Appeal granted, administrative denial annulled; claimant recognized as displaced-person beneficiary under Law no. 189/2000.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Division) granted the claimant's appeal, reversed the lower court's dismissal, and on the merits annulled the challenged administrative decision, ordering the defendant to recognize the claimant as a beneficiary under art. 1 lit. c) of Law no. 189/2000 for the period November 1, 1940 – March 6, 1945, with effect from October 1, 2005. The dispute arose from the claimant's administrative action against the defendant's decision denying her benefits as a person ethnically persecuted and forcibly displaced during the 1940–1945 regime; the first-instance court had rejected the claim for lack of proof of prior residence in Oradea. The Court of Appeal's judgment was reversed because the claimant had adequately proved, through notarized witness statements (including a witness also heard in court and who himself benefited from the same law) and documentary evidence of her father's public guard status, that she and her family lived in Oradea before November 1940 and fled to Beiuș due to ethnic persecution and forced Magyarization. The decision rests on the legal basis of O.G. no. 105/1999, approved by Law no. 189/2000, and its implementing norms defining a "displaced person" as one compelled to change residence for ethnic reasons, with the court finding the evidentiary requirements satisfied and the administrative denial unlawful.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Appeal granted, administrative denial annulled; claimant recognized as displaced-person beneficiary under Law no. 189/2000: 1 lit. c) of Law no. 189/2000 for the period November 1, 1940 – March 6, 1945, with effect from October 1, 2005. The dispute arose from the claimant's administrative action against the defendant's decision denying her benefits as a person ethnically persecuted and forcibly displaced during the 1940–1945 regime; the first-instance court had rejected the claim for lack of proof of prior residence in Oradea. The Court of Appeal's judgment was reversed because the claimant had adequately proved, through notarized witness statements (including a witness also heard in court and who himself benefited from the same law) and documentary evidence of her father's public guard status, that she and her family lived in Oradea before November 1940 and fled to Beiuș due to ethnic persecution and forced Magyarization. The decision rests on the legal basis of O.G. no. 105/1999, approved by Law no. 189/2000, and its implementing norms defining a "displaced person" as one compelled to change residence for ethnic reasons, with the court finding the evidentiary requirements satisfied and the administrative denial unlawful.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the procedural decision to admit the appeal, quash the lower court's sentence, and rule on the merits.
Substantive legal ground for recognizing the claimant's entitlement in the final order.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 237/ CA din 12 ianuarie 2006 la Curtea de Apel Oradea, reclamanta M.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 12273 din 9 decembrie 2005 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 154/ CA din 27 septembrie 2006 a respins acțiunea formulată de reclamanta M.F. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B.
În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta nu a făcut dovada că a locuit în Oradea, anterior lunii noiembrie 1940 și ulterior în localitatea Beiuș, motiv pentru care nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărî a declarat recurs reclamanta M.F., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, greșit s-a reținut de Instanța de Fond că nu a făcut dovada că anterior anului 1940 a locuit în Oradea, întrucât a dovedit acest fapt prin declarațiile autentificate ale martorilor, inclusiv cu depoziția martorului C.V. audiat în Instanță, precum și cu înscrisuri (extrasul eliberat de P.O.) dovedind cu actele depuse la dosar și calitatea de gardian public a tatălui său.
Examinând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.
Art. 2 din Normele de aplicare ale dispozițiilor O.G. nr. 105/1999 prevede că, persoana strămutată este aceea care a fost numită sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Este necontestat că reclamanta M.F. s-a născut la 20 decembrie 1937 în comuna Sâmbăta, județul Bihor, din părinții M.P. și M.E., locuind până în luna noiembrie 1940 în orașul Oradea, de unde s-au refugiat în localitatea Beiuș, din cauza persecuțiilor etnice și încercărilor de maghiarizare forțată, așa cum rezultă din declarațiile autentificate ale martirilor M.M., M.A. și C.V. ultimii doi, la rândul lor, beneficiari ai drepturilor acordate de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, martorul C.V. fiind audiat și de Instanța de judecată.
Se reține de asemenea că, dovada domiciliului reclamantei și familiei sale în Oradea, anterior lunii noiembrie 1940 precum și calitatea tatălui său, M.P., de gardian public, a fost făcută și cu înscrisuri, extras eliberat de P.O. și dovadă emisă de M.A.N.
În consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamantă. Se va casa sentința atacată și în fond se va admite cererea formulată de reclamanta M.F. Se va anula Hotărârea nr. 12273 din 9 decembrie 2005 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada noiembrie 1940 – martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.F. împotriva sentinței nr. 154/ CA din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și în fond, anulează Hotărârea 12273 din 9 decembrie 2005 a C.J.P.B. și obligă pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 1 noiembrie 1940 – 6 martie 1945, cu începere de la 1 octombrie 2005.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.