Disproportionate restriction of free movement abroad based solely on foreign immigration violation without national security or public order threat

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința nr. 688 din 14 august 2007, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins acțiunea cu motivarea că cererea este neîntemeiată, în condițiile în care la dosar nu există probe din care să rezulte că prezența pârâtului pe teritoriul Norvegiei ar constitui un pericol pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 31 l/A din 13 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că măsura restrângerii dreptului la libera circulație , atunci când se pune în discuție oportunitatea aplicării sale, trebuie să respecte principiul proporționalității, potrivit paragrafului 3 al art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. S-a mai reținut că, prin art. 38 din Legea nr. 248/2005, se lasă la latitudinea instanțelor judecătorești controlul legalității, temeiniciei și proporționalității în ceea ce privește restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, iar în cauza de fată nu există temeiuri suficiente pentru a se considera că este necesară luarea acestei măsuri.

Pârâtul a fost returnat din Norvegia pentru nerespectarea dispozițiilor legale de intrare și ședere. Această situație, prin ea însăși, nu este de natură a atrage aplicarea măsurii restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte: Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de readmisie.

Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege. Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație se justifică, în cazul de față, pentru apărarea ordinii publice și apărarea securității naționale, situații prevăzute de art. 53 din Constituție.

Autoritățile române nu pot cenzura returnarea intimatului-pârât, ci pot numai să ia act de măsura dispusă.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii și a reținut că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Exercitarea dreptului la liberă circulație, ca drept fundamental, este în acord atât cu dispozițiile Constituției României cât și cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, reunind toate cele 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv Norvegia care a ratificat-o la aceeași dată, respectiv 3 septembrie 1953.

România, la rândul său, a semnat Convenția la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 3 0/1994.

Conform prevederilor Convenției și Protocoalelor adiționale la aceasta, dreptul la liberă circulație poate fi limitat doar în anumite condiții, restrângerea exercitării acestuia trebuind să aibă un scop legitim iar măsura să fie proporțională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură că afecteze ordinea și securitatea publică a acelui stat.

Or, în speță instanțele au reținut corect că simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind intrarea ori șederea în Norvegia, neînsoțită de alte probe, nu constituie în sine un motiv care să justifice măsura drastică a limitării exercitării dreptului la liberă circulație.

Împrejurarea că Norvegia, țara de unde pârâtul a fost returnat, nu este membră a Uniunii Europene, nu are relevanță în speță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, această țară a ratificat, la 3 septembrie 1953, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și o mare parte a protocoalelor adiționale.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 31 l/A din 13 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.