Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2986/2007 AI generated

Admissibility of constitutional challenge to post-litigation administrative transitional provisions in foreign resident stay permit disputes

Case Number Decizia nr. 2986/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to reject her constitutional unconstitutionality request as inadmissible. The dispute arose from an administrative action by a Chinese national residing in Romania seeking to maintain her legal stay permit for six months, invoking personal circumstances and Chinese demographic policy under the emergency ordinance governing foreign nationals; she subsequently challenged the admissibility of her claim by arguing that Article 2(2) of Law No. 56/2007, as modified by Law No. 56/2007, violated Article 21(3) of the Romanian Constitution and Article 6(1) of the European Convention on Human Rights. The court held that the challenged provision was not applicable to the pending litigation because it specifically addressed administrative cases in progress at the time of the law's entry into force, whereas the judicial action was filed prior to that date, thus establishing that the provision had no connection to the solution of the cause and failing the admissibility requirements under Article 29 of Law No. 47/1992.

Legislator headnote

AI generated

art. 89 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007, art. 98 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 21 alin. (3) din Constituția, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992; Admissibility of constitutional challenge to post-litigation administrative transitional provisions in foreign resident stay permit disputes: , reclamanta a invocat dispozițiile art. 98 alin. (1) și alin. (2) și ale art. 99 lit. c) și f) și art. 89 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 (republicată în 2004).

Keywords

AI generated
foreign resident rights challenge of administrative decisions transitional provisions constitutional requirement constitutional complaint abroad entry permit

Cited Legislation

AI generated
art. 89 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002
c) și f) și art. 89 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 (republicată în 2004).
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007
La data de 26 aprilie 2007, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007, coroborate cu dispozițiile art.
art. 98 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002
56/2007, coroborate cu dispozițiile art. 98 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
art. 21 alin. (3) din Constituția
56/2007, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art.
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
Prin încheierea din 26 aprilie 2007, Instanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că ea este contrară dispozițiilor art. 29 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 10362/2/2006 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.A., cetățeană chineză rezidentă pe teritoriul României, a solicitat, în contradictoriu cu A.S., menținerea regimului tolerării șederii sale pe teritoriul României pentru o nouă perioadă de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire până la încetarea motivelor care o împiedică în prezent să se întoarcă în China, invocând situații de fapt de ordin personal și politica demografică a Chinei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 98 alin. (1) și alin. (2) și ale art. 99 lit. c) și f) și art. 89 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 (republicată în 2004).

La data de 26 aprilie 2007, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007, coroborate cu dispozițiile art. 98 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 56/2007, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Prin încheierea din 26 aprilie 2007, Instanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că ea este contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 nu au legătură cu soluționarea cauzei, ci privesc situațiile în curs de rezolvare în faza administrativă la autoritatea competentă.

Împotriva acestei încheieri a declarat în termen recursul de față reclamanta, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.

În motivare se arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea 47/1992, excepția de neconstituționalitate poate fi considerată inadmisibilă, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi respinsă ca atare, dacă aceasta: nu are legătură cu soluționarea cauzei; nu este ridicată la cererea uneia din părți sau oficiu, de către Instanța de judecată, ori de arbitraj comercial (…) de procuror în cauzele la care participa; Curtea Constituțională a constatat, printr-o decizie anterioară, neconstituționalitatea prevederilor legale criticate.

Arată recurenta că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, întrucât articole de lege criticate au legătură cu cauza dedusă judecății, de asemenea aceasta a fost invocată la cererea reclamantei, iar Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat, într-o decizie anterioară, cu privire la neconstituționalitatea prevederilor legale criticate.

Recursul nu se fondează.

Textul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 se referă la „situațiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare” a ei, iar nu la cauzele aflate pe rolul Instanțelor de contencios administrativ.

Că este așa, se deduce și din coroborarea alin. (2) cu alin. (1) care se referă la o procedură de urmat în fața A.S. și chiar din alin. (3) care se referă de asemenea la o procedură anterioară celei judiciare administrative.

În speță, acțiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 56/2007, astfel încât textul art. 2 alin. (2) nu este incident aici, neavând legătură cu soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.A. împotriva încheierii din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 10362/2/2006, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2007.