Corporate dissolution under Article 227(1)(e) of Law No. 31/1990 based on destruction of affectio societatis and rejection of procedural defense claims

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 688/ PI, pronunțată la data de 21 iunie 2005, în dosarul nr. 2519/COM/2005, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Timiș a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta G.R., în contradictoriu cu pârâții, A.A. și SC K.SRL, astfel cum a fost precizată, a dispus dizolvarea SC K. SRL și deschiderea procedurii lichidării, urmând ca numirea lichidatorului să se facă conform art. 262 din Legea nr. 31/1990 și a obligat pe pârâtul A.A. să plătească reclamantei suma de 10.369.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat rezultă ca fiind îndeplinite cerințele art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Apelurile declarate de pârâți împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secția comercială a Curții de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 87, pronunțată la data de 3 aprilie 2007.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, în principal, că, față de numărul mare de litigii comerciale și penale existente între părți, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în mod corect, prima instanță a apreciat că există neînțelegeri grave între asociați și că acestea au dus la imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății, între asociați nemaiexistând colaborare prin dispariția lui „affectio societatis”, fiind lipsită de relevanță culpa unuia sau altuia în generarea acestor neînțelegeri, important fiind doar efectul neînțelegerilor, respectiv împiedicarea funcționării societății.

Împotriva menționatei decizii, au formulat recurs, prin cereri distincte, apelanții pârâți, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive, folosind argumente comune, recurenții au arătat, în esență, că prin necomunicarea setului de acte depus de avocatul intimatei reclamante, anexat concluziilor scrise, avocaților apelanților, care s-au prezentat după închiderea dezbaterilor, instanța de apel a încălcat dreptul lor de apărare și prevederile art. 96 C. proc. civ., iar, prin decizia pronunțată, a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, cu referire la art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, față de continuitatea în activitate a societății, fără a preciza relevanța evocării apărărilor vizând fondul cauzei, față de hotărârea atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursurilor și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind nefondate criticile invocate în susținerea motivelor de recurs, întrucât înscrisurile despre care recurenții arată că nu le-au fost comunicate erau cunoscute de aceștia, iar societatea există doar, scriptic, nemaifuncționând de multă vreme din cauza relațiilor proaste, conflictuale dintre cei doi asociați, dovedite în probațiune.

Recursurile sunt nefondate.

Astfel, potrivit celor cuprinse în încheierea de dezbateri din data de 27 martie 2007, în lipsa apelanților sau a reprezentanților acestora, avocatul intimatei a depus la dosar concluzii scrise însoțite de înscrisuri cunoscute apelanților, iar apărătorii lor, care s-au prezentat după încheierea dezbaterilor, au solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, cerere pe care, instanța de apel a încuviințat-o, din practicaua deciziei atacate rezultând că, la data de 28 martie 2007, apelantul pârât A.A. a depus concluzii scrise cărora le-a anexat înscrisuri, enunțate de instanță.

Este de observat că, într-o atare situație critica încălcării dreptului de apărare a apelanților apare ca fiind neîntemeiată, iar prevederile art. 96 C. proc. civ., în conformitate cu care „partea prezentă în instanță, în persoană sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedură și a înscrisurilor care i se comunică în ședință, caz în care instanța poate încuviința, la cerere, un termen pentru a lua cunoștință de acte” nu-și găsesc incidența în speță, spre a se reține încălcarea lor, dat fiind că, apelanții sau avocații lor nu au fost prezenți la dezbateri pentru a solicita comunicarea înscrisurilor depuse de partea potrivnică și a permite, astfel, instanței să-și exercite facultatea de a dispune cu privire la o astfel de solicitare.

Reținând ca motive temeinice, în sensul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, gravele neînțelegeri dintre asociații SC K. SRL Lugoj, care au condus la dispariția lui „affectio societatis”, respectiv a intenției de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun și care fac imposibilă continuarea activității societății, instanța de apel a confirmat, cu justețe, soluția primei instanțe de a da eficiență precitatelor dispoziții legale, corect interpretate și aplicate.

Așa fiind, constatând că dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsesc incidența în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții A.A. și SC K. SRL Lugoj împotriva deciziei nr. 87 din 3 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ca nefondate.

Obligă recurenții – pârâți să plătească intimatei – reclamante G.R., suma de 8.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2008.