Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2847/2007 AI generated

Military service record revision upheld in benefits dispute over corrected work-detail period

Case Number Decizia nr. 2847/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's judgment, which had granted the claimant's action and ordered the defendant to amend its decision to reflect a military work-detail period of 20 March 1951–25 March 1954 and to grant the corresponding rights under Law No. 309/2002. The dispute concerned a claimant seeking revision of an administrative decision determining benefits for military service in labor detachments under Law No. 309/2002; the defendant challenged the timeliness and merits of the action. The court held that the action was timely because the claimant sought revision based on new documentary evidence (the military service record) and the authority’s failure to issue a revision decision was its own fault, and that the military service record properly proved the corrected period under Article 6(1)(a) of the implementing norms, with the trial court correctly rejecting the tardiness exception and assessing the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, art. 312 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, art. 3041 C. proc. civ; Military service record revision upheld in benefits dispute over corrected work-detail period: Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.J.P.H., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii judecătorești atacate și respingerea acțiunii, în principal, ca tardivă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Keywords

AI generated
military service revision of a judgment proof of service military march order revision of disability benefit right to work
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2006, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.H., rectificarea Hotărârii nr. 803/188 din 20 decembrie 2002 emisă de pârâtă pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, fiind beneficiarul Legii nr. 309/2002, cu privire la stabilirea unor drepturi pentru cei care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, pârâta a emis hotărârea atacată, care nu corespunde cu realitatea datelor lucrate, existând o diferență de aproximativ 4 luni în minus, din cauza unor greșeli din livretul militar actual.

Prin sentința civilă nr. 5883 din 15 decembrie 2006, Judecătoria Deva a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, reținând incidența prevederilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002.

Judecând în fond pricina în primă Instanță, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 22 din 23 februarie 2007, a respins excepția tardivității invocată de pârâtă, a admis acțiunea, a obligat pârâta să modifice Hotărârea nr. 803/188 din 20 decembrie 2002, în sensul stabilirii perioadei în care reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, ca fiind 20 martie 1951 - 25 martie 1954, în total 3 ani și 5 zile și să-i acorde drepturile aferente acestei perioade conform Legii nr. 309/2002.

Cu privire la excepția tardivității acțiunii, Instanța a apreciat că soluția se impune întrucât reclamantul a cerut modificarea (revizuirea) hotărârii în baza înscrisului nou privind datele corecte din livretul militar și nu modificarea hotărârii pe baza actelor depuse inițial la dosar.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a reținut că, din extrasul de pe livretul militar rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 în perioada 20 martie 1951 - 25 martie 1954.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.J.P.H., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii judecătorești atacate și respingerea acțiunii, în principal, ca tardivă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că prima Instanță a respins în mod eronat excepția tardivității acțiunii, cu toate că hotărârea contestată a fost comunicată prin poștă reclamantului la data de 11 februarie 2003, acesta a cerut punerea ei în plată și nu a contestat-o în termenul prevăzut de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002.

A mai susținut că și pe fondul cauzei soluția este greșită, având în vedere că hotărârea Comisiei s-a bazat pe datele rezultate din fișa de evidență deținută de C.M. și adresa din 15 martie 2007 a U.M. Deva, documente cerute potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002.

Pe de altă parte, a menționat recurenta, înscrisul din carnetul de muncă, în temeiul căruia Instanța a dispus modificarea hotărârii, nu poate fi avut în vedere ca document pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 și nici nu poate fi considerat act nou pentru a se aprecia că acțiunea „în revizuire" este în termen.

Analizând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

În mod corect prima Instanță a respins excepția tardivității acțiunii, având în vedere că, într-adevăr, așa cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, intimatul reclamant a solicitat modificarea (revizuirea) hotărârii emisă de recurenta - pârâtă.

Faptul că nu s-a emis decizia de revizuire, cum susține recurenta nu este de natură să atragă respingerea acțiunii ca tardivă, neemiterea unui astfel de act făcându-se din culpa autorității.

Soluția primei Instanțe este corectă și în ceea ce privește fondul cauzei. Astfel, prin livretul militar depus în copie la dosar, s-a făcut dovada, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, că intimatul - reclamant a fost încorporat la data de 20 martie 1951, de unde rezultă că perioada în care s-a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă a fost stabilită corect de Instanță la intervalul 20 martie 1951 - 25 martie 1954, pentru care s-a și dispus acordarea drepturilor compensatorii.

Dezlegarea dată pricinii fiind, după cum s-a arătat, legală și temeinică, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul declarat în cauză se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.H. împotriva sentinței civile nr. 22 din 23 februarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2007.