Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1574/2008 AI generated

EU free movement restriction requires specific conduct threat beyond mere readmission

Case Number Decizia nr. 1574/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, affirming the lower courts' decisions that rejected the administrative authority's request to restrict the citizen's right of free movement within the European Union. The dispute centered on whether a prior readmission from a third member state under a bilateral agreement was sufficient grounds to impose a temporary restriction on free circulation under national law, with the authority arguing that it only needed to take note of the foreign measure. The court held that, following Romania's accession to the EU, such restrictions must comply strictly with Directive 2004/38/EC, which requires that any limitation be based on the individual's specific conduct constituting a real, present, and sufficiently serious threat to public order, security, or health, rather than mere procedural readmission. Consequently, the authority failed to meet its burden of proof under Civil Code Article 1169 and EU law, resulting in the final rejection of the administrative claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, art. 25 din Constituția, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1169 C. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; EU free movement restriction requires specific conduct threat beyond mere readmission: Dezvoltând în fapt recursul, Direcția Generală de Pașapoarte a susținut că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiție suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, așa cum este reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în concordanță cu dispozițiile art. 25 din Constituția Românei.

Keywords

AI generated
restriction of free movement foreign law threat to public order free circulation directive european security

Cited Legislation

AI generated
art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005
Așadar, contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a cetățeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
art. 25 din Constituția
248/2005, act normativ aflat în concordanță cu dispozițiile art. 25 din Constituția Românei.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Recursul astfel motivat corespunde cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 1169 C. civ
Dimpotrivă, recurenta avea obligația rezultată din prevederile art. 1169 C. civ.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Drept urmare, recursul va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Direcția Generală de Pașapoarte a cerut la data de 4 mai 2007 restrângerea exercitării pe timp de până la 3 ani de către L.S.C. a dreptului său la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 8 august 2006 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.

Instanța sesizată, Tribunalul Cluj, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 457 din 8 iunie 2007, prin care a respins ca nefondată cererea de mai sus.

Apelul declarat de către Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 236 din 16 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

În esență, instanțele au reținut că Direcția Generală de Pașapoarte nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit una din faptele care justifică limitarea dreptului, anume încălcarea ordinii publice, securității publice sau sănătății publice ale statului din care a fost returnat.

Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii sale.

Dezvoltând în fapt recursul, Direcția Generală de Pașapoarte a susținut că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiție suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, așa cum este reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în concordanță cu dispozițiile art. 25 din Constituția Românei.

Recursul astfel motivat corespunde cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu este fondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] numai în concordanță deplină cu legislația comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a cetățeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Dimpotrivă, recurenta avea obligația rezultată din prevederile art. 1169 C. civ. și din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada că măsura cerută este consecința unor fapte imputabile pârâtului, de natură să-i califice conduita ca fiind o amenințare în sensul normei comunitare.

Drept urmare, recursul va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 236/A din 16 iulie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.