Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4727/2007 AI generated

Retrial petition rejected for failure to meet statutory grounds; prohibition on re-auditing witnesses and re-evaluating evidence in post-conviction proceedings.

Case Number Decizia nr. 4727/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal against the decision of the Bucharest Court of Appeal, thereby upholding the lower courts' rulings that rejected the prisoner's request for retrial and ordering him to pay 100 RON in judicial costs. The dispute centered on a petition for retrial of a final 1999 criminal conviction, where the applicant argued that the evidence was insufficient to prove guilt and that new documents entitled him to a more favorable sentencing. The courts ruled that the application was inadmissible because it did not fall within the exhaustive grounds for retrial established by law; specifically, the process of retrial does not permit the re-auditing of previously heard witnesses, the re-appreciation of existing evidence, or the introduction of new facts solely to adjust the quantum of the penalty without proving the fundamental innocence or incorrectness of the original conviction. Consequently, the final operative outcome confirms the validity of the original criminal conviction, with the denial of retrial grounded in the strict statutory limitations of the criminal procedure code regarding post-conviction remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 394 C. proc. pen, art. 3859 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Retrial petition rejected for failure to meet statutory grounds; prohibition on re-auditing witnesses and re-evaluating evidence in post-conviction proceedings: Recurentul nu a invocat motivele de recurs, și nu le-a încadrat în vreunul dintre cazurile de casare prevăzută de art. 3859 C. proc. pen.

Keywords

AI generated
statutory grounds sentencing code of criminal procedure appealability of remand decision new facts and evidence prisoner

Cited Legislation

AI generated
art. 394 C. proc. pen
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că motivul invocat de revizuient, în sensul că din probele administrate de instanțele anterioare nu a rezultat în totalitate, vinovăția sa, nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
art. 3859 C. proc. pen
Recurentul nu a invocat motivele de recurs, și nu le-a încadrat în vreunul dintre cazurile de casare prevăzută de art. 3859 C. proc. pen.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
Constatând că nu subzistă nici un caz de casare [(inclusiv cele care se iau în considerare din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.)], Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 632 din 3 mai 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 551 din 5 noiembrie 1999 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1812 din 21 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție, formulată de revizuientul S.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că motivul invocat de revizuient, în sensul că din probele administrate de instanțele anterioare nu a rezultat în totalitate, vinovăția sa, nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

S-a mai arătat că, pe calea revizuirii nu pot fi reaudiați martori ce au fost deja ascultați cu ocazia judecății în fond și nu se pot reaprecia probele, deoarece acest fapt ar conduce la o prelungire sau o reinterpretare a probatoriului administrat.

S-a concluzionat că, un act nou, atestând existența unui temei pentru individualizarea mai favorabilă a pedepsei, nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de revizuire, nefiind de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând, în fond, admiterea cererii de revizuire.

Prin decizia penală nr. 237 din 29 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuient.

Împotriva deciziei a formulat recurs revizuientul, solicitând admiterea cererii de revizuire.

Recursul nu este fondat.

Recurentul nu a invocat motivele de recurs, și nu le-a încadrat în vreunul dintre cazurile de casare prevăzută de art. 3859 C. proc. pen.

Instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond este corectă întrucât cererea de revizuire nu se încadrează în niciunul din cazurile limitativ prevăzută de art. 394 C. proc. pen., revizuientul invocând aspecte de netemeinicie a hotărârii de condamnare, analizate cu ocazia judecării cauzei pe fond și în căile ordinare de atac, respectiv contradicțiile existente în probatoriul administrat și neregulile raportului de expertiză medico - legală întocmit de I.N.M.L.

Constatând că nu subzistă nici un caz de casare [(inclusiv cele care se iau în considerare din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.)], Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat S.A. împotriva deciziei penale nr. 237 din 29 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă revizuientul condamnat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2007.