Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1775/2008 AI generated

Entitlement to reparations for land associated with expropriated housing under Law no. 10/2001

Case Number Decizia nr. 1775/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' appeal, thereby upholding the lower courts' decisions that rejected the claimants' action and leaving the administrative authority's 2006 order in force, which granted reparations solely for the residential building but not for the associated land. The dispute concerned the interpretation of Law no. 10/2001 regarding the return of illegally appropriated real estate, where the claimants, who purchased a house in 1980, argued that the state’s 1989 expropriation of the property included an 828-square-meter plot of land, thereby entitling them to compensation for both structures and land. The court held that the claimants were not entitled to reparations for the land under Article 3(1) of Law no. 10/2001 because, as documented in the land registry, they had acquired ownership of only the building, while the land had already passed to state ownership under Law no. 58/1974 prior to their purchase and subsequent expropriation, meaning they lacked the requisite status of property owners for the plot at the time of the abuse.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 din Legea nr. 10/2001; Entitlement to reparations for land associated with expropriated housing under Law no. 10/2001: Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit art. 3 alin. (1) din această lege, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Keywords

AI generated
expropriated land property ownership entitlement to compensation right of habitation action for recovery of property revocation of settlement permit

Cited Legislation

AI generated
art. 3 din Legea nr. 10/2001
Cu privire la terenul în suprafață de 828 mp, reclamanții contestatori nu pot fi considerați persoane îndreptățite, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001 deoarece nu au avut nicicând proprietatea acestui teren.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Adresându-se Tribunalului Mureș, la data de 27 octombrie 2006, reclamanții M.A.(A.) și M.C. au contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 2850 din 3 octombrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Tg. Mureș, solicitând modificarea dispoziției în sensul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent nu doar pentru imobilul- construcție situat în Tg. Mureș, ci și pentru terenul în suprafață de 829 mp aferent construcției respective.

În cuprinsul acțiunii reclamanții au arătat că au cumpărat, în anul 1980, imobilul de la adresa arătată, dar în urma notificării formulate, în temeiul Legii nr. 10/2001, li s-a admis, prin dispoziția emisă de primar, doar cererea de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcție, nu și pentru terenul aferent acesteia, cu toate că întregul imobil a fost preluat în mod abuziv, în anul 1989, în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 2917 din 22 decembrie 2006, a respins acțiunea (contestația) formulată de reclamanți. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul aflat în litigiu nu a fost proprietatea reclamanților, așa încât aceștia nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia civilă nr. 53/A din 20 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Mureș. În cuprinsul deciziei, curtea de apel a dezvoltat considerentele din sentința primei instanțe.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii și pentru terenul în suprafață de 828 mp, care a fost preluat în mod abuziv împreună cu casa de locuit.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit art. 3 alin. (1) din această lege, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Din actele dosarului rezultă că, printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, reclamanții au cumpărat, în anul 1980, construcția situată în Tg. Mureș, (casă de locuit). Dreptul de proprietate al reclamanților asupra construcției a fost înscris în cartea funciară, unde s-a menționat că, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, terenul în suprafață de 828 mp, aferent construcției, a trecut în proprietatea Statului Român, conform Legii nr. 58/1974 (fila 73 din dosarul primei instanțe).

Contrar susținerilor făcute prin acțiune și prin căile de atac exercitate, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate doar asupra construcției, nu și asupra terenului. Preluarea terenului de către stat s-a făcut de la foștii proprietari care au vândut reclamanților construcția.

Ca o consecință a aprobării plecării definitive a reclamanților din țară, fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al județului Mureș, prin decizia nr. 100 din 28 martie 1989, a dispus trecerea construcției, cu plată, în proprietatea statului, conform Decretului nr. 223/1974.

Soluționând notificarea comunicată de reclamanți, în temeiul Legii nr. 10/2001, Primarul Municipiului Tg. Mureș, prin dispoziția nr. 2850 din 3 octombrie 2006, a admis cererea de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția de la adresa menționată și a înaintat toată documentația Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Construcția a fost vândută chiriașilor, în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 22 ianuarie 1997 (filele 44-46).

Rezultă, din considerentele enunțate, că dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost corect aplicate prin dispoziția nr. 2850/2006 emisă de Primarul Municipiului Tg. Mureș.

Cu privire la terenul în suprafață de 828 mp, reclamanții contestatori nu pot fi considerați persoane îndreptățite, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001 deoarece nu au avut nicicând proprietatea acestui teren.

Instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, iar decizia pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, așa încât recursul exercitat în cauză urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții M.A. și M.C. împotriva deciziei nr. 53/A din 20 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2008.