Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1105/2007 AI generated

Eligibility of children born during parental ethnic displacement for compensatory benefits under Law No. 189/2000

Case Number Decizia nr. 1105/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the national pension administrator, upholding the lower court’s decision that allowed the claimant to prevail in obtaining the status of a person displaced for ethnic reasons. The dispute centered on the cancellation of an administrative decision denying the claimant entitlement to compensatory rights under Law No. 189/2000, which approves Government Order No. 105/1999, specifically regarding the period from October 5, 1942, to March 6, 1945. The court held that the claimant, born in 1942 during the displacement of her parents following the 1940 population exchange between Romania and Bulgaria, qualifies for benefits as a person who suffered indirect consequences of ethnic persecution. Relying on a teleological interpretation of Article 1 of Government Order No. 105/1999 and Article 1(c) of Law No. 189/2000, the court reasoned that "persecuted persons" includes those who suffered indirect repercussions, analogous to the provision of benefits to surviving spouses under Article 3 of the Order, thereby affirming that children born during the period of refugee status are entitled to the same compensatory rights as direct victims of ethnic persecution.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Eligibility of children born during parental ethnic displacement for compensatory benefits under Law No. 189/2000: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în actul normativ.

Keywords

AI generated
refugee rights entitlement to benefits ethnic persecution parents' pension children's rights parental dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
5639 din 28 aprilie 2006 emisă de pârâtă și stabilirea calității sale de persoană strămutată din motive etnice, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 de aprobare a O.G.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
În consecință, soluția pronunțată de Instanța de Fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 4073/36 din 14 august 2006, reclamanta V.G.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.T., anularea Hotărârii nr. 5639 din 28 aprilie 2006 emisă de pârâtă și stabilirea calității sale de persoană strămutată din motive etnice, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 de aprobare a O.G. nr. 105/1999.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 678/ CA din 16 octombrie 2006 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta V.G.M. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.T. A anulat Hotărârea nr. 5369 din 28 aprilie 2006 emisă de pârâtă și a constatat că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 art. 1 lit. c), în calitate de persoană strămutată din motive etnice, pentru perioada 5 octombrie 1942 – 6 martie 1945. Drepturile au fost stabilite începând cu data de 1 mai 2006.

În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi, în perioada prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, refugiu determinat de persecuții etnice, reclamanta suferind aceleași consecințe nefavorabile ca și familia sa, ceea ce o îndreptățește să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P.T., criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că, reclamanta nu poate să beneficieze de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, nefiind nevoit să-și schimbe domiciliul.

Examinând sentința în raport cu motivul de recurs invocat, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.

Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 5 octombrie 1942 în comuna Izvoarele, județul Tulcea, din părinții D.G. și D.D., care au făcut obiectul unui schimb de populație, urmare Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la 6 septembrie 1940 la Craiova.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în actul normativ.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu din Bulgaria în România a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime și/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999 și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o îndemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului/ strămutării, a suferit toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.

În consecință, soluția pronunțată de Instanța de Fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.T. împotriva sentinței civile nr. 678/ CA din 16 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.