Criminal liability for non-maintenance of historic monument versus civil contravention under Law No. 422/2001
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to reject the complaint against the prosecution's refusal to initiate criminal proceedings and ordering the appellant to pay 200 lei in judicial costs to the state. The dispute centered on whether the owners of a building classified as a historic monument in Ploiești committed a crime by failing to maintain the structure, leading to partial collapse, after the prosecution concluded that their inaction constituted only a contravention under the Monument Protection Law rather than the criminal offense of destruction or degradation. The court held that the owners did not commit the specific material acts required for criminal liability under Article 55(1) of Law No. 422/2001 read in conjunction with Article 360 of the Penal Code, noting that the state authority had not properly discharged its own statutory duties to formally notify the owners and allocate funds for preservation, thereby precluding criminal intent or culpable destruction.
Legislator headnote
AI generatedart. 217 alin. (2) C. pen, art. 55 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, art. 55 din Legea nr. 422/2001, art. 360 C. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 56 din Legea nr. 422/2001; Criminal liability for non-maintenance of historic monument versus civil contravention under Law No. 422/2001: The dispute centered on whether the owners of a building classified as a historic monument in Ploiești committed a crime by failing to maintain the structure, leading to partial collapse, after the prosecution concluded that their inaction constituted only a contravention under the Monument Protection Law rather than the criminal offense of destruction or degradation. The court held that the owners did not commit the specific material acts required for criminal liability under Article 55(1) of Law No. 422/2001 read in conjunction with Article 360 of the Penal Code, noting that the state authority had not properly discharged its own statutory duties to formally notify the owners and allocate funds for preservation, thereby precluding criminal intent or culpable destruction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded, allowing the lower court's decision to remain in force.
Provision cited to order the losing party to pay judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 84 din 30 august 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei D.J.P.C.P.C.N. împotriva rezoluției nr. 182/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 9 iunie 2006, petenta D.J.P.C.P.C.N. a depus o plângere penală pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. (2) C. pen., raportat la art. 55 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 și constând în fapta de distrugere prin neluarea măsurilor legale de conservare, restaurare a imobilul monument istoric „C.I.L.” situată în mun. Ploiești, indicând drept proprietari pe intimații M.I. și D.C.
În dosarul de urmărire s-au efectuat acte premergătoare, constând în înscrisuri, planșe fotografice ale imobilului, note de constatare și procese-verbale, copiile unor hotărâri judecătorești, depozițiile unor martori și declarațiile intimaților M.I., M.G., D.C. acte de proprietate privind imobilul, adrese ale Primăriei Ploiești, procesul-verbal de constatare al I.S.C.
Pe baza acestor mijloace de probă, prin rezoluția din 23 octombri 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale a făptuitorilor: M.G., D.C. și M.I. pentru faptele prevăzute de art. 55 din Legea nr. 422/2001 și art. 360 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Acest act de neurmărire a fost atacat cu plângere de către petentă iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția din 6 decembrie 2006 (dosar nr. 1971/II/2/2006) a respins-o ca neîntemeiată.
Prin rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale a celor trei făptuitori s-a constatat că imobilul situat în mun. Ploiești, a fost coproprietatea intimaților D.C. partea din imobil proprietatea sa, printr-un înscris sub semnătură privată, iar prin decizia civilă nr. 399 din 22 martie 2005 s-a constatat dreptul de proprietate al cumpărătorului asupra terenului de 800 m2 și construcțiilor situate pe acesta pe str. G. Coșbuc din Ploiești.
Ulterior, același cumpărător M.G. a dobândit prin ieșire din indiviziune cu cel de-al doilea coproprietar M.I. și partea de construcție aparținând acestuia conform hotărârii de expedient aflată dosar, respectiv sentința civilă nr. 3190 din 17 aprilie 2006 a Judecătoriei Ploiești.
S-a mai reținut prin rezoluția procurorului că, la data de 9 iunie 2006, intimatul M.G. deplasându-se la D.J.P.C.C.P.C.N. a aflat că imobilul proprietatea sa este clasificat ca fiind monument istoric, sens în care i s-a făcut o comunicare scrisă, iar ulterior acestei date, în luna octombrie 2006, în baza autorizației nr. 131 a fost desființat un perete de la etaj și s-a îndepărtat din interior, acoperișul prăbușit al construcției.
S-a stabilit că nici unul din cei trei intimați nu a produs cu intenție distrugeri sau degradări ale imobilului, în sensul art. 55 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 și art. 360 C. pen., faptele lor de a nu lua măsuri în scopul protejării monumentului istoric constituind contravenții prevăzute de art. 56 din Legea nr. 422/2001.
Potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, desființarea neautorizată, distrugerea parțială sau totală (..) degradarea precum și profanarea monumentelor istorice, constituie infracțiuni și se sancționează conform legii.
Cum această normă specială trimite la norma generală, în mod legal organul de urmărire penală a efectuat cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 55(1) din Legea nr. 422/2001, sus citat, raportat la art. 360 C. pen., care constituia norma incriminatoare.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs petiționara D.J.P.C.P.C.N., reiterând susținerile din plângerea penală inițială și solicitând casarea sentinței și, pe fond, desființarea rezoluției, trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale și efectuarea unei expertize în construcții pentru a se stabili în mod real cauzele care au condus la degradarea imobilului.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând hotărârea primei instanțe, atât prin prisma criticilor formulate de petiționară, cât și în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că aceasta este legală și temeinică.
În mod corect, organul de urmărire penală a efectuat cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 raportat la art. 360 C. pen.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că cei trei intimați au comis acte materiale specifice acestei infracțiuni, respectiv nu au desființat neautorizat, nu au distrus parțial sau total, nu au degradat părți sau întregul imobil.
Petenta a susținut în plângerea sa că intimații trebuie să răspundă penal pentru faptele lor, săvârșite chiar din culpă, sub forma infracțiunii, astfel spus, faptul, de necontestat, al prăbușirii parțiale a etajului construcției s-ar datora împrejurării că nici unul dintre cei trei proprietari succesivi nu au luat măsuri de consolidare, reparații și conservare a construcției „C.P.I.L.” Ploiești.
Acest imobil a fost înscris ca monument istoric de arhitectură în lista monumentelor istorice/2004.
Cu toate acestea, petenta avea obligația legală decurgând din art. 1 – art. 10 din metodologia de Întocmire a Obligației privind Folosința Monumentului Istoric, aprobată prin ordinul Ministerului și Cultelor nr. 2684 din 18 iunie 2003 (act normativ depus în dosarul nr. 3290/281/2007 al Judecătoriei Ploiești) de a emite acest act și de a-l înmâna proprietarului, sub semnătură în termen de 90 zile de la data publicării în M. Of. al României (partea I) a ordinului Ministrului Culturii și Cultelor, de clasare a monumentului istoric.
Petenta mai avea obligația ca după clasarea imobilului ca monument istoric, conform procedurii prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, ca în termen de 6 luni de la data intrării legii în vigoare, să încunoștiințeze în scris proprietarii sau titularii drepturilor reale ale monumentelor istorice despre obligațiile ce le revin prin lege ca urmare a regimului juridic special al bunurilor imobile în cauză, conform art. 60 alin. (2) din același act normativ.
Aceste obligații sunt reglementate expres de art. 38 din Legea nr. 422/2001, între ele figurează și cea de întreținere, folosință și exploatare a imobilului numai cu respectarea prevederilor legii și a obligației privind folosința monumentului istoric.
Acest act a fost emis de petentă la 15 martie 2004 (Aviz provizoriu de folosință nr. 2), fără a conține și nominalizarea persoanei căreia trebuia înmânat, așa cum s-a reținut mai sus.
Un al doilea act-similar ca denumire și conținut, a fost emis de petentă sub nr. 582 din 9 iunie 2006 care a fost comunicat intimatului M.G.
Însă emiterea formală a acestor documente prevăzute de lege nu exonerează autoritățile competente specializate de obligațiile de protejare a monumentului istoric, în înțelesul dat de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 422/2001.
Petenta, D.J.P.C.P.C.N., cunoscând obligațiile legale referitoare, între altele, la conservarea, paza, întreținerea și consolidarea imobilului, a sesizat încă de la data de 18 decembrie 2003, Primăria Ploiești pentru alocarea fondurilor necesare salvării imobilului de la degradarea avansată și prăbușirea parțială, care ulterior s-a și produs.
Starea foarte avansată de degradare a fost constatată și de I.T.C. Prahova încă din 29 iulie 2003.
Autorizația de desființare nr. 131 din 10 octombrie 2006 emisă de autoritatea locală competentă a fost eliberată chiar intimatului M.G., care a sesizat-o și pe petentă la data de 9 iunie 2006, pentru ca imobilul să fie declasificat.
Același I.T.C. l-a obligat pe intimatul M.G. să ia măsuri de punere în siguranță a construcției, în luna iulie 2006, iar a doua zi după control, acesta a amplasat un gard protector din plasă, fapt ce a determinat instanța judecătorească competentă să anuleze actul contravențional întocmit împotriva sa.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționară.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentei la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara D.J.P.C.P.C.N. împotriva sentinței penale nr. 84 din 30 august 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.
Obligă recurenta petiționară să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2007.