Appeal dismissed; public official awarded suspended annual leave bonus for 2001–2006
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the lower court’s order that the public employer pay the claimant the annual leave bonus for 2001–2006, updated for inflation. The dispute concerned a public official’s challenge to the statutory suspension of his right to receive this specific remuneration during the specified period. The Court held that while the suspension was enacted through successive budget laws, these norms were unconstitutional because they discriminatorily restricted the fundamental right to labor remuneration protected by Article 41 of the Romanian Constitution without meeting the strict requirements of Article 53 regarding necessity, proportionality, and non-discrimination in a democratic society.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 41 din Constituția, art. 53 din Constituția, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Appeal dismissed; public official awarded suspended annual leave bonus for 2001–2006: Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 16 ianuarie 2007 reclamantul T.C.L. a chemat în judecată pe pârâtul M.M.S.S.F., solicitând obligarea acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflație, plus daune interese conform art. 161 alin. (4) C. muncii.
Prin sentința civilă nr. 774/2006 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul a fost obligat la plata primei de concediu actualizată cu indicele de inflație, pentru perioada 2001 - 2006, de la data nașterii dreptului până la data plății efective, respingându-se cererea privind daunele interese.
Instanța a reținut că suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu, dispusă prin acte normative succesive, în perioada 2001 - 2006, nu echivalează cu stingerea dreptului; că dreptul nu este prescris întrucât cursul prescripției s-a suspendat cât timp cel împotriva căruia curge este împiedicat de un caz de forță majoră, legea fiind un caz de forță majoră care l-a împiedicat pe reclamant să formuleze acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâtul.
În motivarea recursului s-a arătat că acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001 - 2006 prin O.U.G. nr. 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 744/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 632/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 519/2003, Legea nr. 511/2004, Legea nr. 512/2004, Legea nr. 379/2005 și Legea nr. 380/2005; că aceste legi ale bugetului de stat au fost obligatorii și pentru funcționarii publici, deci și pentru reclamant.
Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Reclamantul este funcționar public având raport de serviciu cu recurentul.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici au dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestei dispoziții legale a fost suspendată prin actele normative precizate de recurent, din anul 2001 până la data de 31 decembrie 2006. Normele de suspendare au contravenit însă dispozițiilor constituționale, deoarece dreptul de remunerare a muncii care aparține dreptului la muncă, drept fundamental prevăzut de art. 41 din Constituția României, nu poate fi restrâns discriminatoriu.
Conform art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi poate fi restrâns prin lege numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Totodată, Constituția menționează că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Or, în situația dedusă judecății, nu sunt întrunite condițiile constituționale precizate, astfel încât actele normative prin care a fost suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu, acte care în prezent nu mai sunt în vigoare, au fost neconstituționale.
Față de cele mai sus reținute, recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.M.S.S.F. împotriva sentinței civile nr. 774 din 15 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2007.