Restriction of Romanian citizens’ free movement in the EU post-readmission: primacy of EU Directive 2004/38/EC over domestic law and lack of proof for public policy exceptions

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 8 martie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul G.F. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 17 februarie 2006 pârâtul a fost returnat din Germania în baza Convenției dintre Ministerul de Interne al României cu Ministerul de Interne al acestei țări din 1992. În temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege, până la aderarea României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 473 din 26 martie 2007 a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut și motivat că șederea ilegală a pârâtului în Germania nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia. În acest sens, instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 39 din Tratatul Comunității Europene.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 543 din 12 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei dată în apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele critici: autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii romani pot circula în străinătate.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului G.F. la liberă circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Pe cale de consecință, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unor prevederi dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Libertatea de circulație a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25, alin. (1), teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiul Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea europeană se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.

Față de cele ce preced, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 543 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.