Disability classification challenge: procedural violation for adjudicating certificate instead of superior committee decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania admitted the appeals filed by the defendant authorities and ordered the cassation of the Court of Appeal judgment, remanding the case for retrial to the same instance; consequently, no substantive ruling on the disability grade was made at this level, as the appeals were decided on procedural grounds. The dispute involved a request to annul a decision classifying a claimant with medium mental retardation and hydrocephalic encephalopathy in disability grade II with a 12-month validity period and without an accompanying caregiver, challenging the legality of the initial certification and subsequent superior committee decision. The decisive legal basis was Article 313 of the Code of Civil Procedure, under which the appellate court was found to have erroneously adjudicated the initial certificate rather than the specific superior committee decision that formed the subject of the challenge, necessitating cassation to prevent frustration of the right of appeal and ensure proper judicial review of the correct administrative act.
Legislator headnote
AI generatedart. 313 C. proc. civ; Disability classification challenge: procedural violation for adjudicating certificate instead of superior committee decision: The dispute involved a request to annul a decision classifying a claimant with medium mental retardation and hydrocephalic encephalopathy in disability grade II with a 12-month validity period and without an accompanying caregiver, challenging the legality of the initial certification and subsequent superior committee decision. The decisive legal basis was Article 313 of the Code of Civil Procedure, under which the appellate court was found to have erroneously adjudicated the initial certificate rather than the specific superior committee decision that formed the subject of the challenge, necessitating cassation to prevent frustration of the right of appeal and ensure proper judicial review of the correct administrative act.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for admitting the appeals, cassating the appealed sentence, and remanding the case for retrial.
Full text
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 30 ianuarie 2006, reclamantul C.C.D., prin curator C.R., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.S.E.P.H.A. și D.G.A.S.P.C.G., anularea deciziei privind încadrarea sa în gradul de handicap II, fără drept de însoțitor și a perioadei de valabilitate de 12 luni.
În motivarea acțiunii, curatorul reclamantului a arătat că boala handicapantă de care suferă fiul său este ireversibilă și că, față de severitatea diagnosticului, se impunea conferirea dreptului de a avea însoțitor, așa cum, de altfel, beneficiase în trecut.
Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 132 din 6 noiembrie 2006, a admis acțiunea și a modificat Decizia nr. 4021 din 22 noiembrie 2006 emisă de C.S.E.P.H.A., în sensul celor stabilite prin raportul de expertiză medico - legală din 20 septembrie 2006, care face parte integrantă din sentință.
Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că reclamantul a făcut dovada existenței dreptului său protejat de lege, întrucât acesta suferă de boli handicapante, cu posibilitatea de agravare, pe care le-a avut din copilărie, iar diagnosticul său inițial nu s-a modificat, așa cum rezultă din expertiza medicală pe care Curtea de Apel și-a însușit-o în totalitate.
Împotriva sus - menționatei sentințe au declarat recurs, în termen legal, atât pârâta C.S.E.P.H.A., cât și pârâta D.G.A.S.P.C.G.
Prima recurentă a susținut, în esență, că atât Decizia nr. 106 din 21 decembrie 2005 emisă de Comisia Superioară, cât și certificatul din 22 noiembrie 2005 emis de Direcția Județeană Galați, au fost legal emise, întrucât intimatul - reclamant are diagnosticul retard mintal mediu (QI=39), pe fond encefalopat cu hidrocefalie, ceea ce îl încadrează în gradul 2 oligofrenie și în gradul 2 de handicap, potrivit criteriilor stabilite în Cap. I pct. 5 lit. b) din Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 726/2002.
În recursul său, cea de-a doua recurentă a arătat că prin raportul de expertiză medicală judiciară nu se poate modifica încadrarea reclamantului într-un grad de handicap, acesta fiind atributul autorităților recurente, potrivit Legii nr. 519/2002.
De asemenea, s-a menționat că Instanța de Fond a anulat în mod greșit certificatul din 22 noiembrie 2005, în loc să menționeze Decizia nr. 106 din 21 decembrie 2005.
Recursurile se vor admite în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin certificatul din 22 noiembrie 2005 emis de D.G.A.S.P.C.G. (C.E.P.H.A.) s-a stabilit încadrarea intimatului - reclamant C.C.D. în gradul 2 de handicap, cu termen de valabilitate de 12 luni și data de revizuire 22 noiembrie 2006.
Nemulțumit de această încadrare, intimatul - reclamant, prin curator, a formulat contestație împotriva certificatului menționat, la C.S.E.P.H.A., care, prin Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 106 din 21 decembrie 2005, a stabilit aceeași încadrare în gradul 2 de handicap, cu același termen de valabilitate și aceeași dată de revizuire ca și în certificatul contestat.
Prin acțiunea formulată, intimatul - reclamant, prin curator, a solicitat anularea acestei din urmă Decizii de încadrare în grad de handicap, nr. 106 din 21 decembrie 2005 emisă de Comisia Superioară.
Din analiza dispozitivului sentinței atacate, se constată că, Instanța de Fond, denumindu-l în mod greșit decizie s-a pronunțat de fapt asupra certificatului de handicap și nu asupra deciziei contestate.
Având în vedere acest aspect, și pentru a nu frustra părțile de o cale de atac, urmează ca, în temeiul prevederilor art. 313 C. proc. civ., recursurile să fie admise, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași Instanță, pentru a se pronunța asupra Deciziei nr. 106 din 21 decembrie 2005 emisă de C.S.E.P.H.A.
În raport cu dezlegarea dată recursurilor, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs privind fondul cauzei, acestea urmând a fi analizate la rejudecare, ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele D.G.A.S.P.C.G. și C.S.E.P.H.A. împotriva sentinței civile nr. 132 din 6 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.