Recognition of anti-communist resistance fighter status; peremption of administrative action due to failure to prosecute within statutory one-year limit

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul M.A.G. a solicitat anularea deciziei pronunțată în Dosarul nr. 418/2002 de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, fiind nemulțumit de soluția de respingere a cererii prin care a solicitat recunoașterea acestei calități.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că în perioada 1986 - 1989 i-a fost afectată sănătatea, datorită stresului acumulat ca urmare a măsurilor luate împotriva sa. Completându-și acțiunea, a mai arătat că urmare persecuțiilor politice la care a fost supus datorită activității anticomuniste a fost nevoit să-și schimbe numele, fiind împiedicat de organele de securitate să lucreze în meseria în care fusese școlarizat și obligat să-și schimbe locul de muncă, presiunea psihică la care a fost supus conducând la îmbolnăvirea sa. Se consideră îndreptățit să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 214/1999.

Prin sentința nr. 55 din 28 martie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul M.J.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, Instanța de Fond a reținut următoarele:

La 12 mai 2005, pârâta Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a respins cererea reclamantului, constatând că nu s-au produs dovezi privind condamnarea sau supunerea la măsuri administrative abuzive din motive politice.

După sesizarea instanței de judecată, la 11 noiembrie 2005, s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 24 alin.(1) pct.1, pentru ca reclamantul să depună diligențe și să obțină relații suplimentare de la C.N.S.A.S. care, cu adresa nr. 2134/2001 comunicase că nu se finalizase verificarea documentelor privindu-l pe reclamant.

Dispunându-se repunerea pe rol în vederea constatării perimării, la termenul stabilit pentru 21 februarie 2007, reclamantul a susținut, că a fost împiedicat de a stărui în judecarea pricinii datorită unor împrejurări mai presus de voința sa. Față de susținerile reclamantului, Instanța a acordat un nou termen de judecată pentru ca acesta să facă dovada împrejurărilor invocate, în raport cu care să se poată pronunța asupra întreruperii cursului perimării, conform dispozițiilor art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

La termenul stabilit, reclamantul a depus la dosarul cauzei xerocopiile unor bilete de externare și alte documente medicale pe care Instanța fondului nu le-a luat în considerare, apreciind că împrejurarea că reclamantul a fost internat în spital, de mai multe ori, nu l-a împiedicat în mod insurmontabil pe acesta să-și îndeplinească obligațiile procedurale și să solicite repunerea cauzei pe rol, în perioada de 1 an cât dosarul a rămas în nelucrare.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs reclamantul M.A.G., care consideră că soluția Instanței de Fond reprezintă o „culpă comună”.

Recursul este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

De asemenea, art. 250 alin. (3) din același cod prevede că perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

În cauză, se observă că Instanța de Fond a făcut o apreciere corectă asupra împrejurării că reclamantul nu a stăruit în judecata pricinii, internarea în spital nefiind de natură să-l împiedice pe reclamant să solicite repunerea pe rol, în termenul de un an pe care l-a avut la dispoziție.

Astfel, perimarea ca sancțiune procedurală față de culpa reclamantului de a lăsa pricina în nelucrare a intervenit, potrivit dispozițiilor legii, la împlinirea termenului de un an.

Se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recursul declarat urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.G. împotriva sentinței nr.55 din 28 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iunie 2007.