Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1678/2007 AI generated

Requirement of primary object of activity in surveying and geodesy for professional authorization; obsolescence of regulatory provisions

Case Number Decizia nr. 1678/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's decision and the administrative authority's refusal to issue a professional authorization. The dispute concerned a challenge by a construction company against the national land surveying and geodesy authority's administrative act, which denied the applicant authorization to perform surveying, geodesy, and cartography works as a secondary activity. The court ruled that the applicant's primary business activity was road and highway construction, which did not satisfy the statutory requirement for a primary object of activity in the specialized domain of surveying and cartography, thereby rendering the administrative refusal legally justified. The court rejected the exception of illegality raised against the relevant regulation, finding it moot due to subsequent legislative amendments that repealed the underlying ordinance and established new regulatory frameworks for the geodesy profession.

Legislator headnote

AI generated

Requirement of primary object of activity in surveying and geodesy for professional authorization; obsolescence of regulatory provisions: În susținerea acestor motive recurenta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 26 din Regulament.

Keywords

AI generated
statutory requirement legislative act road construction administrative authority framework decision business activity
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 5 iulie 2006 reclamanta SC P.L.D.P.D. SA Craiova a chemat în judecată A.N.C.P.I. solicitând anularea actului administrativ 253554/2006 emis de aceasta și recunoașterea dreptului de a desfășura activitate de cadastru, geodezie și cartografie.

În motivarea cererii reclamanta a susținut că deși a solicitat A.N.C.P.I. avizul în vederea desfășurării acestei activități făcând dovada capacităților tehnico – profesionale, a dotărilor tehnice și logistice corespunzătoare, pârâta a refuzat autorizarea, împiedicând-o astfel să-și desfășoare obiectul secundar de activitate.

Prin sentința civilă nr. 694 din 15 septembrie 2006 Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea reținând ca potrivit statutului, reclamanta are ca obiect de activitate principal construcții de autostrăzi, drumuri, aerodromuri și construcții destinate sportului, activități care nu corespund celor prevăzute de art. 26 din Regulamentul emis cu aplicarea Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC P.L.D.P.D. SA Craiova susținând în esență că prevederile acestui regulament îi îngrădesc o serie de drepturi cum ar fi: dreptul de realizare a obiectului secundar de activitate; dreptul de a evidenția și inventaria sistemele de utilități publice in cadastrele imobiliar – edilitare; dreptul de administrare; dreptul de reactualizare periodică a cadastrului drumurilor; dreptul de a realiza planurile cadastrale și dreptul de a realiza cadastrul drumurilor publice.

În susținerea acestor motive recurenta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 26 din Regulament.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 26 din Regulamentul privind autorizarea persoanelor fizice și juridice care pot să realizeze și să verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin ordinul M.A.P. nr. 538/2005, pot desfășura această activitate persoanele juridice de specialitate care au un statut și în contractul de societate ca obiect de activitate principal, realizarea lucrărilor în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei, pe baza autorizației legale de funcționare în condițiile legislative în vigoare și ale prezentului regulament.

Regulamentul a fost emis în aplicarea și pentru executarea Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, prevederile sale nefiind declarate neconstituționale.

Astfel fiind și cum obiectul de activitate principal al reclamantei – recurente așa cum rezultă din statutul acesteia, îl constituie activitatea de construire autostrăzi, drumuri, aerodromuri și construcții destinate sportului, în mod legal și temeinic, Instanța fondului a apreciat drept corect refuzul A.N.C.P.I. de a-i autoriza cererea.

În ce privește excepția nelegalității dispozițiilor art. 26 din Regulament, astfel cum a fost invocată de recurenta – reclamantă, având în vedere că din 19 martie 2007 au fost abrogate dispozițiile O.G. 10/2000 privind desfășurarea activității de realizare și verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei de către persoanele juridice și fizice autorizate ca urmare a intrării în vigoare a O.G. 16/2007 care reglementează modul de exercitare a profesiei de geolog precum și constituirea Ordinului geodezilor din România, singura autoritate competentă să acorde drept de semnătură geodezilor, aceasta urmează a fi respinsă apreciindu-se ca fiind lipsită de interes în condițiile modificărilor legislative privind procedura și condițiile de autorizare a persoanelor ce pot exercita activități în domeniile geodeziei și cartografiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC P.L.D.P.D. SA Craiova împotriva sentinței civile nr. 694 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.