Judicial review of free movement restrictions: failure to examine merits of specific expulsion grounds versus incorrect foreign state application

Asupra recursului de față:, constată:

Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 6 martie 2006 în Aeroportul Internațional Henri Coandă București, inspectorul D.G. din cadrul I.G.P.E. - P.P.E. Henri Coandă București a constatat că autoritățile engleze au returnat în România pe cetățeanul T.D. care a declarat că a părăsit țara în cursul lunii octombrie 2000 prin punctul de trecere a frontierei Nădlac și a intrat fraudulos pe teritoriul Angliei în cursul lunii noiembrie al aceluiași an.

Totodată, T.D. a arătat că a fost reținut de poliția britanică în cursul lunii februarie 2006, a fost condamnat la o pedeapsă de 14 luni de închisoare iar la data de 6 martie 2007 a fost eliberat și expulzat în România primind interdicție de intrare în Anglia până în luna august 2008.

Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a cerut restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului T.D. pe o perioadă de cel mult 3 ani, invocând incidența art. 5, art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 369 din 10 mai 2007, Tribunalul Vrancea, secția civil,ă a respins ca nefondată cererea.

În motivarea sentinței instanța a reținut că dreptul la liberă circulație este un drept fundamental, prevăzut de art. 25 din Constituția României, și că, sub aspectul restricționării exercițiului acestui drept, normele de drept interne prevăzute de Legea nr. 248/2005 nu sunt compatibile cu cele comunitare, respectiv cu dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE care prevăd în mod limitativ cazurile în care se poate restrânge exercițiul acestui drept.

Apreciind că simpla nerespectare de către pârât a condițiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestui stat al unui cetățean român nu se încadrează în situațiile prevăzute de dispoziția comunitară mai sus arătată, prima instanță a constatat că se impune respingerea cererii reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului cu privire la teritoriul Angliei se justifică pentru mai multe considerente, expuse pe larg în cuprinsul declarației de apel.

Prin decizia civilă nr. 267/A din 3 august 2007, Curtea de Apel Galați-secția civilă a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.

În motivarea deciziei instanța a reiterat considerentele primei instanțe referitoare la preeminența normelor comunitare față de normele de drept intern și a constatat că simpla nerespectare de către pârât a condițiilor prevăzute de legea belgiană referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestui stat a unui cetățean român, nu poate fi încadrată în sfera motivelor de ordine, siguranță sau sănătate publică, singurele de natură a justifica restricționarea dreptului las liberă circulație.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea ca fiind nelegală.

În motivarea recursului reclamanta afirmă că eronat, instanțele au înlăturat aplicabilitatea art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziție care se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, problema migrației ilegale prezentând interes atât pe plan intern cât și pe plan internațional.

Recurenta susține că prin reglementarea internă menționată legiuitorul intern a statuat că libertatea de circulație nu este absolută ci trebuie să se desfășoare cu respectarea unor reguli, fapt care este în concordanță cu dispozițiile constituționale și ale Protocolului adițional nr. 4 la C.E.D.O., cu mențiunea că aplicarea Directivei nr. 2004/38/CE este greșită atâta timp cât aceasta nu a fost transpusă și în dreptul intern.

Totodată, recurenta arată că respingerea cererii este greșită și în raport de circumstanțele concrete ale speței, pârâtul luând cunoștință conform declarației olografe de faptul că a fost returnat de pe teritoriul Angliei întrucât a încălcat condițiile prevăzute de acest stat pentru ședere și muncă și, pe cale de consecință, a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 248/2005, cu mențiunea că Anglia a ratificat Tratatul de aderare al României și Bulgariei la Uniunea Europeană cu derogare de la art. 2 al Directivei nr. 68/360/C.E.E., având posibilitatea de a refuza accesul resortisanților români pe teritoriul său până la o perioadă de 2 ani de la data aderării.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

în drept, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii depusă judecății, această obligație constituind garanția aplicării principiului disponibilității.

Totodată, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde printre altele „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii trebuie să se facă atât cu privire la situația de fapt dedusă în concret judecății în dosarul pricinii, cu trimitere la probatoriile administrate, cât și în drept, prin indicarea dispozițiilor legale apreciate a fi incidente, examinarea efectivă a apărărilor părților litigante trebuind să rezulte cu claritate din considerentele hotărârii.

Or, în speță, prin cererea dedusă judecății reclamanta a cerut restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului pentru Anglia.

Potrivit considerentelor sentinței dată în primă instanță, tribunalul a soluționat cererea de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtului pentru statul italian, și, prin formularea unor considerente de drept de ordin general, cu trimitere la dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, fără vreo analiză a situației de fapt în care se afla pârâtul T.D., a respins cererea dedusă judecății.

Instanța de apel, la rândul său, analizează formal concordanța dispozițiilor art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 cu dispozițiile art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cele ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și fără vreo trimitere la situația de fapt dedusă în concret judecății și a situației pârâtului, concluzionează că simpla nerespectare de către acesta a dispozițiilor legale prevăzute de statul belgian cu privire la ședere pe teritoriul său nu este de natură atragă sancțiunea cerută de reclamantă.

Așa fiind, cum instanțele nu au intrat în cercetarea fondului pricinii ce le era dedusă judecății, considerentele reținute fiind străine pricinii atâta timp cât analiza cererii dedusă judecății se realizează cu privire la alte state europene, Italia, Belgia, altele decât Anglia, țară din care a fost expulzat pârâtul și pentru care a primit interdicție de intrare, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul și a casa, pentru omisiunea examinării fondului pricinii și pentru nemotivare, hotărârile pronunțate de instanțele de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare instanța de fond va analiza și celelalte critici formulate prin recurs de către reclamantă sub formă de apărări și, în raport de situația de fapt a pârâtului va stabili normele legale de drept intern și comunitar incidente, și va dispune motivat cu privire la cererea dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 267/A din 3 iulie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia atacată, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 369 din 10 mai 2007 a Tribunalului Vrancea pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2008.