Recognition of refugee status for ethnic persecution during the 1940 Vienna Arbitration; sufficiency of evidence for forced relocation within national territory
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's civil judgment that rejected the claimant's challenge against the National Commission for Declassification and the former Secret Police. The dispute centered on a contested administrative decision which refused to recognize the claimant's status as a refugee or victim of ethnic persecution under Law no. 189/2000, allegedly resulting from his forced relocation in September 1940 from one locality to another within Romania due to the Vienna Arbitration. The court determined that the claimant failed to provide sufficient evidence of ethnic persecution or expulsion, noting that the move occurred entirely within Romanian territory and that witness testimonies were not compelling enough to establish the required causal link between the historical political context and personal suffering. The decision rests on Article 1(1)(c) of Government Ordinance no. 105/1999, which mandates that beneficiaries of compensation for ethnic persecution must have been refugees, expelled, or transferred to another locality due to such motives during the specified historical period.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ; Recognition of refugee status for ethnic persecution during the 1940 Vienna Arbitration; sufficiency of evidence for forced relocation within national territory: The dispute centered on a contested administrative decision which refused to recognize the claimant's status as a refugee or victim of ethnic persecution under Law no. 189/2000, allegedly resulting from his forced relocation in September 1940 from one locality to another within Romania due to the Vienna Arbitration. The court determined that the claimant failed to provide sufficient evidence of ethnic persecution or expulsion, noting that the move occurred entirely within Romanian territory and that witness testimonies were not compelling enough to establish the required causal link between the historical political context and personal suffering. The decision rests on Article 1(1)(c) of Government Ordinance no. 105/1999, which mandates that beneficiaries of compensation for ethnic persecution must have been refugees, expelled, or transferred to another locality due to such motives during the specified historical period.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the procedural basis for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's judgment.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 22 iulie 2005 pe rolul Curții de Apel Cluj, contestatorul S.Z. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C.J.P.C., să se anuleze Hotărârea nr. 17308 din 09 mai 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de refugiat din motive de persecuție etnică și acordarea drepturilor corespunzătoare.
În motivarea contestației reclamantul a susținut că în luna septembrie 1940 împreună cu părinții săi s-au refugiat, din motive de persecuție etnică, din localitatea Viișoara, în localitatea Cluj, ca urmare a cedării Ardealului de Nord.
Prin sentința civilă nr. 619 din 06 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului S.Z. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul nu a făcut dovada schimbului de domiciliu din motive de persecuție etnică, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.Z. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurentul a arătat că în mod greșit Instanța de Fond i-a respins acțiunea întrucât, în urma Dictatului de la Viena a fost nevoit ca împreună cu familia sa să părăsească localitatea de domiciliu, Viișoara și să se refugieze în localitatea Cluj în luna septembrie 1940 din pricina persecuțiilor etnice exercitate asupra lor ca urmare a faptului că erau cetățeni de naționalitate maghiară.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie l945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/l999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată, nereușind să rezolve nici problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de cei români astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar o parte din populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania sudică.
Însă, declarațiile martorilor V.V. și P.V., nu sunt elocvente, convingătoare și pertinente pentru a se elucida faptul dedus judecății, respectiv dacă schimbul de domiciliu al recurentului - reclamant a fost determinat de suferința unor persecuții etnice.
Curtea constată că, în mod corect, Instanța de Fond a reținut inexistența persecuțiilor etnice suferite de reclamant și de familia acestuia, pe baza declarațiilor de martori depuse la dosar, cu atât mai mult se reține împrejurarea că recurentul și-a schimbat domiciliul din localitatea Viișoara în localitatea Cluj ambele localități aflându-se pe teritoriul Statului Român.
Față de cele arătate, constatând temeinicia și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.Z.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.Z. împotriva sentinței civile nr. 619 din 06 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2007.