Compensatory rights upheld for child born during forced population transfer; appeal dismissed.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 21 din 9 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.N., în contradictoriu cu C.P.M.B., a anulat Hotărârea nr. 16184/453 din 15 septembrie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 16 martie 1943 - 06 martie 1945 și să îi acorde drepturile aferente începând cu data de 1 septembrie 2006.

În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, că, din analiza probelor administrate, rezultă că părinții reclamantului au făcut în anul 1940 obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria în urma Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, fapt necontestat de pârâtă, iar reclamantul s-a născut la data de 16 martie 1943 în comuna Beidaud, județul Tulcea, România, suferind aceleași persecuții și privațiuni ca și părinții săi.

Împotriva sentinței civile nr. 21 din 9 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând situațiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, C.P.M.B. contestă faptul că instanța a acordat reclamantului beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și susține, în esență, că P.N. nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță, întrucât s-a născut în România, după doi ani și șase luni de la semnarea Tratatului dintre România și Bulgaria, astfel că a nu făcut dovada persecuțiilor din motive etnice, că au calitatea de strămutat doar persoanele care la data semnării Tratatului respectiv își aveau domiciliul pe teritoriul județelor prevăzute de acest act, iar O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede că beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu copiii născuți după strămutarea părinților.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta - pârâtă C.P.M.B., în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei - pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului - reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamantul P.N. s-a născut, în cadrul perioadei prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în România, comuna Beidaud, județul Tulcea unde se stabilise familia sa după strămutare.

În mod constant, în practica Înaltei Curți s-a reținut că, din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct și indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, Instanța de Fond a reținut întemeiat că persoane asupra cărora persecuțiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt și copiii născuți în perioada în care părinții lor au fost strămutați și care au avut de suferit toate consecințele nefavorabile ce decurg din această situație.

În consecință, în mod corect a reținut Curtea de Apel că reclamantul a făcut, prin probele administrate, dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în anul 1940 și că s-a născut în localitatea în care aceștia au fost strămutați, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții săi, fiind, deci, îndreptățit să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

A admite teza recurentei - pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul - reclamant, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care Instanța de Fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a Instanței judecătorești".

În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de Apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născut la data de 16 martie 1943 în localitatea de strămutare a familiei sale, P.N. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.P.M.B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.P.M.B. împotriva sentinței civile nr. 21 din 9 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2007.