Reimbursement of expropriated property: admissibility of evidentiary submissions at judicial stage and proof of identity via apostilled foreign civil documents

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

1.1. Obiect

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 23 octombrie 2006 reclamanta D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Timișoara, anularea Dispoziției nr. 2335 din 19 septembrie 2006 emisă de pârât.

1.2. în fapt

În motivarea cererii s-a arătat că în mod greșit s-a considerat că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire și a calității de moștenitoare. De asemenea, în mod greșit s-a considerat că actele depuse nu sunt în conformitate cu prevederile Convenției de la Geneva și a O.G. nr. 66/1999.

1.3. În drept

Temeiul de drept invocat 1-a constituit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

2. Sentința

Prin sentința civilă nr. 90/PI din 15 ianuarie 2007 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis contestația, a anulat Dispoziția nr. 2335 din 19 septembrie 2006 și a obligat pe primarul municipiului Timișoara ca prin dispoziție motivată să soluționeze în fond notificarea nr. 2871 din 2 mai 2001 privind imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. 2352 Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. 2352 Timișoara a fost proprietatea soților D.L. și D.A., dobândit prin cumpărare în cote egale.

La 20 august 1956 imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950.

D.L., care a decedat la 20 ianuarie 1993, a testat întreaga sa avere soției D.A..

Din actele de stare civilă ale defunctului D.L. rezultă că prenumele acestuia apare diferit în acte, dar eroarea se datorează faptului că acesta s-a născut în localitatea Chindia Mare din Serbia, apoi a trăit în Ungaria, România și Israel unde a și decedat. Sunt identice în toate actele data nașterii defunctului, numele și vârsta părinților săi precum și locul nașterii.

Actele de moștenire sunt traduse în limba română, legalizate și apostilate conform Convenției de la Haga din 1961.

3. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia nr. 253 din 9 mai 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de municipiul Timișoara, prin primar.

În considerentele hotărârii instanța de apel a arătat că instanța de fond a reținut corect că neconcordanțele în scrierea numelui lui L.D., fostul soț al reclamantei, se datorează împrejurării că acesta s-a născut în Serbia, apoi a trăit în Ungaria, România și Israel unde a și decedat însă, din coroborarea celorlalte probe privitoare la data nașterii, la numele părților, locul nașterii rezultă fără dubiu că fostul proprietar tabular, în urma căruia reclamanta revendică imobilul litigios, în calitate de moștenitoare, a fost soțul acesteia și testatorul bunurilor sale în favoarea reclamantei.

Actele de stare civilă eliberate în statul Israel sunt legalizate și apostilate conform O.G. nr. 66/1999.

4. Recursul

4.1. Motive

Pârâtul a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.:

Deși în numeroase rânduri reclamantei i s-a cerut în faza necontencioasă de soluționare a notificării să depună o copie legalizată a certificatului de căsătorie dintre L.D. și B.A., aceasta nu a depus actul solicitat.

Reclamanta nu a depus un act din care să rezulte clarificarea neconcordanțelor de prenume al soțului său.

Ordonanța de Confirmare a Testamentului nu a fost apostilată așa cum prevede O.G. nr. 66/1999.

Reclamanta nu a depus niciun act de identitate al acesteia și niciun alt document din care să rezulte dovada calității de persoană îndreptățită după fostul proprietar tabular.

4.2. întâmpinarea

Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece la dosar au fost depuse toate actele solicitate de primărie. Recurentul nu a ținut cont de faptul că, oricum, intimata este proprietară a jumătate din imobil.

4.3. Analiza făcută de instanța de recurs

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Faptul că reclamanta nu ar fi depus certificatul de căsătorie, în etapa administrativă de soluționare a notificării, dar a administrat această probă înaintea instanței, nu este de natură să afecteze valabilitatea soluției date de instanțele de fond de vreme ce art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Expresia „soluționarea notificării" trebuie înțeleasă în sensul că vizează soluționarea acesteia în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.

Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în fața persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura sancțiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.

Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că nu au fost clarificate neconcordanțele cu privire la prenumele autorului reclamantei. Într-adevăr, în înscrisurile supuse analizei pentru lămurirea acestei probleme, există identitate asupra datei nașterii, 9 octombrie 1909, locului nașterii, Chichinda Mara, raionul Iugoslavia, și al prenumelui părinților, I. și R.

Toate aceste înscrisuri, ca și Ordonanța de Confirmare a Testamentului defunctului L.D., au fost apostilate, astfel încât nici critica privitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 66/1999 nu este întemeiată.

În fine, reclamanta și-a probat calitatea de moștenitoare a soțului său prin depunerea testamentului întocmit la 16 noiembrie 1975 și prin care a fost instituită legatar universal. Pe de altă parte, din extrasul de carte funciară depus la fila 73 din dosarul de primă instanță rezultă că reclamanta deținea în calitate de proprietară jumătate din imobilul preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legilor materiale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara, prin primar, împotriva deciziei nr. 253 din 9 mai 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.