Annulment of suspension of fiscal warehousing licenses: survival of challenge after license revocation.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 316 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 2463/59/2006, a fost respinsă acțiunea formulată de SC I.T. SRL Filiala Arad în contradictoriu cu D.G.A.M.C. și având ca obiect anularea Deciziei nr. 2006 din 21 martie 2006 a D.G.A.M.C. de soluționare a contestației și anularea Deciziei nr. 27 din 24 ianuarie 2006 emisă de directorul D.G.A.M.C.

Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut, în fapt: că prin Decizia 27/2006, reclamantei i-au fost suspendate autorizațiile de antrepozit fiscal până la plata accizelor restante, iar contestația societății împotriva acestei măsuri a fost respinsă prin Decizia nr. 2006/2006; că, urmare a neplății accizelor, prin procesul - verbal de constatare din 2004 și nota de constatare din 13 noiembrie 2005, s-a constatat că reclamanta a pierdut beneficiul înlesnirilor la plată acordate ei prin Convenția nr. 336/2003, în temeiul O.U.G. nr. 40/2002; că reclamanta a formulat acțiune separată de anulare a acestor acte și că prin Deciziile nr. 3 din 10 februarie 2004 și nr. 97 din 17 martie 2006 ale Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale, reclamantei i s-au revocat ambele autorizații de antrepozit fiscal suspendate prin decizia atacată în cauza de față.

Ca urmare a acestei situații de fapt, Instanța a constatat că cererea reclamantei este fără obiect și că ea are posibilitatea să ceară pe cale separată anularea măsurilor de revocare a celor două autorizații.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față reclamanta, cererea fiind legal timbrată.

În motivare se arată că:

1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce atrage motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Prima Instanță, respingând acțiune, se mulțumește doar a afirma că nu se confirmă motivele invocate prin acțiune, „autoritățile pârâte acționând în virtutea competențelor conferite de H.G. nr. 208/2005 și a hotărârilor de guvern anterioare privind organizarea și funcționarea M.F.P. și a instituțiilor și autorităților de specialitate din cadrul ministerului, reprezentate de persoanele aflate la conducerea acestora”.

Din acest punct de vedere, sentința recurată este nemotivată, întrucât nu indică textul de lege în baza căruia prima Instanță apreciază că Directorul executiv al D.G.A.M.C. are competența de a suspenda autorizațiile de antrepozit fiscal deoarece H.G. nr. 208/2005 nu conține un astfel de text, iar hotărârile de guvern anterioare acestui act nu se mai aplică.

2. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, ceea ce atrage motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Nu acțiunea în contencios administrativ este lipsită de obiect, ci actele atacate.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Timișoara operează o confuzie între obiectul acțiunii în contencios administrativ, pe de o parte, și obiectul deciziilor atacate, pe de altă parte.

Obiectul acțiunii îl reprezintă actele atacate, în timp ce obiectul acestora din urmă este autorizația de antrepozit fiscal a societății.

Având în vedere că au rămas fără obiect, deciziile contestate au calitatea de acte inexistente. Ca o consecință, trebuie admis dreptul subiectelor destinatare ale acțiunii administrative de a se apăra în fața oricărei autorități publice prin invocarea inexistenței și corespunzător acestui drept, obligația organului emitent de a constata inexistența actului. În ipoteza în care autoritățile publice refuză să-și îndeplinească această obligație, încălcând dreptul subiectiv al persoanei în cauzei, îi este deschisă acesteia acțiunea în contenciosul administrativ judiciar.

Prin urmare, un act administrativ individual produce efecte juridice până la invalidarea acestuia, fie printr-un alt act administrativ, fie prin hotărâre judecătorească. Respingerea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect invalidarea formală a actului care nu mai produce efecte juridice este rezultatul unei greșite interpretări a prevederilor și principiilor de drept administrativ.

În speță, este de necontestat că actele atacate nu mai produc efecte juridice, întrucât atât organul fiscal cât și prima Instanță acceptă această concluzie, singura soluție legală fiind desființarea deciziilor și din punct de vedere formal.

Apreciind că acțiunea este lipsită de obiect, prima Instanță a pronunțat o sentință nelegală. Încălcându-se principiul prezumției de legalitate a actelor administrative, care stă la baza întregului edificiu și a teoriei regimului juridic administrativ.

3. Instanța de Fond încearcă să justifice legalitatea actelor atacate, apreciind că acestea sunt motivate lapidar. În realitate, din conținutul deciziei de suspendare a autorizației lipsește în totalitate motivarea, atât în fapt cât și în drept. Suspendarea unei autorizații pentru că există presupuse obligații fiscale neachitate la termen, fără a se individualiza în vreun fel aceste obligații, este nelegală, întrucât încalcă flagrant dreptul la apărare al contribuabilului. În același timp, din moment ce analizează doar parțial susținerile din contestație, decizia de soluționare este insuficient motivată.

Neluarea în seamă a acestor lipsuri evidente ale actelor atacate are drept consecință încălcarea prevederilor art. 43 C. proc. fisc., sancțiunea fiind nulitatea. Tratatul de Instituire a C.E.E. reglementează, prin art. 190 (actualul art. 253) obligativitatea motivării oricărui act adoptat de Consiliu, Comisie sau Parlament (împreună cu Consiliul).

4. Decizia de suspendare a fost emisă de un organ necompetent

C. fisc. sau normele de aplicare nu prevăd care este organul competent să suspende autorizația de antrepozit fiscal în temeiul art. 244 C. fisc. În consecință, unicul criteriu de apreciere îl constituie principiul simetriei, în conformitate cu care doar organul emitent al autorizației are competența de a o suspenda. Din acest punct de vedere, nici Directorul Executiv și nici Serviciu Autorizații al D.G.A.M.C. nu au competența de a suspenda autorizațiile de antrepozit fiscal.

H.G. nr. 208/2005, invocată în motivarea deciziei contestate, nu indică nimic în acest sens, iar Ordinul M.F.P. nr. 792/2005 nu a fost publicat în M. Of., ceea ce înseamnă că nu a intrat încă în vigoare. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 republicată, în vederea intrării lor în vigoare, ordinele emise de organele administrației centrale de specialitate se publică în M. Of. al României, partea I. prin urmare, până la publicarea în M. Of., nici un ordin nu poate produce efecte juridice.

Recursul se fondează.

În fapt, prima autorizație de antrepozit fiscal a fost revocată la 10 februarie 2004 și suspendată la 24 ianuarie 2006. Autorizația a doua a fost suspendată la 24 ianuarie 2006 și revocată la 17 martie 2006.

Ca urmare, autorizația din 2005 a fost mai întâi suspendată, dar la data introducerii acțiunii 12 aprilie 2006, ea fusese deja revocată.

În aceste condiții, suspendarea aceluiași act încetase și ea, ca efect al revocării.

Cu toate acestea, revocarea, în ambele situații, lasă fără eficiență doar temporar deciziile de suspendare a autorizațiilor, iar nu definitiv și irevocabil.

În aceste condiții, nu se poate considera că acțiunea a rămas fără obiect, deoarece din punct de vedere formal aceste suspendări sunt în vigoare și trebuie analizate, iar cererea în legătură cu ele se impune a fi analizată în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC I.T. SRL Filiala Arad împotriva sentinței civile nr. 316 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 mai 2007.