractele de concesiune încheiate cu A.D.S. constituie titluri executorii și că în raport de aceste dispoziții i-a comunicat contestatoarei somația de plată prin care i s-a cerut să achite creanța scadentă în sumă de 6.855,62 lei Ron, din care 6.787,63 lei Ron reprezenta redevența neachitată, iar 77,99 lei Ron erau penalități de întârziere, conform contractului de concesiune nr. 42 din 12 martie 2004 și că împotriva acestei executări SC N.P. SRL Focșani a formulat contestație la executare.

Recurenta a mai susținut că în raport de dispozițiile art. 399 C. proc. civ., petenta nu putea să facă contestație la executare, în cauză nefiind întrunită nici una din cele trei situații prevăzute limitativ de acest articol, aspect în raport de care trebuia să dispună anularea actului de executare considerat ilegal sau a însăși executării făcute contrar prevederilor legale, ori în speță nu era cazul și că debitul pentru care s-a emis titlul executoriu îndeplinea condițiile pentru a fi o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că, considerentele instanței sunt nefondate și sub acest aspect.

Este greșită și reținerea Curții de Apel București potrivit căreia debitoarea nu datorează redevența pretinsă, în raport de contractul de concesiune nr. 42/2004, de convenția nr. 70 din 24 ianuarie 2005, în urma căreia contul A.D.S. a fost creditat cu suma de 55.848,83 lei Ron, care s-a folosit pentru stingerea debitelor aferente contractului de concesiune nr. 100 din 27 decembrie 2000 și nr. 42 din 12 martie 2004, iar prin sentința civilă nr. 159 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Vrancea (definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului A.D.S.) s-a dispus anularea convenției nr. 70/2005 în baza căreia A.D.S. a restituit suma de 55.848,83 lei Ron aferentă acesteia, debitul corespunzător contractului de concesiune nr. 42/2004 majorându-se la suma de 28.405,70 lei Ron.

Intimata SC N.P. SRL Focșani a depus întâmpinare la dosar prin care a cerut respingerea recursului creditoarei ca nefondat.

Recursul creditoarei este nefondat.

Prima critică din recurs prin care A.D.S. susține inadmisibilitatea acțiunii contestatoarei în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate de A.D.S. către partenerii contractuali și de dispozițiile cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare nu poate fi analizată, avându-se în vedere că aceasta a fost invocată pentru prima oară în recurs și contravine dispozițiilor art. 48 alin. (3) din O.U.G nr. 51/1998.

Susținerea recurentei în sensul că a fost greșită aprecierea Curții de Apel București cu privire la creanța sa privind neîndeplinirea cerințelor impuse de art. 379 C. proc. civ., nu poate fi reținută, în condițiile în care instanța, în urma analizei situației de fapt, a raporturilor dintre părți, a analizei probelor administrate în cauză, cu accent pe expertiza contabilă efectuată la Judecătoria Focșani pentru stabilirea creanței pretinse de creditoare, în mod corect a reținut că sumele pretinse ca fiind rezultate din contractul de concesiune nr. 42/2004 nu sunt datorate de debitoare deoarece întreaga redevență a fost achitată de debitoare, o parte efectiv, iar restul datoriei prin compensare cu sumele cuvenite debitoarei în calitate de concesionar, cu titlu de susținere financiară a agriculturii de stat, conform art. 6 al.4 din Legea nr. 268/2001 și a motivat amplu și corect cele trei aspecte, creanța pretinsă nefiind certă, lichidă și exigibilă.

În consecință, cum hotărârea Curții de Apel București este temeinică și legală, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul creditoarei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de creditoarea A.D.S. București împotriva sentinței nr. 90 din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.