Legislator Swiss Legal AI Agent Case Law & Legislation
Decizia nr. 2883/2007 Allowed / Granted AI generated

Decizia nr. 2883/2007 · Foreign National’s deportation challenge: constitutional exception referral granted, lower court’s inadmissibility ruling reversed.

Case Number Decizia nr. 2883/2007
Court / Authority
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Jurisdiction Romania · Case Law (RO)

Summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the claimant’s appeal, modified the lower court’s 8 May 2007 order, and granted the request to refer the constitutional exception to the Constitutional Court, suspending the underlying administrative proceedings (Case No. 5074/2/2006) pending that ruling. The dispute arose from a foreign national’s challenge to a deportation order and refusal to extend his residence permit for commercial activities, during which he raised a constitutionality exception against Article 2(2) of Law No. 56/2007, read with Article 55(1)(c), (2), (3), and (5) of Emergency Ordinance No. 194/2002. The Court of Appeal had dismissed the referral as inadmissible under Article 29(1) of Law No. 47/1992, finding the challenged provision irrelevant to the case; the High Court reversed, holding that the provision—applying to all situations pending resolution upon the law’s entry into force—was directly relevant and that the lower court impermissibly read into it an unstated limitation to administrative stages, thereby satisfying the statutory admissibility requirements for constitutional review.

Key Legal Issues & Applied Statutory Provisions

AI generated
Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

The basis for admitting the referral to the Constitutional Court, as the exception raised by the claimant satisfied the admissibility conditions set out in this provision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full Text of the Judgment · Decizia nr. 2883/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ la data de 12 mai 2006 reclamantul L.H. a solicitat în contradictoriu cu A.S. anularea dispoziției de părăsire a teritoriului României din 11 martie 2006 prin care i-a fost refuzată cererea de prelungire a dreptului de ședere în România în scopul desfășurării de activității comerciale și obligarea autorității pârâte la prelungirea dreptului de ședere în România.

La termenul din 8 mai 2007 reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007, coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. c) și art. 55 alin. (2), (3) și (5) teza a II a cu O.U.G. nr. 194/2002 modificată și a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și înaintarea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea pronunțării la data de 8 mai 2007, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 nu au legătură cu soluționarea cauzei astfel că nu sunt îndeplinite condițiile de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul L.H., susținând în esență nelegalitatea acesteia, întrucât excepția de neconstituționalitate invocată de el îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 întrucât articolele de lege criticată au legătură cu cauza dedusă judecății.

Recursul este fondat.

Recurentul - reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007, coroborat cu dispozițiilor art. 55 alin. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată prin Legea nr. 56/2007 și cu dispozițiile art. 55 alin. (2), (3) și (5) teza a II-a din același act normativ.

Articolul criticat pentru neconstituționalitate prevede că: „toate situațiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate potrivit prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta lege”.

În mod greșit Instanța de Fond a considerat că textul atacat nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Articolul citat are legătură cu soluționarea cauzei întrucât, coroborat cu dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) și (5), teza a II-a din O.U.G. nr. 194/2002, așa cum au fost modificate prin art. 42 din aceeași lege, constituie temeiul legal al plângerii adresate Instanței.

Textul de lege criticat pentru neconstituționalitate, se referă la toate situațiile aflate în curs de rezolvare, fără să precizeze în ce fază administrativă sau judiciară și impune judecătorului să stabilească dacă reclamantul îndeplinește o serie de condiții, mult mai restrictive, care nu erau cerute de lege înainte de modificare.

Interpretarea dată de Instanța de Fond, că va aprecia legalitatea actului administrativ contestat în funcție de prevederile legale în vigoare la data emiterii lui este neîntemeiată, întrucât legea menționată nu face această precizare.

În acest sens Instanța de Fond adaugă la lege, întrucât prevederea legală avută în vedere, respectiv art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 nu cuprinde sintagma „situațiile aflate în curs de rezolvare la autoritate” (Instanța de Fond referindu-se la procesul de naștere, modificare sau stingere a raportului juridic între străini și autoritate) făcându-se referire doar la situațiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Având în vedere argumentele mai sus invocate se constată că excepția privind neconstituționalitatea textului criticat este admisibilă, fiind întrunite cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Așa fiind se va admite recursul reclamantului se va modifica încheierea atacată și se va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de L.H. împotriva încheierii din 8 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 5074/2/2006.

Modifica încheierea atacată și admite cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu prevederile art. 55 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată prin Legea nr. 56/2007 și cu art. 55 alin. (2), (3) și (5) din același act normativ.

Suspendă judecarea cauzei nr. 5074/2/2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și trimite dosarul la Curtea Constituțională, care, după soluționarea excepției va returna dosarul Curții de Apel București.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2007.