Suspension of tax assessment execution: failure to prove imminent and irreparable loss under administrative litigation law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1941 din 25 septembrie 2006 a admis cererea formulată de S.I.F. M. SA în contradictoriu cu D.G.A.M.C. și, pe cale de consecință a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 119 din 4 iulie 2006, până la pronunțarea Instanței de Fond.

Pentru a hotărî astfel Instanța a reținut că în speță sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 privitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente în sensul că, pe de o parte emiterea deciziei a cărei suspendare se solicită, s-a făcut în aceleași condiții cu o emitere a unei decizii anterioare și, care a fost anulată în urma contestației formulate de reclamantă, iar pe de altă parte pentru că executarea deciziei ce face obiectul prezentei cauze ar împiedica reclamanta să fie listată la bursă, fapt ce poate fi apreciat ca o pagubă iminentă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta D.G.A.M.C.

Prin motivele de recurs, se invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulate de S.I.F. M. SA, având în vedere faptul că împotriva reclamantei s-a declarat procedura de executare silită, iar suspendarea executării silite se poate obține numai în cazul unei contestații la executare conform art. 168 și următoarele C. proc. fisc. coroborat cu art. 403 C. proc. civ.

Recurenta invocă nelegalitatea hotărârii atacate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în speță, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Motivele invocate de reclamantă în ceea ce privește cazul bine justificat nu pot fi primite, întrucât nu sunt decât critici aduse Deciziei de impunere nr. 119 din 4 iulie 2006, tinzându-se în acest fel ca prin soluția dată suspendării să se prejudicieze fondul, contrar art. 14 Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește a două condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, susține recurenta că în cauză nu este îndeplinită.

Astfel faptul că, prin executarea deciziei de impunere reclamanta ar fi lipsită de o parte considerabilă a lichidităților bănești de care dispune nu poate să îndrituiască Instanța la admiterea cererii de suspendare.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât exercitarea căii suspendării executării silite nu conduce la inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ, prevăzută are caracter general prin art. 14 din legea contenciosului administrativ.

Prima Instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală, având în vedere că în cazul de față sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate conform art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de recurs privind inadmisibilitatea cererii ce are ca obiect suspendarea executării actului administrativ nu poate fi reținut.

Împrejurarea că împotriva reclamantei - intimate s-a declarat procedura executării silite nu conduce la inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Prin legea contenciosului administrativ este reglementat dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ al unei autorități publice de a se adresa Instanței de contencios administrativ.

Suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 ce prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ.

La această reglementare cu caracter general se adaugă în materia specială a suspendării executării actului administrativ fiscal, prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc.

Criticile de nelegalitate privind îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate în parte.

Dacă în privința cazului bine justificat susținut de reclamanta și reținut de prima Instanță se poate constata că există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție, deci existența unui indiciu temeinic de nelegalitate ca urmare a împrejurării că decizia de impunere a fost emisă în aceleași condiții ca și decizia anterioară, anulată de recurentă prin admiterea contestației formulate în acest sens, nu aceeași este situația în ceea ce privește condiția pagubei iminente.

Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidența sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

Susținerile reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ i s-ar provoca o perturbare a activității și producerea unui prejudiciu material, nu pot fi reținute în primul rând că nu există o astfel de tulburare nici paguba dovedită, pe cifra de afaceri este mare contribuabil și pe de altă parte nu i se poate aplica un tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, motiv pentru care cererea de suspendare a executări este nefondată.

Prin admiterea recursului în baza art. 312 C. proc. civ. va fi casată hotărârea recurată și pe fond respinsă cererea de suspendare, conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.A.M.C. împotriva sentinței civile nr. 1941 din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta S.I.F. M. SA București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2007.