Recognition of ethnic persecution and forced displacement benefits under Law 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamanta V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 4.185 din 08 decembrie 2006 emisă de către pârâtă, cu consecința recunoașterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a fost persecutată din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la data de 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.

Tribunalul Sălaj, prin sentința civilă nr. 160 din 25 ianuarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 8/84/2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

Prin sentința civilă nr. 144/2007 din 8 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă.

Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, în esență, că reclamanta nu a putut să asigure prezența celor două persoane pentru audierea acestora în vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, motiv pentru care, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., aceasta a fost decăzută din proba cu martori.

S-a mai constatat că reclamanta a depus în probațiune extrasul nr. C/3881/2006 din data de 02 februarie 2007 emis de A.N. – D.J.C., din care rezultă că doar tatăl său, numitul C.D., figurează în registrul de evidență refugiați din 20 octombrie 1940, astfel încât Instanța a apreciat că, prin prisma probelor administrate, nu se poate reține calitatea reclamantei de persoană persecutată din motive etnice în sensul Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs V.I., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că la termenul de judecată din data de 8 martie 2007 a fost în imposibilitate de prezentare din motive medicale, situație adusă la cunoștința Instanței.

Recurenta reclamantă a mai arătat că, în opinia sa, sentința atacată este nelegală, câtă vreme prin acțiunea introductivă a solicitat proba cu martori, iar Instanța a aplicat prevederea art. 103 alin. (1) fără ca martorii să fie citați.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, se reține că tatăl reclamantei a fost nevoit să se refugieze, datorită calității sale de polițist, în noiembrie 1940, din Zalău în Turda și, ulterior, în Timișoara.

Totodată, după cum rezultă din declarațiile autentificate ale martorilor, ca urmare a persecuțiilor etnice și pentru a se pune la adăpost, mama reclamantei a plecat împreună cu aceasta și cu cel de-al doilea copil spre Turda, localitatea de refugiu a soțului său, tatăl reclamantei.

Din probatoriul administrat rezultă că cei trei membri ai familiei au fost nevoiți să se întoarcă la domiciliu, întrucât granița fusese închisă, însă, găsind locuința ocupată de maghiari, s-au refugiat la bunici, în localitatea Aghireș, unde au locuit în perioada decembrie 1940 - 15 mai 1941.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, astfel încât esențial în speță este faptul că reclamanta a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu ca urmare a persecuțiilor etnice, refugiindu-se împreună cu mama și fratele acesteia la bunici, în localitatea Aghireș, situație ce se încadrează în ipoteza Legii nr. 189/2000.

Întrucât din probele administrate nu rezultă ziua refugiului ci doar luna și anul acestuia (decembrie 1940) precum și sfârșitul perioadei de persecuție, se va considera ziua de 15 a lunii respective, respectiv 15 decembrie 1940.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (2) și art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată, iar, pe fond va admite acțiunea formulată de reclamanta V.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de V.I. împotriva sentinței civile nr. 144/2007 din 8 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată, iar, pe fond admite acțiunea formulată.

Anulează Hotărârea nr. 4185 din 8 decembrie 2006 emisă de C.J.P.S.

Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 decembrie 1940 - 15 mai 1941, cu începere de la 1 septembrie 2006.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2007.